Viorica Dăncilă este noua propunere a Coaliţiei PSD-ALDE pentru funcţia de prim-ministru: Va avea România o femeie-premier?

16 ianuarie 2018 | 3 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Ieri, europarlamentarul social-democrat Viorica Dăncilă (foto), propunerea PSD pentru funcţia de premier, a făcut prima declaraţie publică, după decizia conducerii PSD. „Le mulţumesc foarte mult colegilor mei pentru încrederea acordată. Acest lucru mă onorează şi mă responsabilizează. Nu pot să fac alte declaraţii până nu văd dacă domnul Iohannis mă desemnează”, a declarat Dăncilă.

Optimistă, echilibrată şi gândeşte pozitiv
Aceasta a afirmat că nu are nici o temere cu privire la funcţia de premier. „Dacă au avut încredere, colegii mei, trebuie să nu-i dezamăgesc”, a declarat Dăncilă. Întrebată dacă nu există posibilitatea să aibă soarta lui Grindeanu şi a lui Tudose, Dăncilă a răspuns: „Eu sunt o fire optimistă şi echilibrată şi trebuie să gândesc pozitiv.” În urma discuţiei dintre liderii ALDE şi Liviu Dragnea, partenerii de guvernare ai social-democraţilor au anunţat că şi-au asumat candidatura Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru.
Am întrebat doi lideri judeţeni, pe Natalia Intotero şi pe Lucian Heiuş ce părere au despre propunerea de premier?

„Este o persoană modestă şi harnică”
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara, o susţine pe Viorica Dăncilă pentru postul de premier. „Cred că România este pregătită să aibă o femeie ca premier. Nu este cea mai convenabilă situaţie în care ne aflăm, dar am câştigat alegerile pe baza unei oferte de guvernare care trebuie pusă în practică. Sunt de părere că trebuie să existe o mai bună comunicare vizavi de oferta PSD de guvernare. De câte ori am avut nevoie de sprijin, la Hunedoara, Viorica Dăncilă a fost prezentă în campaniile electorale din judeţul nostru. Este o persoană modestă şi harnică. Ea cunoaşte problemele cetăţenilor”, a afirmat deputatul social-democrat Natalia Intotero.

„O soluţie nefericită”
Deputatul Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, a declarat, după Biroul Executiv al partidului de ieri, că delegaţia liberală va merge la Cotroceni cu propunerea de declanşare a alegerilor anticipate. „Aceasta este prima noastră propunere, de organizare de alegeri anticipate. Vom solicita preşedintelui să găsească o formulă pentru declanşarea alegerilor anticipate. O altă variantă ar fi ca PNL să preia guvernarea. Este clar, PSD nu mai trebuie să conducă România. Viorica Dăncilă este o soluţie total nefericită. Este omul de casă al lui Dragnea”, a declarat deputatul Lucian Heiuş, liderul liberalilor hunedoreni.

Cine este candidatul de premier al PSD
Viorica Dăncilă este inginer de profesie, fiind absolventă a Facultăţii Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, Ploieşti în 1988. În perioada 1989-1997 a fost profesor la Liceul Industrial Videle, iar din 1997 până în 2009 a fost inginer la Petrom SA, sucursala Videle la Serviciul Monitorizare Producţie Ţiţei şi Gaze.
Este membru PSD din 1996. În perioada 2004-2008 a fost preşedinte al organizaţiei de Femei PSD Videle şi consilier local în aceeaşi localitate. Din 2005 până în 2009 a fost preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Teleorman şi membru în Consiliul Naţional al PSD.
Între 2003 şi 2011 a fost preşedinte al Organizaţiei PSD Videle. A candidat de două ori, fără succes, din partea PSD, la Primăria Videle.
Viorica Dăncilă a fost consilier judeţean PSD în intervalul 2008-2009, pe când Dragnea era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman. Din anul 2009 este deputat în Parlamentul European din partea PSD, fiind realeasă europarlamentar şi în 2014.
Europarlamentarul propus pentru funcţia de premier şi-a completat studiile în 2006 cu un master „Spaţiul Public European“ la SNSPA Bucureşti.

Loading...

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Doru Ion Sărăcilă spune:

    Este superb. Comitetul de scară al unui bloc dintr-o localitate din Teleorman alcătuiește Guvernul României: Viorica Dăncilă, Carmen decât Dan….cine urmează ? Oricum Bădălău este un nimuruc sadea. După scrisoarea care cerea conducere colegială el propune premier pe Dragnea în variantă feminină.

  2. Clara Gagiu spune:

    Fie vorba între noi, paltonul acela alb, înflorat eeste demn de o subretă care are liber duminecă după amiaza și iese pe floaștăr la plimbare. Poate, vor zice unii, e o problemă minoră. Dar, o doamnă, mai ales dacă este om politic trebuie să știe și cum să se îmbrace. Ținuta sugerează multe.

  3. Petre ot Buzatu spune:

    Ținând cont de suprema noblețe arătată de Organizația de Femei a PSD ar fi cazul ca toate să fie recompensate obligându-l pe președintele Iohannis să le înnobileze. Astfel vom avea Viorica decât Dăncilă, Carmen decât Dan, Rovana decât Plumb, Natalia decât Intotero, Sevil decât Shaideh, etc. Cherchez la famme !

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Insolvenţa CEH, mai la vară

„Procesul legat de insolvenţa CEH se amână. În dosarul aflat pe rolul ÎCCJ încă nu a ajuns raportul judecătorului de...

A furat maşina pentru o plimbare în miez de noapte

Un adolescent din municipiul Petroşani, deşi nu avea permis de conducere, a crezut că nu va fi prins de poliţie...

O amendă l-ar putea trimite după gratii

Unul din bătăuşii din Haţeg, condamnat de instanţa din Petroşani, la un an şi şase luni de închisoare, riscă să...

Închide