Sport

Ultimul test, primele griji pentru retur

11 x 2 fc hd cns cetateCiprian Marinuţ

Amicalul dintre cele mai bune echipe de fotbal hunedorene ale momentului, FC Hunedoara şi CNS „Cetate” Deva, disputat sâmbătă, pe Stadionul „Michael Klein”, s-a încheiat cu scorul de 3-2 (0-1) în favoarea gazdelor. Antrenorii celor două echipe s-au declarat mulţumiţi de cum s-au prezentat echipele lor la ultimul test al iernii, însă pronosticurile tehnicienilor în privinţa returului au fost marcate de griji referitoare la problemele financiare ori „mizeriile” fotbalului.

De la 0-1 la 3-2
FC Hunedoara, unica echipă de Liga a III-a din judeţ, a fost ţinută la respect în trei sferturi din timpul de joc de lidera Ligii a IV-a, CNS „Cetate” Deva, însă a reuşit să câştige partida graţie unei perioade de 20 de minute de joc foarte bun. Formaţia pregătită de Marius Sîrbu a fost superioară la posesie şi ocazii în prima repriză şi a deschis scorul, 0-1, prin Pribac, chiar înainte de pauză. FC Hunedoara a început în forţă repriza secundă, iar în interval de şase minute a reuşit să marcheze de trei ori prin Grigore (52), Trăşcan (56) şi Tecsi (58) şi a întors scorul la 3-1. Euforia fotbalistică de calitate a „alb-albaştrilor” s-a dovedit un simplu foc de paie, iar jocul bun al FC Hunedoara s-a stins treptat. CNS „Cetate” a profitat de situaţie şi a închis tabela la 3-2, prin Lintaru, la una din ultimele faze ale jocului.
În prima etapă din retur, FC Hunedoara va evolua acasă, împotriva celor de la Minerul Motru, în vreme ce CNS Cetate va juca, în deplasare, cu Minerul Uricani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura