Editorial

Va pica guvernul ?

 

După cum au evoluat lucrurile, moţiunea de cenzură a liberalilor, care până ieri nu prea avea şansă să fie depusă în Parlament, deoarece iniţiatorii ei nu puteau strânge semnăturile necesare, va provoca, se pare, căderea Guvernului Boc 2. Deci, s-ar putea ca socotelile preşedintelui Băsescu şi ale partidului său să fie date peste cap, taman când s-au văzut cu sacii în căruţă.
Se pare că după ce au fost păcăliţi de preşedinte şi partenerii de coaliţie, social-democraţii s-au trezit, dându-şi seama că prin plecarea lor de la guvernare n-au făcut altceva decât să netezească drumul lui Băsescu şi PDL către putere. Este drept, nu le-a trebuit mult să se dumirească, deoarece, rămaşi singuri în guvern, Boc şi pedeliştii lui i-au mătrăşit în secunda doi pe prefecţii şi subprefecţii puşi de PSD, al doilea pas fiind scoaterea la fel de rapidă de la conducerea instituţiilor deconcentrate a directorilor de sorginte social-democrată.
Aşa că, dacă până ieri n-au antamat la propunerea liberalilor de a susţine o moţiune de cenzură împotriva guvernului pedelist minoritar, ieri, văzând cât de repede îşi aranjează Traian Băsescu şi pedeliştii săi cărţile şi cum încep să evolueze lucrurile în favoarea lor, li s-a luminat mintea şi le-a venit gândul cel bun. Ca urmare, Mircea Geoană, liderul PSD, a anunţat că Biroul Permanent Naţional al partidului a decis să susţină o moţiune de cenzură, care să ducă la căderea guvernului actual. 
Cum tot ieri, Marko Bela, liderul UDMR, a anunţat că maghiarii – care nici nu vroiau să mai audă de o moţiune de cenzură –  s-au răzgândit şi sunt gata să elaboreze şi să depună împreună cu liberalii moţiune de cenzură, se poate spune că acest Guvern Boc 2 are şanse reale să fie scos pe tuşă.
Deci, guvernul va fi dat de-a dura, dar numai dacă Geoană şi parlamentarii social-democraţi vor fi hotărâţi până la capăt şi nu se vor răzgândi mâine-poimâine ori când se va ajunge la vot. Mai ales că, în acest partid mai sunt voci – de exemplu Radu Mazăre, primarul Constanţei – care nu prea sunt de acord cu moţiunea de cenzură.
În mod normal, dacă oamenii politici din cele trei partide aflate acum în opoziţie – PNL, UDMR şi PSD – mai au un dram de minte şi un dram de onoare, guvernul n-are nici o şansă să scape. Mai ales că, văzându-se cu sacii în căruţă şi fiind sigur că se află pe cai mari, Traian Băsescu a dat-o la întors, declarând că Guvernul nu şi-a propus să scoată ţara din criză, pentru că nu poate, din motive de lipsă de soluţii economice reale în faţa crizei profunde pe care o traversăm(?!). Iar alternativa la actualul Guvern Boc 2, propusă de liderul liberal Crin Antonescu, ca până la alegeri ţara să fie condusă de un guvern de tehnocraţi, având ca prim-ministru pe Klaus Johannis, primarul Sibiului, pare cât se poate de viabilă.

One thought on “Va pica guvernul ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura