Actualitate

Vicepreşedintele Tribunalului Hunedoara, revocat din funcţie

Natalia Bumbac

Vicepreşedintele Tribunalului Hunedoara, judecătorul Ion Rogoveanu, a fost revocat de la conducerea instanţei din motive disciplinare, în urma hotărârii luate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din 14 decembrie. Iniţial, magistratul a fost sancţionat cu avertisment, de acelaşi for judecătoresc, la propunerea Inspecţiei Judiciare. Sancţiunea i-a fost aplicată pentru întârzieri repetate în redactarea hotărârilor repartizate spre motivare.
CSM – Secţia pentru judecători în materie disciplinară a luat această hotărâre în data de 26 aprilie 2017: „Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva judecătorului Ion Rogovean de la Tribunalul Hunedoara. În baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică judecătorului Ion Rogoveanu, sancţiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99. lit. h) teza a II-a din acelaşi act normativ”, se arată în decizia CSM, care nu a fost definitivă. Magistratul a atacat-o cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), dar a pierdut, recursul fiindu-i respins în 11 decembrie. Hotărârea instanţei a fost definitivă. După ce ÎCCJ i-a respins contestaţia, judecătorul Ion Rogoveanu şi-a înaintat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Hunedoara, încercând să evite o revocare din motive disciplinare. CSM a luat act de demisia magistratului, dar soluţia din 14 decembrie, cu unanimitate de voturi, a fost dată în baza articolului (51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004) care prevede destituirea din funcţie în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura