EvenimentFlash

Un nou jaf la benzinăria din Dobra

Livia Botici

Duminică dimineaţă, în jurul orei 6, un bărbat a furat din casieria benzinăriei din satul Dobra suma de 580 de lei. Tâlharul a intrat în incinta unităţii având asupra sa o rangă cu care l-a ameninţat şi lovit pe casier. Pentru că agresorul era mascat, victima nu a putut să ofere prea multe amănunte despre el. În prezent, oamenii legii efectuează investigaţii pentru a-i descoperi identitatea.

Casierul a opus rezistenţă

Dis de dimineaţă, angajatul staţie PECO din Dobra s-a trezit că un individ mascat a dat iama peste el, ameninţându-l cu o rangă de fier şi cerându-i toţi banii pe care i-a încasat din vânzarea carburanţilor. Potrivit oamenilor legii care cercetează acest caz, se pare că angajatul benzinăriei a opus rezistenţă, motiv pentru care, între acesta şi tâlhar a avut loc o bătaie. În timpul altercaţiei, casierul a reuşit să se apere de loviturile de rangă şi, de asemenea, i-a aplicat tâlharului câteva lovituri cu pumnul în faţă. Pentru că tot incidentul s-a petrecut în imediata apropiere a casei de bani, hoţul violent a fost rapid de mâini şi a sustras banii din încasări, apoi a luat-o la fugă. Toată scena a durat numai 10 minute, iar poliţia a fost anunţată imediat după ce tâlharul a părăsit incinta unităţii pe care o prădase.

Imagini sunt, dar degeaba

În timp ce fugea din benzinărie, tâlharul a pierdut pe drum, chiar în apropierea pompelor de alimentare, o bancnotă de 100 de lei din suma sustrasă. Potrivit oamenilor legii, în baza indiciilor foarte puţine oferite de victimă, s-a întocmit un cerc de suspecţi, iar în acest moment se derulează activităţi pentru a se stabili identitatea agresorului. „Cu toate că majoritatea scenelor au fost surprinse de camerele de luat vederi ale benzinăriei, nu s-a putut stabili până în acest cine este tâlharul. Echipele care au făcut cercetări la faţa locului au prelevat probe, cu speranţa că agresorul a lăsat amprente şi că aşa îl vom găsi în baza de data a noastră, dacă este vreun recidivist”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Există precedent

Vă reamintim că în urmă cu un an, în data de 21 august, aceeaşi benzinărie a făcut obiectul unei infracţiuni similare: un bărbat din comuna Dobra, Cristinel Valerian Strian în vârstă de 33 de ani, după ce a ameninţat-o pe o angajată cu o sabie a reuşit să sustragă suma de 15.000 de lei. În urma investigaţiilor, poliţiştii au reuşit în scurt timp să îl identifice pe făptuitor, care a fost prins pe raza municipiului Deva şi condamnat, în urmă cu o lună de zile, la opt ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura