Comunitate

Vorţa: lipsa banilor rămâne cea mai grea problemă a administraţiei locale

Magdalena Şerban

Primarul din Vorţa, Emil Radu Bureană (foto), speră ca alocările bugetare pentru 2018 să asigure nu doar plata salariilor şi a utilităţilor, ci să le permită unităţilor administrativ-teritoriale să-şi onoreze contribuţiile asumate în cadrul cofinanţărilor pentru proiectele de investiţii.

„E un mare pas în spate faptul că ni s-a luat din excedentul bugetar pe care orice edil care gândeşte corect a încercat să şi-l asigure din timp, pentru a avea bani de proiecte. În ce ne priveşte, avem un program investiţional ce prevede achiziţia unui utilaj multifuncţional pentru deszăpezire, cu lamă de zăpadă şi sărăriţă pentru lucrări diverse, accesat prin Grupul de Acţiune Locală Sargeţia 1, cu o valoare estimată la 100.000 de euro. Trebuie asigurată cofinanţare în acest an, dar nu ştim cum şi de unde. Momentan ne descurcăm cu un buldoexcavator cu lamă, pe care îl avem la primărie, dar i-a cam trecut vremea. Nu prea aruncăm nici cu material antiderapant în exces, ci doar în cazuri de forţă majoră. Prin urmare, trebuie să intervenim mai mult cu utilajul”, a afirmat primarul din Vorţa, Emil Radu Bureană.
Referitor la organigramă, şi pentru acest an rămâne descoperită, în continuare fiind nevoie de un agent agricol şi unul la taxe şi impozite. ,,E volum mare de muncă, chiar dacă suntem o comunitate mică. Am delegat sarcinile, ca să funcţioneze şi cele două domenii de activitate. Să sperăm că vom avea un an mai bun”, a mai spus primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura