Uniunea Teritorială a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Hunedoara. Un sfert de secol pe frontul întrajutorãrii financiare
Este binecunoscut că mişcarea caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor, atestată documentar în judeţul Hunedoara încă din ultima parte a secolului al IX-lea, chiar şi în timpul dictatului comunist, a constituit unica formă de existenţă a capitalului privat românesc în domeniul financiar. Ea a străbătut cu suişuri şi coborâşuri vremurile capitalismului timpuriu şi contemporan pe teritoriul ţării noastre, a îndurat constrângerile impuse de regimul comunist, iar după schimbarea de regim din anul 1989 a sperat şi a dovedit că poate evolua spre un destin respectabil. Şi aşa a fost să fie.
În primele luni ale anului 1990, mişcarea C.A.R. a început să iasă de sub dominaţia sindicatelor. S-a constituit la nivel naţional şi cu participarea directă a reprezentanţilor noştri, o platformă provizorie de organizare a mişcării C.A.R., în condiţii de independenţă faţă de partide, sindicate, organe ale administraţiei. Cu paşi siguri, s-a trecut la o nouă manieră de activitate, la crearea unor puternice asociaţii teritoriale care să apere interesele caselor de ajutor reciproc în faţa noilor autorităţi ”emanate”.
În data de 26 aprilie 1990 a avut loc conferinţa de constituire a Asociaţiei Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din judeţul Hunedoara, transformată ulterior în uniune. În acei ani, aceasta reuşea să promoveze primele elemente de modernizare a activităţii. La acea vreme era înrădăcinată totuşi o rutină greu de învins. Predomina pesimismul, lipsa de încredere în forţele proprii, în oameni, în membrii Casei de ajutor reciproc.
Chiar dacă spre deosebire de alte judeţe, în judeţul Hunedoara se încercase şi până în anul 1989 constituirea prin fuziunea mai multor unităţi mici a unor case teritoriale la Hunedoara, Orăştie, Deva, Petroşani, case care făcuseră să sporească timid numărul de salariaţi care deserveau aceste unităţi, totuşi, ponderea activităţii aparţinea colaboratorilor obşteşti, majoritatea lor refractari la o viziune profesională, oponenţi ai externalizării activităţii. Când ne referim la colaboratori obşteşti nu ne limităm la contabili şi casieri ci şi la preşedinţi şi membrii ”comitetelor”, mulţi dintre ei refractari modernizării, externalizării sau fuziunii caselor de ajutor reciproc în unităţi performante. Din această cauză, în acei ani, toate iniţiativele de implementare a unui management modern s-au aplicat cu multe eforturi.
În acei ani, o singură casă de ajutor reciproc dispunea de un PC 286 pe care rula un program de gestiune specific C.A.R. Alte trei unităţi foloseau nişte calculatoare arhaice de fabricaţie indigenă, pe care rulau nişte programe cu caracter rudimentar şi neeficient. C.A.R. CFR Peroşani, care folosea o aplicaţie informatică specifică, raporta rezultate deosebite, la care celelalte unităţi nici nu visau. La CFR nu se mai conduceau fişe cartonate pentru membri, nu se mai completau manual balanţe analitice, programul recalcula în mod automat dobânzile de întârziere, contabilitatea sintetică se realiza automat. În consecinţă, eficienţa activităţii acestei unităţi era sensibil mai bună decât la celelalte, crescuse operativitatea deservirii membrilor şi ca urmare înregistrau la acea vreme o creştere substanţială a efectivului de membri.
Aceste avantaje reale au determinat la nivelul asociaţiei adoptarea unei decizii de informatizare a activităţii. La început totul s-a derulat cu dificultate. În general, exista o evidentă spaimă faţă de calculator. Chiar şi în condiţiile în care s-au organizat la nivelul judeţului cursuri pentru operatori PC, informatizarea a trenat o perioadă. Au fost cazuri când chiar şi după doi ani de când asociaţia a dotat o unitate cu un calculator, program informatic şi imprimantă, acestea se aflau depozitate pe un dulap. La o altă mare unitate, din cauza nefolosirii imprimantelor, în ele crescuse vegetaţie. Era o manifestare a rutinei, a obişnuinţelor comode, a lipsei informaţiilor cu privire la situaţia existentă în branşa noastră în alte ţări şi de ce nu, o totală lipsă de imaginaţie şi de curaj. Dar totul e bine când se termină cu bine, după 10 ani, eram în situaţia ca fiecare casă de ajutor reciproc să aibă cel puţin un computer, iar astăzi ne bucurăm că datorită celor peste 200 de sisteme informatice ultraperformante, suntem consideraţi cea mai informatizată uniune din ţară.
Cu dificultate s-a reuşit şi externalizarea caselor de ajutor reciproc din întreprinderi, aceasta fiind de fapt cea mai rodnică măsură managerială cerută de uniunea teritorială. Crearea caselor de ajutor teritoriale denumite generic ”Unirea” la Deva, Hunedoara, Petroşani, Orăştie, Simeria, a oferit modelul de succes, a creat câmp de aplicare a devizei ”Văzând şi făcând”. Fără îndoială că alături de modelele de case teritoriale la care m-am referit mai sus, fuziunile şi externalizările au fost catalizate şi de declinul întreprinderilor şi instituţiilor din judeţ. Pericolul dispariţiei casei de ajutor reciproc odată cu întreprinderea le-a determinat pe acestea să se transforme în case cu caracter teritorial. În acest fel, au evitat pericolul real al desfiinţării casei odată cu întreprinderea. Este cazul C.A.R. Zarand Brad, C.A.R. Unirea Deva, C.A.R. Europa Hunedoara, C.A.R. Petrila, C.A.R. CFR Petroşani, C.A.R. Lonea, C.A.R. Vulcan, C.A.R. Straja Lupeni şi altele, care dacă rămâneau în întreprinderi, astăzi nu mai existau sau oricum, nu se puteau bucura de performanţa şi prestigiul actual.
Anul 1996 a prilejuit adoptarea de către Parlament al Legii nr. 122 privind Casele de ajutor reciproc ale salariaţilor şi a uniunilor acestora. Este poate cea mai importantă realizare a sistemului C.A.R. ale salariaţilor. Această lege, pe lângă faptul că acordă notorietate acestor instituţii cu caracter nonprofit, le întăreşte dreptul de a se conduce după propriile statute, le păstrează scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru operaţiunile legate de obiectul lor de activitate.
Tot în anul 1996, ca urmare a permanentei preocupări pentru diversificarea activităţii, cu sprijinul biroului Woccu România şi al UNCARS, au fost preluate în portofoliul a 15 case de ajutor reciproc împrumuturile de forma B care nu depindeau de fondul social al membrului, concomitent cu crearea posibilităţii deschiderii pentru membri a unor conturi de economii rambursabile. În anii următori, toate casele de ajutor reciproc membre ale uniunii au preluat cu succes aceste servicii. Chiar dacă ulterior, prin lege, aceste conturi de economii au fost interzise şi desfiinţate, trebuie recunoscut că practicarea acestor împrumuturi a asigurat triplarea volumului de împrumuturi, recompensarea atractivă a fondului social al membrilor şi capitalizarea accelerată a unităţilor. De altfel, sunt păreri în sistemul naţional al C.A.R. potrivit cărora decalajul existent între mişcarea C.A.R. din judeţul Hunedoara şi majoritatea celorlalte uniuni se datorează tocmai emulaţiei create de aceste noi servicii de economii şi împrumuturi cu caracter de noutate şi cu un grad sporit de atractivitate.
Fără îndoială că acele aşa zise împrumuturi de forma B sunt precursoarele împrumuturilor opţionale de astăzi, generalizate la toate unităţile şi ale împrumuturilor promoţionale care încununează strădaniile din ultimele decenii legate de lărgirea permanentă a gamei de împrumuturi şi a atractivităţii acestora.
Constituind o putrenică forţă umană şi financiară, Casele de ajutor reciproc ale salariaţilor din judeţul Hunedoara, reunind peste 95.000 membri, şi-au diversificat şi prestaţiile de natură socială, având în plată peste 50 de burse universitare, concomitent cu practicarea unei largi game de ajutoare pentru cei aflaţi în impas.
Crearea începând cu această primăvară la fiecare casă de ajutor reciproc a grupelor pentru membri minori este de natură să cultive în rândul copiilor membrilor spiritul de economisire şi de apartenenţă la o instituţie fără scop patrimonial. În acest fel se asigură consolidarea şi pentru viitor a sistemului C.A.R.
Preşedinte UTCAR Hunedoara,
Cristinel Petreanu
