FlashSport

Volei de trei stele în finala Campionatului Judeţean

Ciprian Marinuţ

Echipa Volei Club Deva a câştigat titlul de campioană judeţeană, după ce a dispus cu 3-0 de Ştiinţa Hunedoara, în finala Campionatului Judeţean de volei, rezervat jucătorilor seniori amatori. Meciul a fost mai echilibrat şi mai încins decât o arată scorul, fiind „colorat” cu multe momente spectaculoase de volei adevărat.

Spectacol la fileu

Serviciile de tip torpilă, atacurile în forţă, blocajele ermetice şi combinaţiile de efect au fost ingredientele unui volei de trei stele, oferit de finala Campionatului Judeţean, disputată ieri în Sala de sport a Colegiului Naţional „Traian” din Deva. Cu un lot tânăr şi omogen, Volei Club Deva a fost mai la înălţime decât experimentaţii componenţi ai Ştiinţei Hunedoara şi a câştigat trofeul pus în joc, printr-o victorie cu 3-0. Scorul pe seturi, 25-21, 25-14, 25-21, reflectă însă o dispută mai echilibrată decât diferenţa finală de 3-0. Ambele echipe au etalat un volei de calitate, cu faze bine elaborate şi cu combinaţii şcoală care au smuls aplauze spectatorilor, iar diferenţa s-a făcut la precizie, concentrare şi condiţie fizică. Punctele forte ale devenilor au fost atacurile în forţă şi blocajele reuşite de Liviu Grădinaru, Marius Biji şi Claudiu Fîrtat şi jocul inspirat al ridicătoarei Sorina Popa.

Idee deosebită

„Ideea profesorului Liviu Grădinaru de a organiza împreună cu Asociaţia Judeţeană de Volei acest Campionat Judeţean pentru jucători seniori amatori s-a dovedit inspirată. Am văzut un volei de calitate. Competiţia este unicat în judeţ şi e specială prin faptul că e printre puţinele rezervate sportivilor seniori. Direcţia de Sport a susţinut campionatul cu suma de 3.500 de lei, asigurând plata arbitrajului, a asistenţei medicale şi cheltuielile cu transportul şi premierea”, a spus Marius Simina, din cadrul Direcţiei Judeţene de Sport. „A fost un campionat reuşit. Avem deja reacţii pozitive de la voleibalişti din Valea Jiului, astfel că la ediţiile viitoare vor fi aproape sigur şi echipe din Petroşani şi Lupeni”, a spus Titi Scorpie, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Volei. „Îl felicit pe Liviu Grădinaru, iniţiatorul acestui campionat, pentru că a reuşit să reunească familia, indiferent de vârstă, sex şi experienţă”, a afirmat Sorina Popa, căpitanul echipei Volei Club Deva.

Lotul primei echipe campioane judeţene la meciul de ieri a fost alcătuit din: Sorina Popa (inspector specialitatea sport), Violeta Bota (antrenoare volei), Liviu Grădinaru (antrenor volei), Marius Biji (antrenor karate), Claudiu Fîrtat (student, fost jucător de volei), Marcel Condurache, Edy Ajtay (economist) şi Dan Fiscutean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura