Politica si administratie

Unde este criza?

Nicolle Ebner

Producţia industrială, realizată în primele luni ale acestui an în judeţul Hunedoara, a fost mai mare decât cea din perioada similară a anului trecut. Cu ceva mai puţini angajaţi, productivitatea muncii a crescut binişor, la fel şi exporturile, precum şi numărul turiştilor care au poposit pe meleagurile hunedorene.

Salariaţi mai puţini

Toată nebunia dezbaterilor alarmiste de pe micile ecrane şi a declaraţiilor oficale şi neoficiale este contrazisă, culmea!, de cifrele reale şi indicatorii înregistraţi, la nivelul judeţului, pe primele cinci luni ale acestui an, care sunt pe plus. Astfel, în judeţ, în perioada ianuarie-mai 2010, producţia industrială a fost cu 4,9 la sută mai mare decât cea realizată în aceeaşi perioadă a anului trecut. E drept că numărul salariaţilor a scăzut cu 10.700 de persoane, însă productivitatea muncii în industrie a crescut cu 6,4 la sută faţă de lunile ianuarie-mai 2009.

Veşti bune şi din turism

Exporturile din judeţul Hunedoara, în luna martie 2010, au fost de 40,485 milioane de euro, în creştere cu 4,5 milioane euro faţă de februarie 2009, şi cu 9,1 milioane euro, faţă de martie 2009. Trend crescător se înregistrează şi la importuri, ceea ce înseamnă că piaţa din judeţ este sigură şi atractivă, soldul lunii martie 2010 fiind de +5,5 milioane euro. Veşti bune răzbat şi din domeniul turismului. Investiţiile în infrastructura de drumuri, în agroturism şi în promovarea valorilor turistice şi istorice încep să prindă, încet-încet, roade. Oficial, numai în luna mai a acestui an, în hotelurile, motelurile, pensiunile, vilele, cabanele turistice şi agroturistice au fost înregistraţi 6.870 de turişti, cu aproape 850 mai mulţi decât în luna mai a anului 2009.

A crescut producţia de lapte

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că la sfârşitul lunii mai existau în judeţ aproape 46.500 de vaci, în jur de 50.000 de porci, 215.600 de oi şi capre, din care 90 la sută în gospodăriile populaţiei, şi aproape 1,4 milioane de păsări, din care 51 la sută în gospodăriile hunedorenilor, putem trage concluzia că hunedorenii nu o duc chiar aşa rău, cel puţin cei de la sate. Până şi producţia de lapte a crescut cu 2,4 la sută faţă de anul trecut, iar cifrele arată că 92,1 la sută din totalul producţiei de lapte pe judeţ este producţie obţinută în gospodăriile hunedorenilor. Prin urmare, acestea fiind cifrele statistice, putem să ne întrebăm: unde este criza?

One thought on “Unde este criza?

  • Verificati voi care pensiuni au avut turisti?
    Ale lui Molot si facturile au fost achitate de CJ ca doar erau delegatii!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura