FlashPolitica si administratie

Viorel Sălan: Există expertiza necesară pentru o guvernare eficientă a României

– Multă lume, specialişti şi ziarişti, este neliniştită din cauza majorărilor salariile adoptate de guvern. Se presupune că ele vor crea alte dezechilibre macroeconomice. Chiar şi instituţii internaţionale transmit semnale similare. O voce a Comisiei Europene a exprimat recent îngrijorarea că România ar putea să aibă în 2017 cea mai mare creştere a deficitului bugetar din Uniunea Europeană. Aceasta în condiţiile în care anul trecut, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Europa, de 4,9 la sută. Executivul comunitar a estimat de asemenea că deficitul bugetar în acest an ar putea atinge 3,6 la sută, cu mult peste ţinta anunţată de Guvernul Grindeanu – de maximum 3 la sută. Ce credeţi despre toate acestea, domnule senator Viorel Sălan?
– Da, cunosc toate aceste estimări, de care aţi amintit. Aş spune însă că, împotriva a tot ce s-a vehiculat până acum, socotelile financiare ale Ministerului Finanţelor pe primele două luni s-au încheiat cu un excedent bugetar de 0,05 la sută. Ceea ce este un rezultat bun, dacă ţinem cont că timpul avut la dispoziţie a fost foarte scurt. Mai amintesc că obiceiul estimărilor pesimiste nu este însă o noutate. Fondul Monetar Internaţional avut întotdeauna mari rezerve faţă de politicile guvernelor social-democrate din ultimii patru ani. Cu toate acestea, realitatea a demonstrat că FMI a avut de fiecare dată estimări mai pesimiste despre creşterea economică decât s-a înregistrat în mod real la finalul fiecărui an financiar. În 2013, creşterea economică estimată de FMI a fost de 2,5 la sută, iar creşterea reală de 3,5 la sută. Situaţia s-a repetat şi în 2014, şi în 2015, şi în 2016. Deci, estimările statistice pot avea o serioasă marjă de eroare.
– Ce spuneţi, Guvernul Grindeanu o să ducă la bun sfârşit toate obiectivele anunţate de PSD în campania electorală şi cuprinse în programul de guvernare?
– Sunt convins că există expertiza necesară pentru o guvernare eficientă a României. Este un fapt constatat şi de către Comisia Europeană că în România creşte inegalitatea socială, aceasta fiind o tendinţă consemnată din 2012 şi care se menţine încă. În aceste condiţii, orice guvern responsabil ar adopta politici care să amelioreze viaţa oamenilor, ceea ce şi-a asumat şi actuala echipă ministerială prin programul său. Este important ca exerciţiul bugetar să fie mai mult decât un joc aritmetic de cifre. Fiecare adunare sau scădere afectează, direct sau indirect, vieţile cetăţenilor obişnuiţi şi acest lucru nu trebuie uitat nici un moment. Pe de altă parte, toate estimările FMI din ultimii 4 ani privind economia românească au fost greşite. De unde putem trage concluzia că ar trebui să avem totuşi puţină răbdare pentru ca efectele măsurilor guvernamentale să fie resimţite atât la nivelul rezultatelor activităţii economice, cât şi la nivelul categoriilor sociale mai puţin favorizate sau vulnerabile economic. (Interviu realizat de Poliana Mardari)

2 comentarii la „Viorel Sălan: Există expertiza necesară pentru o guvernare eficientă a României

  • Militiene, daca dati chix, ce esti in stare sa faci ?!
    Adica toti eprosti numai la voi s-a rasturnat carul cu genii.

    Si ce mai zici, ca anul trecut, in timpul „guvernului zero” (cum ati zis in campanie) te citez „anul trecut, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Europa, de 4,9 la sută”. Pai nici cu Ciolos nu-i bine sa te strici, nu ?!

    Vezi ce javra politica ai ajuns „mon general” ?!
    E plina politica de cameleoni pensionari in uniforma (militieni, militari, secu…).
    Stau si ma gandesc, cata seriozitate mai prezinta juramintele voastre militare ?! dar cele politice, recente ?!

  • De unde excedent ???? Situatia incasarilor din ianuarie si februarie este foarte proasta.Grindeanu se lauda doar cu incasarile ANAF.
    Mai exact insa , veniturile bugetare au scazut in primele doua luni ale anului cu aproape o jumatate de miliard de lei, adica cu 1,4%. Este adevarat ca s-au redus si cheltuielile, dar numai cu 100 de milioane de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura