Un telefon care-l confirmă pe Antonescu

3 iunie 2009 | 1 Comentariu

Primesc ieri un telefon de la un om de afaceri. Unul foarte bogat, nu de pe meleagurile noastre. Mă invită la o sindrofie, mai peste câteva săptămâni. Îmi dă detalii despre locul unde urmează să se petreacă totul, apoi îmi spune câte ceva şi despre program. Mulţi invitaţi din toată ţara, antren, voie bună. Firma sa a apelat la serviciile unei agenţii de organizat evenimente, care va aduce cântăreţi de genuri diverse, însoţiţi de „vedete”, zice omul cu jumătate de gură. Simţeam că se amuză. Vedete, repetă, vedete de, astea la kilogram, cum se fac la noi, dar care plac lumii. Le-aş spune chiar curviştine, dar sunt totuşi, vedete, nu? cere el o confirmare.
Le-am putea spune pipiţe? încerc să îndulcesc eu tonul. Domn’e, pipiţe, dacă vrei dumneata, acceptă el. „A avut dreptate Crin ăla” – aşa a zis, Crin ăla – „cu pipiţele lui. Şi reţineţi, că eu nu sunt liberal…”
Am reţinut că nu e liberal, deşi mă interesa mai puţin.
M-am bucurat de confirmare. Confirmarea că lumea a înţeles corect mesajul transmis de Crin „ăla”, nu pentru că e Crin, putea fi oricine, ci pentru că am aceeaşi opinie referitoare la scara de valori. Cititorii editorialelor mele ştiu că în urmă cu câteva zile am scris nişte rânduri pe acest subiect şi nu mai reiau.
Desigur, e doar un telefon. În ţara asta sunt vreo câteva milioane de locuitori care şi-ar putea exprima opiniile, dacă ar fi întrebaţi. Prin urmare, un singur telefon nu poate fi luat ca reper. Dar, nici cei care să se exprime pe tema valorilor morale nu sunt prea mulţi. Dintre toţi candidaţii la euro-parlamentare, doar unul a făcut-o, Ben-Oni Ardelean. Ceea ce înseamnă că morala nu poate fi în ziua de azi temă eficientă de campanie. Mai bine vorbeşti demagogic despre fonduri europene. Cum? Vă explic punctul meu de vedere în editorialul de mâine.

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. apis spune:

    Mr Gruian,
    de ce nu te apuci de oierit ca de scris nu esti in stare. Total ambigu, si fara sens articolul doar ca sa-i dai o limbutza la sfarsit lui beni ardelean. Te intrebi daca Ardelean are nevoie de limba matale? te rugam treci la vite draga apis ca ne-ai asfixiat

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ben-Oni Ardelean crede în dorinta de schimbare a hunedorenilor

Liberalii hunedoreni speră ca odată cu afişarea rezultatelor scrutinului din 7 iunie, să aibă, pentru prima dată, un reprezentant în...

Se apropie sfârşitul coaliţiei?

Iată că întrebarea pe care multă lume şi-a pus-o atunci când s-a format actuala coaliţie dintre PSD şi PDL –...

Winkler: Educarea cetãtenilor în privinta drepturilor pe care le au trebuie pusã la temelia oricãrui stat de drept

Educarea cetăţenilor în privinţa drepturilor pe care le au trebuie pusă la temelia oricărui stat de drept, susţine deputatul european...

Închide