Politica si administratie

Viorel Sălan: “Avem nevoie de o opoziţie constructivă”

 

Poliana Mardari

Săptămâna aceasta, voci liberale au contestat proiectul de modificare a Legii Jandarmeriei, aflat în dezbaterea parlamentului, şi au cerut retragerea lui. Am solicitat câteva lămuriri în această privinţă senatorului PSD Viorel Sălan

– Domnule senator, care sunt principalele obiecţii ale liberalilor?
– Opoziţia acuză că, prin extinderea prerogativelor Jandarmeriei în domeniul judiciar, proiectul de lege transformă instituţia în organ de cercetare judiciară, ceea ce este neconstituţional şi antidemocratic. A fost regretabil să constat că o persoană care a lucrat o bună perioadă în Ministerul Afacerilor Interne, cum este colegul deputat Paul Dobre, acuză militarizarea Jandarmeriei, deşi am argumentat pe larg, făcând trimitere la reglementări similare existente în Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi Olanda.

– Ce soluţie vedeţi pentru detensionarea situaţiei?
– Chiar în această săptămână am avut o rundă de consultări asupra acestui proiect de lege. Întâlnirea a fost organizată la parlament din iniţiativa preşedintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, domnul deputat PSD Dorel Gheorghe Căprar. A fost o întâlnire de lucru la care au fost invitaţi parlamentari din ambele comisii de apărare, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Justiţiei şi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Trebuie să recunosc că discuţiile au fost foarte aprinse şi, deşi au admis că volumul de muncă a fost imens, colegii liberali au contestat vehement proiectul. Pentru mine este foarte important că proiectul de lege are susţinerea ministrului Afacerilor Interne, prezent personal la aceste dezbateri, chiar dacă reprezentanţii Justiţiei şi Parchetului au exprimat rezerve. În urma dialogului purtat, s-a ajuns la concluzia că soluţia cea mai bună este înfiinţarea unui grup de lucru în cadrul căruia să fie rezolvate toate aceste diferenţe de opinie. Desigur, cu condiţia să existe din partea tuturor bune intenţii şi dorinţa reală comună de a îmbunătăţi acest proiect. Dar, pentru ca obiectivul acesta să fie atins, este nevoie în primul rând şi în mod obligatoriu de o opoziţie constructivă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura