Politica si administratie

Victor Leu îi dã replica lui Mircia Muntean

Nicolle Ebner

Consilierul judeţean PRM, Victor Leu (foto stânga), director general al ICS Hunedoara, este deranjat de declaraţiile făcute de primarul Devei, Mircia Muntean (foto dreapta), potrivit cărora „aş fi unul dintre consilierii care căpuşează Consiliul Judeţean”, a declarat Leu, într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la Deva.

„În cadrul programului ISPA, de reabilitare şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare din municipiile Deva şi Hunedoara, unul dintre contractanţii lucrărilor, pentru Hunedoara, este AQUA ENGINEERING GMBH din Austria, firmă care a subcontractat ICSH realizarea staţiei de tratare a apei din Hunedoara. Asta, după ce le-am făcut vreo 10 oferte, iar ICSH este o firmă cu experienţă de zeci de ani şi cu profesionişti de necontestat. Iar Mircia Muntean spune că eu sunt unul dintre cei care beneficiez în mod favorizat de finanţare. În stilul caracteristic, pentru primarul Devei este cel mai uşor să împroaşte oamenii cu noroi. Dat fiind preţul, calitatea lucrărilor şi profesionalismul angajaţilor ICSH, după primul contract cu AQUA ENGINEERING GMBH, s-au mai derulat încă patru-cinci contracte mai mici”, a explicat Victor Leu.

Într-un articol apărut într-un cotidian central, primarul Devei, Mircia Muntean, acuză faptul că antreprenorii care trebuiau să efectueze lucrările la programul ISPA, au fost nevoiţi să se lase „ajutaţi“ de diverse firme locale, fapt ce a determinat întârzierea finalizării investiţiei. „Subcontractarea s-a făcut aşa cum se face, la noi, de obicei. Să-i dăm şi fratelui lui Mihai Leu…”, declară Mircia Muntean în articol. „Nu vreau să fac alte comentarii, decât că-i doresc domnului primar Muntean, multă sănătate”, declară Victor Leu, fratele cunoscutului sportiv hunedorean.

8 comentarii la „Victor Leu îi dã replica lui Mircia Muntean

  • VICTOR LEU, stim cu totii ca furi. Asa ca las-o moale… moale de tot! 😉

  • Nu numai el, mai sint si altii, mint si fura cu seninatate, aproape toti, asa incit patologicul a devenit normalul si invers, normalul este privit ca o curiozitate.Cite averi de astazi nu sint facute din bani publici sustrasi in vazul celor care ar trebui sa le stopeze ? …. Au nu vii tu Tepes Doamne…!

  • Bravo Mircia! Starpeste-i pe aceasta familie care sunt fiecare intr-un partid sa suga cat mai mult de pe noi…de ne-ar suge altceva. batranul Leu in PDL, mihai in PC si jegul asta libidinos in PRM. Niste nenorociti!

  • Bai , nu mai poti tu de grija salariatilor ICSH , de traditia si faima aceste firme !!!
    Votati PRM ca sa ajunga asta in parlament ca de altfel pe el nu-l voteaza nici familia lui , ca-i impartita prin mai toate partidele romanesti : PD-L , PC , PRM .
    Oricum Mircia stie foarte bine ce vorbeste chiar daca pare ca vorbeste gura fara el .In cazul asta , pe fond , are dreptate .Asa e legea la noi si asa profita cei ce se „lipesc ” de firme venite din strainatate cu portofoliu de lucrari , cu capital , cerute de lege pentru a putea participa la licitatiile respective .Doar de-aia a fost facuta legea asa !
    Oricum , votati justitiarii , votati PRM , votati-l pe LEU !

  • Eu il sustin pe Mircia. Bravo Mircica!Da in iei, mama lor de hoti, nu te lasa, nu-i lasa sa fure banii hunedorenilor. Avem nevoie de un justitiar si de un om drept, asa ca tine.

  • MM, in sondajul dat publicitatii ai iesit coafat destul de bine, dar oare de ce ai dat banii? Ai nevoie de o confirmare in presa cat esti de iubit si apreciat de deveni?

  • Leu..se da mare si tare cu banii lui Tender. Nu uitati pentru cine lucreaza acest nimeni, pentru Tender, unul dintre marii hoti ai Romaniei. A avut de la cine invata. Mars la cotet javra imputita…tu si familia ta…MARS!!!

  • Leule, sa faci bine sa dai banii angajatilor de la I.C.S.H.! Oamenii nu traiesc numai cu aer…tu chiar nu realizezi acest lucru? Chiar nu ai nici un scrupul? Poate te-a lovit amnezia si ai uitat ca nu le-ai mai dat banii de foarte mult timp!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura