Eveniment

Unii îi reţin, ceilalţi îi eliberează

Carmen Cosman

În ciuda numeroaselor acţiuni realizate de poliţişti, în municipiul Vulcan, din Valea Jiului, contrabanda cu ţigări este în floare. Ţigaretele netimbrate se vând, de multe ori, chiar la chioşcuri, unele dintre ele deţinute de cei care se ocupă de această afacere.

Peste 95.000 de ţigarete confiscate

Din luna iunie a anului trecut şi până în prezent, poliţiştii vulcăneni au efectuat numeroase percheziţii, în urma cărora au confiscat mii de ţigarete netimbrate, dar chiar şi aşa, contrabanda înfloreşte pe zi ce trece, mai ales în cartierul supranumit „Dallas”, unde oamenii sunt de-a dreptul fericiţi să cumpere ţigări chiar şi cu trei lei mai ieftine decât preţul pieţei. La Poliţia municipiului Vulcan se află în lucru, la ora actuală, 10 dosare care au ca obiect contrabanda cu ţigări, iar 17 persoane sunt cercetate în aceste cauze penale.

„Din luna iunie a anului trecut până în prezent, au fost confiscate în Vulcan 95.900 de ţigarete. Am efectuat numeroase perecheziţii, dar contrabanda nu va lua niciodată sfârşit, atâta vreme cât aceste ţigări nu intră în ţară prin Vulcan. Noi aici ne luptăm cu morile de vânt, fenomenul fiind greu de stopat, iar dacă eu nu ştiu pe unde intră în ţară, nu am cum să opresc transporturile”, a declarat comisarul Liviu Popa, din cadrul Poliţiei Vulcan.

Traficanţii sunt „scăpaţi” prea uşor

Pe de altă parte, poliţiştii mai au o nemulţumire legată de faptul că, nu o dată, persoanele reţinute de ei sunt eliberate de procurori sub diverse motive.

„Este deranjant să lucrezi poate şi un an la un dosar, să strângi dovezi, să scrii sute de pagini, să alergi ca poliţist după ei ca pisica după şoarece şi la urmă, să se aleagă praful de munca ta, când li se dă drumul şi vezi că nu păţesc nimic”, mai spune comisarul Liviu Popa. Municipiul Vulcan este unul dintre locurile unde contrabanda cu ţigări s-a dezvoltat foarte mult, iar fenomenul aproape a scăpat din mâna autorităţilor.

One thought on “Unii îi reţin, ceilalţi îi eliberează

  • Comisarul sa mearga la viceprimarita,care la rindu-i sa-l roage pe „cumatrul” prezidential Falca (cu care se are pe bune) sa stranguleze contrabanda prin punctul Moravita.Il poate ajuta si finul Igas.Si daca nu si nu se poate,rezolva Blaga problema.Il detaseaza pe comisar la Cairo.Problema e cine mai finanteaza campania viitoare.Cine cumpara galetile,brichetele,cirnatii si berea ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura