„Vânătoare” de şoferi beţivi

13 noiembrie 2017 | Adauga un comentariu

Maximilian Gânju

Nu mai puţin de şapte şoferi s-au ales cu dosare penale pentru că s-au urcat la volan după ce au băut bine. Inconştienţii riscă să ajungă în închisoare.

Campania derulată de poliţiştii hunedoreni privind depistarea şoferilor care conduc în stare de ebrietate şi pun în pericol oameni nevinovaţi s-a dovedit eficientă, iar în două zile de ”vânătoare”, au fost prinşi şapte şoferi inconştienţi.
Spre surprinderea poliţiştilor, unii dintre conducătorii auto erau chercheliţi chiar de dimineaţă, cum este cazul unui şofer din Densuş, prins pe o stradă din Haţeg, aproape de ora 11, că avea o alcoolemie de peste 1 la mie. Alţi doi şoferi din Petrila au fost prinşi de poliţişti conducând, unul în Petrila, iar celălalt prin Petroşani, deşi băuseră bine. Astfel, şoferul prins în oraşul din estul Văii, de 47 de ani, avea o alcoolemie de 0,92 mg/l, alcool pur în aerul expirat, iar cel depistat de poliţiştii din Petroşani, de 26 de ani, avea o alcoolemie de 0,59 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Şi poliţiştii rutieri din Deva au descoperit mai mulţi conducători auto care s-au urcat băuţi la volan. „În data de 12.11.2017, în jurul orei 02:20, un echipaj de poliţie rutieră a oprit pentru control, pe raza municipiului Deva, autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani, din municipiul Deva. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l, alcool pur în aerul expirat. (…) În jurul orei 23.00, poliţiştii rutieri au oprit pentru control autoturismul condus, pe raza municipiului Deva, de către un tânăr de 28 de ani, din municipiul Hunedoara. Conducătorului auto i-a fost solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Deva, unde a refuzat şi prelevarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei“, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Cei şapte şoferi sunt cercetaţi penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Două microbuze cu haine de firmă contrafăcute, capturate de inspectorii antifraudă

Inspectorii ANAF – Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, împreună cu poliţiştii de frontieră, au capturat la Vama Vărşand, judeţul Arad,...

Mircea Moloţ: Am înregistrat un scor mizerabil la alegerile pentru Primăria Deva

Liderul judeţean al ALDE, Mircea Moloţ (foto), a declarat că scorul partidului obţinut la alegerile pentru Primăria Deva a fost...

Validarea mandatului de primar al Devei, amânată

Ieri, la Judecătoria Deva, a avut loc primul termen de judecată pentru validarea mandatului de primar al lui Florin Oancea...

Închide