UNPR Hunedoara şi-a stabilit candidaţii la primãrii

Carmen Cosman

Reprezentanţii UNPR Hunedoara şi-au desemnat candidaţii la primării şi la consiliile locale, în afară de cei pentru reşedinţa de judeţ şi preşedinţia Consiliului Judeţean.

Mircia ar putea candida la preşedinţia CJ
Progresiştii hunedoreni nu au făcut publice numele candidaţilor, însă ceea ce se ştie sigur este că funcţia de primar al municipiului Hunedoara va fi atacată de fostul pesedist Robert Muzsic (foto), preşedintele organizaţiei municipale UNPR. Singura localitate importantă la nivel de judeţ unde deocamdată nu se ştie pe cine va arunca UNPR în luptă este Deva, deoarece actualul edil şef,  Mircia Muntean, ar putea lăsa primăria pentru o candidatură la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. „Mergem pe patru variante de lucru, dar, la ora asta, am făcut listele pe varianta că mergem singuri în alegeri. Avem liste complete, atât pentru primari, cât şi pentru consilieri. Toate listele au fost aprobate în Biroul Politic Permanent”, a declarat preşedintele UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu.
În cazul în care, până la alegeri, UNPR va stabili alianţe cu alte formaţiuni politice, liderii Uniunii sunt deschişi la discuţii, iar listele întocmite pot suferi modificări, în funcţie de varianta ce va fi luată în calcul.



 


11 Raspunsuri to “UNPR Hunedoara şi-a stabilit candidaţii la primãrii”

  1. anonim spune:

    Unepr am un sfat pentru voi stati in banca voastra ca judetul hunedoara si in special Deva sunt Liberale nu aveti nici o sansa ca sa castugati si ca sa faceti voi dictatura in Deva.

  2. om simplu spune:

    se unesc hotii si tradatorii de la UNPR in frunte cu sefii lor gabriel oprea si sarlatanul sarlatanilor MIRCIA MUNTEAN mare goanga la UNPR.

  3. gigi spune:

    Judetul Hunedoara si Deva nu mai sunt liberale, cei mai buni oameni au plecat de la liberali ,au ramas doar zoaiele,in frunte cu turnatorul la securitate Molot. Pana si Oancea a plecat din cloaca liberala.

  4. vasile spune:

    Voi ati mai guvernat! Verzii sau Partidul Verde a facut si va face mai mult bine decat mafia din aceste “partide”: UNPR, USL, PDL, UDMR si alti pui de comunisti. Ati plantat un pom, copac in afara scopului electoral sau de imagine? Rusine celor ce n-au facut-o!!!

  5. clauf spune:

    unpr adica Uniunea Nimicurilor Politicii Romanesti stransi de marinarul beat si chior pentru a-si putea bate potocacalii joc de noi. mircia a imprumutat atati bani incat orasul deva este aproape de faliment acesta este motivul pentru care nu mai vrea la primarie.
    cat despre tine gigi iesi din camera ta portocalie si vb cu oamenii si vezi ce zic

  6. Andrei spune:

    Penalii de UNPR ! Astia sunt tradatorii ROMANIEI. Din cauza lor nu se schimba acum nimic in tara. Pentru un pumn de galbeni sutin mafia Basista.

  7. Ionica spune:

    UNPR si PP-DD sunt catei lui Basescu. El ii dirijeaza sa poata sa conduca in continuare. Nu va lasati pacaliti.

  8. aurel spune:

    …de ce suntem aşa de proşti şi ne uităm în gura celor de la UNPR??? …nu vedem că şi în acest ceas ne sfidează prin simplu fapt că stau alături TIRAN BĂSESCU ???!!!UNP…CE??? …mai bine-şi puneau alt nume chiar, ,,Cioara Vopsită,, că tot nu-i votăm!!!
    …Au progresat, al de Diaconescu, Onţanu,Oprea şi Munteanu!!! Ei au primit ,,STELE,, moca!!!…şi vor lua pensii nesimţite tot de la noi!!!…Hai să ne trezim, ,,românlor,,!!! aşa cum zice Băse!!!

  9. despot spune:

    nici vorba sa ne conduca astia….sunt tradatori …..n trang in urma

  10. Anonim spune:

    UNPR e doar o fatada a PDL dar nu o sa mai le mearga pentru ca oameni si-au deschis ochii.

  11. Gabi147 spune:

    Uniunea Nimicurilor Politicii Romanesti, să nu uităm că şi a mincinoşilor!


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 04:13 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 23:13 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 11 zile si 23:13 ore.

    Starea vremii

    Ploaie slabă 10°C Ploaie slabă
    Vi Ploaie
    17/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    mai 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Apr    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
    ziare


    camere foto digitale