Un SRL cu 20 de milioane de păcălici

20 august 2009 | Adauga un comentariu

Amicul meu L. F., deşi are cu ceva peste 30 de ani, poate fi socotit un om de afaceri de succes. Până la această vârstă a dovedit deja că ştie exact cum se fac afacerile, cum se câştigă banii. Mai mult, este un om umblat prin toată lumea, care a văzut cum merg lucrurile şi pe la alţii.  Şi lui, ca oricărui om de afaceri de la noi, nu-i este indiferent cum merg lucrurile în ţară, deoarece, n-are cum să nu fie afectat de dezastrul din economia noastră. Şi, bineînţeles, are şi el opinii vizavi de cei care ne guvernează şi au adus ţara în pragul colapsului.
Ieri, ne-am întâlnit întâmplător la o cafea şi, cum nu ne-am mai văzut de ceva vreme, ne-am  întins, preţ de o jumătate de oră, la taclale. Răstimp în care am vorbit mai întâi de fotbal, apoi am trecut la politică, ajungând inerent la situaţia în care se află ţara din punct de vedere economico-financiar. De aici, am început, fireşte, să căutăm vinovaţii pentru actuala stare de lucruri din România. Aşadar, un tânăr om de afaceri de succes din noua generaţie, împreună cu un jurnalist mai vârstnic, cu mulţi ani în spate de gazetărie şi hârşit în ale politichiei, încearcă să se pună de acord cum de s-a ajuns în această situaţie gravă şi cine sunt „artizanii” dezastrului. După ce ne-am dat noi cu părerea în fel şi chip, tânărul om de afaceri ţine să pună lucrurile la punct.
„Iată, cum văd eu problema“, spune el: „România este la ora actuală ca un SRL, condus de câteva persoane aflate în posturile cheie. Astfel, avem un administrator, care conduce, aprobă şi semnează toate actele firmei, în persoana premierului. Avem directorul economic, în persoana ministrului Economiei, avem pe cel financiar, adică ministrul Finanţelor Publice, avem şi un şef peste drumuri şi transporturi, unul peste turism. Trebuie să ţinem cont că toate aceste funcţii cheie din SRL-ul cu peste 20 de milioane de suflete sunt ocupate de oameni din acelaşi partid. Toţi foşti (şi actuali) subordonaţi şi slujbaşi apropiaţi şi devotaţi ai acţionarului principal al acestui SRL de mărimea unei ţări, care este nimeni altul decât preşedintele ţării. Şeful cel mare nu administrează direct SRL-ul, nu se implică în toate activităţile acestuia, ci doar dă ordine din postura de acţionar principal sau, când are chef să le arate celor din conducerea executivă a SRL-ul cine-i stăpânul, mai vine peste ei la câte-o şedinţă şi-i trage niţel de urechi. Cam aşa văd eu că se întâmplă lucrurile acum în România. Necazul este că, fiind vorba de un SRL, adică de o societate cu răspundere limitată, nimeni din cei amintiţi nu va da socoteală pentru prostiile şi matrapazlâcurile făcute de când s-au instalat la cârma acestuia”, îşi încheie amicul L.F teoria.
Am stat câteva secunde să rumeg cele spuse de el şi, credeţi-mă, n-am avut argumente ca să-l contrazic.

Publicat in: Editorial


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii

Vorbeşte lumea că un consilier judeţean, din partidul cu trei roze, este supărat nevoie mare. Cârcotaşii spun prin târg că...

Bulina albă

Adrian Iovănesc, primarul oraşului Călan

Bulina neagră

Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan

Închide