Politica si administratie

Veţelul, tot mai aproape de Deva

05 Ioan Hentiu  Primar Vetel 

Nicolle Ebner

Cu paşi mici, dar siguri – cel puţin până acum – nivelul confortului de care beneficiază locuitorii comunei Veţel se apropie de cel de la oraş. Conducerea primăriei continuă proiectele demarate în anii trecuţi, dar într-un ritm de lucru mult mai rapid.

„Ba al meu e mai frumos”
În plin şantier sunt bisericile din Veţel şi Leşnic, precum şi căminul cultural, care, după spusele primarului Ioan Henţiu (foto), va fi cel mai frumos din judeţ. „ Se laudă prietenul meu Laurenţiu Nistor, fostul primar din Şoimuş, că al lui este cel mai mare şi mai bine dotat. Nu zic nu, dar al nostru va fi cel mai frumos. Va avea o sală pentru festivităţi, cu o capacitate de 250 de locuri, una de spectacole, cu 170 de locuri, bibliotecă, spaţii anexe aferente activităţilor cultural-artistice, dar şi bucătărie dotată modern, pentru nunţile şi evenimentele locuitorilor, şi nu numai”, spune primarul comunei. Investiţia are o valoare de peste 1,5 milioane lei, iar lucrările au început în urmă cu opt ani. „Tragem tare, ca să-l inaugurăm anul viitor, cel târziu, dacă nu chiar de sărbătorile de iarnă din acest an”, mai spune edilul şef al comunei. Se lucrează de zor la regularizarea albiei râului Valea Veţelului. Până anul viitor, va fi gata consolidarea a un km de maluri, astfel încât, gospodăriile oamenilor să nu mai aibă de suferit din cauza inundaţiilor, cum au fost cele din 2005. Şi pentru că mai sunt câteva zile până la începerea anului şcolar, toate cele patru şcoli funcţionale (alte patru au fost închise, pentru că numărul copiilor a scăzut drastic) au fost pregătite pentru a-i întâmpina pe elevii comunei.

Patru şcoli oferite ong-urilor
Conştient de faptul că reforma în învăţământ trebuie să meargă mai departe, dar şi de exodul tinerilor spre şcoli cât mai pretenţioase, Ioan Henţiu oferă spaţiu gratuit în cele patru şcoli închise, tuturor organizaţiilor sau persoanelor care se angajează să desfăşoare activităţi specifice educaţiei copiilor din comună. „Dacă este în folosul comunităţii, nu trebuie să plătească nici un leu pentru chirie. Vor avea destule cheltuieli pentru achitarea întreţinerii şi a consumurilor pentru spaţiul în care vor să-şi desfăşoare activitatea”, menţionează primarul. În rest, Ioan Henţiu recunoaşte că planurile de viitor ale comunei sunt condiţionate de finanţările nerambursabile, de bunul mers al economiei, dar mai ales, de buna funcţionare a Termocentralei Mintia, care, prin taxele şi impozitele lunare,  asigură aproape 90 la sută din bugetul comunei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura