Vochitoiu îşi doneazã blocul

21 octombrie 2010 | 5 Comentarii

Carmen Cosman

Ameninţat cu executarea silită de către administraţia locală din Aninoasa, liderul PSD Petroşani, Haralambie Vochiţoiou, a anunţat că este dispus să doneze imobilul pe care îl deţine în acest oraş.
El spune că oricum l-a luat în contul unor datorii şi crede că a făcut o greşeală, pe care acum vrea să o repare. Haralambie Vochiţoiu spune că donează clădirea oricui are bani să o recondiţioneze, ori chiar administraţiei publice locale. „Primăria Aninoasa, dacă vrea şi poate să preia aceea căldire, eu o dau. O donez comunităţii locale fără nici un ban sau oricui vrea să o ia. Dacă cineva are bani să o pună la punct, pentru că acolo trebuie băgat cel puţin un milion de lei, eu semnez imediat actele de donaţie”, a declarat Vochiţoiu.
Înainte de 1989, imobilul a fost cămin de nefamilişti şi aparţinea Exploatării Miniere Aninoasa. După 1997, clădirea s-a depopulat, iar în urmă cu doar câţiva ani, şi EM Aninoasa a fost închisă. Imobilul a trecut în proprietatea Consiliului Local Aninoasa, care l-a scos la vânzare, după ce iniţial, s-ar fi dorit transformarea lui în bloc de locuinţe sociale. În  anul 2008, clădirea a fost cumpărată de SC Art Forest Company SRL Petrila, firmă care aparţine preşedintelui PSD Petroşani, care şi-a propus să amenajeze aici sediul unei firme sau un azil, dar după cum se vede, n-a reuşit.
Clădirea este acum o ruină şi stă să se dărâme, după ce s-a furat tot ce putea fi valorificat. Haralambie Vochiţoiu a fost somat în repetate rânduri de către edilii din Aninoasa să facă ceva cu acest bloc, dar nu a luat nici o măsură în ceea ce priveşte consolidarea imobilului. Din acest motiv, primarul din Aninoasa, Ilie Botgros, a anunţat că va trece la executarea silită, cu atât mai mult, cu cât nu s-a plătit nici un leu din impozitele datorate bugetului local pentru imobilul în cauză.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (5)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. george spune:

    afaceri de ANINOASA,SC ART FOREST A executat primaria am dat miliarde si acum……DNA unde esti?

  2. Pedelist, ca toti colegii lui spune:

    De ce nu doneaza 100 de mii de lei pentru copii si batrani? Doneaza o ruina, nu? Ce sa te astepti de la un pedelist ca Vochitoiu?

  3. Valea Jiului spune:

    Ce om „bun” este Voichitoiu asta , un lenes imbogatit pe urma politici.

  4. Nu dona, fa bani! spune:

    Porcky, nu vinde-nu dona. Nicolas Cage filmeaza la Calan,ceva cu actiune si sf. Adu-l la Aninoasa, baga-te si tu in film si iasa …ceva de groaza. hahaha. Serios, nu dona nimic, la tine totul e putred. hahaha

  5. Prinzi muste Vochitoiule spune:

    Vochitoiule, la tine nu-s bune de donat nici outele…pffff…Donezi cladiri, ai?, pastele…

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Sântămăria Orlea, pregătită pentru vremuri grele

Criza economico-financiară, în loc să se tempereze, pare a se adânci tot mai tare. Grijulii pentru viitorul comunităţii pe care...

Vor avea cãldurã în case!

În municipiul Brad, au demarat probele tehnologice pentru furnizarea de căldură în sistem centralizat, iar administraţia locală urmăreşte să vadă...

O singură ofertă pentru modernizarea Spitalului Judeţean

Ieri, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică a avut loc deschiderea ofertelor depuse de operatorii economici, pentru atribuirea contractului de...

Închide