ActualitateFlash

Vizita ambasadorului statului Israel în reşedinţa judeţului. Primarul Petru Mărginean propune companiilor israeliene colaborări în turism şi sectorul IT

02Ambasador (7)Adriana Năstase

Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean (foto dreapta), a declarat, ieri, la întâlnirea cu ambasadorul Israelului la Bucureşti, că va trimite o scrisoare de intenţie cu propuneri de colaborare pentru companiile israeliene. Mai exact, edilul şef al reşedinţei de judeţ propune colaborări în domeniul turismului şi al sectorului IT.
„Vrem să identificăm oportunităţile de afaceri pe care le putem dezvolta cu oamenii de afaceri din Israel. Vom înainta o scrisoare de intenţie pentru a putea dezvolta turismul şi întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul IT, pentru a ne putea atrage acasă tinerii care lucrează acum în oraşe ca Timişoara sau Cluj-Napoca. De asemenea, vom prezenta oportunităţile din industria uşoară, a confecţiilor şi producţia în lohn”, a declarat primarul municipiului Deva.
Ambasadorul Israelului în România, Dan Ben-Eliezer (foto stânga), a arătat că volumul schimburilor comerciale dintre ţara sa şi România se cifrează la 400 de milioane de dolari anual şi că există un potenţial mare de creştere, determinat de relaţiile foarte bune dintre cele două state. El a arătat că, în ultimii ani, au fost semnate mai multe acorduri care pot duce la atingerea acestui obiectiv.
Aflat în vizită la Deva, ambasadorul statului Israel s-a întâlnit, ieri, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Hunedoara, cu mai mulţi oameni de afaceri hunedoreni, în cadrul unei discuţii de prezentare a potenţialului economic al zonei.
Conform datelor oficiale ale CCI Hunedoara, în judeţ funcţionează nouă firme cu capital israelian, ceea ce le situează pe locul 18 într-un clasament al companiilor străine din zonă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura