Actualitate

Un devean racola minori, întreţinea raporturi sexuale cu ei, pe care le înregistra şi vindea imaginile. Lui Ciobanu îi plăceau băieţeii

03 pornografie infantilaAstăzi la Curtea de Apel Alba Iulia are termen de judecată contestaţia lui Cristian Florin Ciobanu faţă de arestarea preventivă dispusă de Tribunalul Hunedoara în 14 august. Deveanul, în vârstă de 38 de ani, este acuzat de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.

Potrivit procurorului Mihaela Porime, şeful Biroului de comunicare al DIICOT, Cristian Florin Ciobanu ar fi racolat minori de sex masculin de pe raza municipiului Deva, cu care întreţinea mai apoi raporturi sexuale. Scenele respective erau înregistrate cu aparatură video, iar imaginile erau distribuite ulterior pe diverse pagini de Internet. Totodată, anchetatorii au indicii că deveanul ar fi comercializat imaginile contra unor sume de bani. La percheziţiile domiciliare efectuate la locuinţa lui Cristian Florin Ciobanu au fost găsite astfel de înregistrări, oamenii legii confiscându-i un hard disc de calculator. Până în acest moment, procurorii au reuşit să identifice trei victime ale deveanului, iar ancheta în acest caz a fost declanşată încă în anul 2014.
Cristian Florin Ciobanu nu este la prima încălcare a legii, acesta fiind recidivist. Bărbatul a fost condamnat în trecut la ani grei de puşcărie, în 2010 existând o hotărâre judecătorească prin care i-au fost contopite mai multe pedepse. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura