Victima „locotenentului” lui Passaris vrea să vorbească

17 august 2010 | Adauga un comentariu

Gabriel Duţ, deveanul care a rămas paralizat după ce, în urmă cu opt ani, a fost împuşcat de Paul Popa (foto), vrea să depună mărturie în faţa instanţei, înainte ca judecătorii să dea sentinţa în acest dosar. Asta se va petrece în data de 9 septembrie, atunci când va avea loc următorul termen de judecată.

A solicitat audierea

Pentru prima dată în acest proces, la termenul de judecată care a avut loc ieri, victima lui Paul Popa a solicitat instanţei să fie audiată. „Deocamdată magistraţii nu au dat sentinţa întrucât, ieri, Gabriel Duţ a cerut judecătorilor ca înainte de a se pronunţa în acest caz, să îl audieze şi pe el. Astfel, s-a hotărât ca următorul termen de judecată să aibă loc în data de 9 septembrie, atunci când acesta va depune mărturie”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Condamnare de 12 ani

Reamintim că, în anul 2001, în Deva, în urma unui conflict pornit de la gelozie, s-a petrecut un scandal între Paul Popa (care se ascundea la Deva, fiind dat în urmărire generală în acea perioadă, el fiind considerat mâna dreaptă a criminalului grec Passaris) şi mai mulţi tineri din localitate. În timpul scandalului, omul lui Passaris a scos pistolul şi a tras spre tinerii care-l ameninţau, Gabriel Duţ fiind lovit de un glonte. În urma rănilor provocate, acesta a rămas paralizat. Paul Popa s-a sustras urmăririi penale, a fugit din ţară şi a fost judecat în lipsă şi condamnat la 12 ani de închisoare. După ce a fost prins de autorităţile austriece şi extrădat în România, el a cerut rejudecarea cazului. Cel mai probabil, după termenul de judecată următor, magistraţii vor hotărî cât va mai sta în închisoare Paul Popa. (L. Botici)

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
„Zilele Teliucului Inferior”

Magdalena Şerban Comuna hunedoreană Teliucu Inferior a îmbrăcat haine de sărbătoare zilele trecute. Toată comunitatea a petrecut cu muzică şi...

In memoriam Ioan Timiş

Deputatul Ioan Timiş s-a născut la 17 septembrie 1951 în Haţeg, dintr-o familie modestă, tatăl muncitor constructor, mama casnică. A...

Bulina neagra

Gică Barbu, antrenor Mureşul Deva Pentru că Mureşul a fost eliminată din Cupa României de o formaţie dintr-un eşalon valoric...

Închide