Vladu, schimbat de la conducerea Termocentralei Mintia

10 ianuarie 2011 | 1 Comentariu

 Carmen Cosman

Marius Cristian Vladu (foto), directorul general adjunct al Termocentralei Mintia, a fost suspendat din funcţie, din Ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului. Locul lui a fost luat de Mircea Tiberiu Borca, preşedintele organizaţiei municipale a PDL Deva şi fost director de Reparaţii în cadrul Electrocentrale Deva.

Banii, din sponsorizări
Marius Cristian Vladu a fost înlocuit din funcţie în urma scandalului produs de înregistrările din seara alegerilor din Colegiul Haţeg, în care directorul Termocentralei Mintia spunea că a dat bani în campanie. Imediat după ce înregistrarea a devenit publică, Vladu a susţinut că este ilegală, iar declaraţiile lui au fost scoase din context şi apoi „lipite”. El a explicat că banii provin din diverse sponsorizări şi nicidecum de la Termocentrală, dar ministrul Economiei şi-a trimis corpul de control să verifice actele contabile ale societăţii. Deşi rezultatele verificării nu au fost anunţate, cel puţin deocamdată, ministrul Ion Ariton a decis înlocuirea acestuia din funcţie, aspect confirmat de noul director, Mircea Tiberiu Borca. „Adunarea Generală a Acţionarilor a fost mandatată de către ministrul Economiei, cu ducerea la îndeplinire a Ordinului Ministrului nr. 17/4.01.2011. Ordinul ministrului nu motivează decizia, iar AGA doar îl pune în aplicare”, a declarat Borca. Acesta nu ştie dacă reprezentanţii Corpului de Control al Ministerului Economiei au finalizat raportul activităţii de verificare de la Termocentrala Mintia, pentru că de la numirea sa în funcţia de director, nu a mai fost nici o zi lucrătoare, în care să se poată informa.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. George spune:

    Ati nimerit-o cu acel BORCA -vai de el. Traiasca incompetentii, turnatorii si ciripitorii. Saraca Mintia ce s-a ales de ea.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Speolog rănit, salvat din peşteră

Importante forţe au acţionat în noaptea de sâmbătă şi în dimineaţa zilei de ieri, pentru salvarea unui speolog din Cluj...

Trei „dirijori”, un singur antrenor

Insensibile la indicaţiile patronului Marian Muntean şi ale celor doi consilieri tehnici ai echipei, handbalistele de la Cetate Deva au...

Protestul şoferilor împotriva scumpirii carburanţilor

Protest de amploare al şoferilor din Deva. Peste 50 de maşini, pline cu tineri, au oprit la o benzinărie ca...

Închide