Comunitate

Ziua Internaţională a Francofoniei, marcată de Biblioteca Judeţeană

Magdalena Şerban

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” organizează în 20 martie, de la ora 13:30, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă dedicată Zilei Internaţionale a Francofoniei.

De mai bine de două decenii, instituţia de cultură hunedoreană marchează această zi prin manifestări speciale în care sunt antrenaţi tineri, elevi de la colegiile, liceele şi şcolile gimnaziale din judeţ, precum şi vechi prieteni ai bibliotecii. În acest an, tematica abordată vizează Turul ciclist al Franţei. Publicului i se vor adresa întrebări din subiectul prezentat, iar cei care vor da răspunsurile corecte vor fi răsplătiţi cu premii constând în diplome şi cărţi oferite de organizatori.
„Se vor face referiri la câştigători celebri ai Marii Bucle, cum este supranumit Turul Franţei şi, cel mai important, vor fi prezentate cele mai cunoscute localităţi şi regiuni prin care vor trece rutierii în iulie 2018: din fascinanta Bretagne la Chartres, cu celebra mănăstire gotică, de la Arras (oraş înfrăţit cu Deva) la renumitele staţiuni montane din Alpi, de la cetatea Carcassonne la mănăstirea Lourdes, trecând prin Pirinei spre oraşul Pau, loc de naştere al regelui Henric al IV-lea, turul imaginar terminându-se cu spectaculoasa intrare în Paris. Va fi o atractivă călătorie imaginară prin Franţa, se va vorbi despre monumente şi locuri demne de interes de pe traseul din acest an al Turului Franţei”, a spus Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura