ComunitateFlash

Ziua Porţilor Deschise, la Sarmizegetusa

04 Liliana-Tolas-NotaMagdalena Şerban

Graţie unui proiect susţinut financiar de Ministerul Culturii, duminică, 3 august, între orele 10:00 şi 16:00, la Colonia Dacica Sarmizegetusa, din comuna Sarmizegetusa, va avea loc Ziua Porţilor Deschise.
Acţiunea este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR), Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Primăria comunei Sarmizegetusa şi Rotary Club Haţeg.  Activităţile programate vor fi susţinute de membrii colectivului de cercetare şi de Asociaţia Terra Dacica Aeterna.
„În ultimele şase luni, situl de la Sarmizegetusa a înregistrat peste 30.000 de vizitatori, număr record. În cadrul manifestării de duminică, cei interesaţi vor putea cunoaşte mai multe ateliere de lucru, pe lângă vizitarea şantierului arheologic. Ei pot asista la reconstituirea unei lupte între daci şi romani în amfiteatrul roman, la o prezentare de artilerie antică, la diverse ateliere – de ţesut, olărie, prelucrarea lemnului, pielărie şi metaloplastie şi, de asemenea, se pot bucura de gastronomia antică datorită mâncărurilor cu specific roman, realizate de cei de la Terra Dacica Aeterna. Mai pot afla informaţii despre proiectul care vizează restaurarea Amfiteatrului Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi multe alte lucruri interesante”, a declarat Liliana Ţolaş (foto), managerul MCDR Deva. Aceasta consideră că sporirea numărului de vizitatori se datorează intensificării metodelor de promovare a Coloniei Dacica Sarmizegetusa atât în presa scrisă, cât şi în mediul online. Aici, un rol important îl au reţelele de socializare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura