Eveniment

Trei condamnaţi în dosarul „Comorile dacice I” sunt căutaţi de poliţişti

03 BratariŞase dintre cei 10 condamnaţi în dosarul „Comorile dacice I” se află deja la penitenciar, trei sunt căutaţi de poliţişti, iar situaţia lui Iulian Ceia rămâne deocamdată necunoscută. Acesta are domiciliul în Bucureşti, prin urmare, încheierea formalităţilor pentru a-l trimite la penitenciar îi revin Poliţiei Capitalei.
Aşa cum am scris în ediţia trecută, David Magda, Florin Ioan Nistor, Mihai Zercula şi Ioan Petru Groza s-au predat de bună voie la poliţie miercuri, ziua în care s-a pronunţat sentinţa definitivă. Ciprian Hidişan State s-a înfăţişat la organele de poliţie ieri, iar Alberto Ioan Deak era deja încarcerat, acesta având de executat o pedeapsă dintr-un alt dosar. În schimb, Ion Nedelcu, Mugur Niu Nedelcu şi Adrian Marcel Nistor sunt în continuare căutaţi de poliţişti, aceştia nefiind găsiţi la adresa de domiciliu în momentul în care au fost puse în executare mandatele de arestare emise de Tribunalul Hunedoara. Reamintim că după 10 ani de procese, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat miercuri, 17 decembrie, sentinţa definitivă în dosarul supranumit „Comorile dacice I”, în care o parte dintre fapte au fost reîncadrate juridic iar unele au fost constatate ca prescrise, ca urmare, pedepsele primite de inculpaţi fiind între doi ani şi şase ani şi patru luni. (N. Bumbac)

8 comentarii la „Trei condamnaţi în dosarul „Comorile dacice I” sunt căutaţi de poliţişti

  • Cea mai mare pedeapsa a luat-o cipri hidisan pt ca a avut cel mai prost avocat. Pe tepara de loredana tirnovan. Daca avea un avocat bun lua macim 3’3 ani.cine nu gindeste plateste scump. Si e scumpa rau libertatea.

  • nu este tepara loredana tirnovean.daca ai tu ceva de zis de ce nu ii spui in fata…….pentru ca esti o sageata
    loredana tirnovean este una printre cele mai tari avocate,asa ca mai taci sageato ce esti

  • Ba da, e o tepara si o avocata f slaba, majoritstea proceselor din ultimii ani le-a pierdut. Asta ce inseamna? A tepuit multi oameni si pe deasupra mai e si sifoana lui berbeceanu. Stie toata deva. De asta ce zici. Oricum e vai de ea
    Divortata, fara copii, umbla din barbat in barbat. E o lepra ordinara. O cunosc mai bine decit tine. Xcind umbla pa strada zici ca e cocosatul de la NOtre Dame.

  • Eu si altii i-am spus in fata ca e o tepara , o mincinoasa si o avocata slaba, dar tu de ce vorbesti in numele ei, esti cumva sageata ei? In barou a intrat cu pilele fostului sot, iar stagiatura si-a facut-o tot cu pile. Stiu sigur asta, asa ca nu mai vorbi, ca habar nu ai.

  • daca ai o relatie de prietenie cu un om asta nu inseamna ca ii sifonara.berbeceanu este un om cinstit si corect.daca a facut arest berbeceanu a facut pe nedreptate.tu se pare ca esti un fost arestat dea lui berbeceanu si de aceea ai ciuda pe el si pe ea.
    vine in curand vremea la toti sa plateasca,problema e ca unii vor platii grav si nici dracu nu ii mai scapa

  • femeia are scoala…asa ca mai taci tu din gura….mai degraba tu esti o lepra.daca ai fii tu mai bun ai fii si tu un om cu scoala dar ii vai si amar de capul tau
    se pare ca tu esti un interlop de stii asa multe si ai avut probleme cu legea.stai cuminte ca iti vine si tie randu la mititica

  • se pare domnule horia ca tu stii cam multe despre foarte multa lume si ai avut probleme cu legea de stii asa multe
    sunt oameni de 50 de ani care daca ii intrebi de un avocat nu stiu sa iti spuna un nume daca ei nu au avut contact cu avocatii
    tu esti certat cu legea domnule horia in ghilimele zis sa nu iti spun interlop

  • Ba jegule de anonim. Tu crezi ca eu scriu prostii? Nu sunt interlop. Urasc interlopii, dar cind spun ca avocata aia e o tepara si o oroasta, iar berbeceanu este vinovat, stiu bine ce spun. Vei vedea, ca am dreptate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura