Un traseu… mai altfel, la poalele Retezatului

29 septembrie 2009 | Adauga un comentariu

 

02retezat1

 

Florina Crişan

Administraţia Parcului Naţional Retezat, în parteneriat cu Asociaţia de Turism Retezat şi Primăria Sălaşu de Sus, face un frumos cadou turiştilor care vizitează Ţara Haţegului.
Enigme, întâlniri (virtuale) cu animalele din Retezat, poveşti vechi şi multe altele pot fi găsite pe traseul tematic „Natura, oameni şi istorie“, finanţat de către Fundaţia pentru Parteneriat (FP), MOL România şi Administraţia Parcului Naţional Retezat (APNR).

Pentru cine am făcut traseul
Traseul a fost conceput cu gândul la cei care trec prin comuna Sălaşu de Sus, sau petrec mai multe zile aici. Este destinat oaspeţilor mari şi mici ai Ţării Haţegului; pot să-l străbată vizitatori de orice vârstă, părinţii cu copiii lor sau bunicii cu nepoţeii. Fiecare va găsi câte ceva interesant de văzut şi aflat.
Enigme şi nu numai
Traseul în circuit începe la Centrul de vizitare Nucşoara şi poate fi străbătut pe jos în trei-patru ore. Dificultatea traseului este mică. Turiştii trebuie să urmeze marcajul cu bandă albastră şi săgeţile indicatoare, pentru a nu se rătăci.
Pe cele şase panouri concepute pe înţelesul publicului larg- că doar suntem în vacanţă, nu la simpozion ştiinţific- apar fotografii, desene şi informaţii inedite despre animale şi plante care trăiesc în Retezat şi la poalele muntelui, despre istoria şi tradiţiile locului.
Şi pentru ca micuţii să nu se plângă că-i dor picioruşele, îi facem curioşi cu tot felul de enigme, imagini ghicitoare, poveşti şi legende. Ca să găseşti răspunsul la enigma de pe un panou, trebuie neapărat să ajungi la panoul următor.
Una din enigme este legată de existenţa lângă satul Mălăieşti a unui turn de piatră, care nu avea uşi, ci doar ferestre situate sus, la etaj. Ce rol avea el? Pe unde intrau oamenii în turn? 
La sfârşitul traseului, cei isteţi obţin un premiu la Centrul de vizitare Nucşoara.
Un proiect folositor
Traseul despre care scriam mai sus face parte din proiectul „Voturi, copii şi flori pentru Retezat”. Acesta este finanţat prin programul „Spaţii verzi”, lansat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gorbunov, din nou, la Deva

Ieri, Serghei Gorbunov (foto) a fost adus, din nou, pentru un nou termen la Tribunalul Hunedoara, însă magistraţii au amânat...

Lideri, dar fără fani

Antrenorul secund al echipei Jiul, Damian Militaru, a declarat că este dezamăgit de faptul că formaţia are foarte puţini suporteri...

Bulina neagra

Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan Pentru că este acuzat de un consilier local din Vulcan de abuz în serviciu, motiv...

Închide