FlashPolitica si administratie

ULTIMA ORĂ. Lovitură de teatru: Petru Mărginean este candidatul PSD la Primăria Deva!

 

       Lovitură de teatru la PSD Hunedoara. Biroul Politic județean al PSD Hunedoara l-a votat, azi, vineri, după amiază, pe Petru Mărginean drept  candidat al social-democraților la Primăria municipiului Deva, la alegerile  din data 5 noiembrie 2017.

Asta, deși conducerea colectivă a PSD Deva îl votase pe Ovidiu Moș drept candidat. Însă, propunerea organizației municipale trebuia să fie validată de  Biroul Politic județean al partidului. Iar în ședința forului de conducere județean, când să fie validată candidatura lui Moș, s-a supus la vot si candidatura lui Petru Mărginean. Și membrii Biroului Politic județean l-au preferat pe fostul primar din mandatul 2012-2016, Petru Mărginean, care, culmea, nu este membru PSD și și-a anunțat candidatura ca independent.

Se pare ca decizia s-a luat după ce Mărginean a avut un scor bun în sondajul comandat de PSD Hunedoara. De altfel, și în scrutinul din Biroul Politic județean al PSD, Petru Mărginean a fost votat  de 56 dintre membrii acestuia, în timp ce Ovidiu Moș doar de 10 dintre ei.

„Sunt convins că vom câștiga. Mă gândesc la deveni și la Deva. În municipiu trebuie să se investească și să se construiască, deoarece Deva a stagnat de un an și jumătate. Îmi voi putea continua proiectele, fiindcă voi avea susținerea unui partid puternic. Mă voi înscrie în PSD după ce va fi validată candidatura mea”, a declarat Petru Marginean pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

L-am întrebat pe deputatul Laurențiu Nistor, președintele organizației județene a PSD, cum de s-au întors lucrurile, în ședința Biroului Politic județean, în detrimentului candidatului propus de organizația municipală.

“Petru Mărginean a ieșit foarte bine în sondajul pe care l-am comandat pentru desemnarea candidatului pentru funcția de primar al municipiului Deva. De aceea, biroul județean a decis să fie supusă la vot și candidatura lui Petru Mărginean, alături de cea a lui Ovidiu Moș. Rezultatul a fost clar: Petru Mărginean a obținut 56 de voturi, Ovidiu Moș, 10 și 6 voturi au fost  nule”, a declarat deputatul Laurențiu Nistor,  pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (Sorina Popa)

 

 

 

20 de comentarii la „ULTIMA ORĂ. Lovitură de teatru: Petru Mărginean este candidatul PSD la Primăria Deva!

  • Oare ce cartier urmeaza sa distruga Marginean, dupa cartierul Dacia ??? Tractoristul Nistor, cel mai abject politician al judetului. Rusine !!! Vom vota pe oricine altcineva, nicidecum pe infumuratul de Marginean care n-a fost in stare sa conduca firmele pe care le-a avut. Cum naiba, din liberal sa te faci social-democrat ??? Asta e caracter ? Clar e vorba de ciolan, nu de interesul cetatenilor.

  • Nistore, psd pierde primaria cu petre candidat. Ovidiu Mos, nu te lasa ! Iar au facut jocuri murdare leprele si dinozaurii matusalemici din psd !!!!!!

  • Marginean e un cameleon, omul lui Voiculescu. Incompetent a fost toata viata lui.

  • Este de necrezut ce jocuri murdare se fac. Mărginean tatona săptămâna asta posibilitatea de a candida din partea PNL. L-a atacat pe Ovidiu Moș că ar fi corupt. Deci și PSD e corupt. Iar acest partid susține in alt candidat, nemembru al său. Cei de aici se culcă pe o ureche că au acordul celor de la București. De acolo cuvântul cui contează ? Al lui Codrin Ștefănescu ? Doamne, câtă mizerie. Culmea, Florin Oancea a rămas definitiv candidat doar după ce s-a știut că PM va candida de la PSD. Iar în spatele acestor inginerii electorale cine credeți că este ? Diavolul ăla mic cu barbă. Ce vrea el de fapt ? Să-l scoată din joc pe Răzvan Mareș.

  • Cum se poate ca împotriva voinței organizației municipale Deva să desemnezi alt candidat ? Laurențiu Nistor, dacă nu veți câștiga alegerile, cine va Răspunde în fațaorganizației devene ? Nimeni, deoarece nu vă pasă de ei. Dar, cum credeți că îi veți mobiliza pentru alegeri ? Dacă Ovidiu Moș va crea o disidență îl veți considera trădător, nu-i așa ?

  • Nistor a devenit Zeul suprem in teritoriu. Un mic Dragnea…
    Nu l-a agreat niciodata pe Mos, dar nu a prea avut ce face. Omul are notorietate…de toate felurile. 🙂
    Probabil de aceea si ascunde sondajele facute de Pieleanu.
    Daca Mos se razvrateste il va executa rapid, iar saracul nu prea stie sa faca altceva.
    Barbuta ala de-l linge in dos pe Nistor si se dadea frumos si destept abia asteapta sa-i puna o piedica lui Mos.
    Va face el campanie pentru Marginean, cu resursele de la CJ, normal.
    Complicat si gretos.
    Sa-ti arunci la gunoi oamenii care au fost in echipa ta si te-au ajutat sa te ridici…

  • Acestui Nistor-tractor nu-i pasa de organizatia Deva. Cine plm o sa-i faca campanie lui Marginean ? Nistore, nu mai exista USL-ul din 2012, nu te baza pe membri PSD din Deva. Sigur Marginean va pierde, atunci sa te vedem ce mai spui. Cum sa excluzi tu de la a candida un membru vechi de partid, oricare ar fi fost acela si sa pui un candidat de pe strada ? Te doare in anus de deveni, Nistore. Roata e rotunda, nu uita !

  • Bai baiatule, asa ceva numai Nistor putea sa faca, este un episod din serialele cu prosti, regizat din umbra de turnatorul Molot. Ce ve-ti face mai gunoaielor daca pierdeti alegerile, cine va da socoteala? Cum sa desemnati un candidat care nici macar nu este membru PSD, un gunoi care a parasit fotoliul de primar in „huiduielile” devenilor?

  • E simplu ca „Buna ziua” ! PSD face tot ce poate ca sa nu castige …PSD !! E ceva de noaptea mintii ! In loc sa aleaga intre doi oameni cu notorietate si (mai ales) cu rezultate la activ (adica intre
    Rad Barb si Ovidiu Mos), PSD (de fapt Nistor ?) alege un om din afara PSD si deja compromis public ! Halal orientare politica !!!

  • Nistor si marginean sunt doua GUNOAIE UMANE ! Aproape la fel de gunoaie sunt si Ovidiu Mos si Razvan Mares …

  • Deci, Giani Aldistu a constatat. Aproape toti sunt gunoaie umane. Ramanme sa votam cu Popa Ovidiu de la ALDE. Ce baiat subtil acest Giani.

  • Margineanu nu a reusit sa ajunga membru PSD. Statutul lor zice ca propunerea pt primar o face organizatia locala si aia judeteana doar valideaza sau respinge propunerea,situatie in care organizatia locala poate face alta propunere. Ce legatura are Santamarie Orlea cu primarul Devei,niciuna, sau orice alt sef de psd din alt oras sau comunadin judet cu deva? Clar si logic ca organizatia din deva e cea care trebuie sa faca propunere de primar pentru deva.Judeteana de partid face propuneri pentru presedinte de consiliu judetean sau nu stiu ce functie care are reprezentare la nivel de judet, Dar uite ca nui asa, Nistor face cum vrea el ca doar e dom presedinte pe judet, nu are treaba cu parerea celorlalti membrii din organizatia devei. Va fi circ, pentru ca totusi nu vreau sa cred ca pesedistii din deva sunt doar o turma de oi ascultatoare.

  • Ovidiule suntem alaturi de tine, vei invinge sleahta asta de inruditi si incuscriti, care isi apara doar tagma lor si nu pot accepta pe cineva din afara. Binele invinge in cele din urma.

  • Topul sifoanelor 2017 :

    1. Frace
    2. Frace
    3. Frace
    4. Litera
    5. Pera
    6. Margan
    7. Vali Orfanu
    8. Pulasha

  • Rafa Benitez, ai surprins exact chestiunea competenței forului județean. Dar, ce mai contează un statut în ochii unora ? Iar Gogol este, probabil, un lingău mărginenist care vrea să deturneze atenția de la fondul problemei.

  • Dispret maxim fata de electorat, afisat de TOATA hoarda politica

  • Ar fi superb, Machiavelli, sa dispara toata hoarda asta, sa ramai doar tu pe firmament si totul va fi ca-n priza, vorba reclamei. Pentru asta vino in fata cu superba-ti identitate si taoata Deva, ce Deva, toata tara va pica in fund de emotie.

  • Lovitura-i lovitura…!!! De teatru s-a ocupat Ardelean…dar cum nu mai este…orice tractorist poate face ce vrea muschiul lui….
    Dar Deva are ceea ce MERITA.. pentru ca a votat numai MASCARICI…..!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura