Traficul de persoane, mai amplu decât în rapoarte

Livia Botici

Sărăcia, nivelul scăzut al educaţiei şi lipsa unei perspective pentru o viaţă mai bună. Acestea sunt ”simptomele” pe care le întâmpină o persoană predispusă traficului de carne vie. Problema este una reală şi a fost dezbătută pe larg în cadrul unui seminar internaţional, organizat cu ajutorul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

O problemă transnaţională

O delegaţie internaţională formată din reprezentanţi din 13 state, Armenia, Austria, Belarus, Bosnia-Herţegovina, Italia, Macedonia, Moldova, Polonia, Rusia, Spania, Turcia şi Ucraina a luat parte, vineri, la un seminar pe tema problemei traficului de fiinţe umane. Seminarul s-a desfăşurat în baza unui parteneriat între poliţia hunedoreană şi societatea civilă, reprezentată de Asociaţia pentru Consolidarea Societăţii Civile Valea Jiului – Petroşani, în cadrul proiectului „Stop the violence”, finanţat de Comisia Europeană, prin programul „Tineret în acţiune”.

Aproape 800 de victime

„Traficul de fiinţe umane înseamnă, în primul rând exploatare, de orice fel. Sclavie, abuz şi desconsiderare. Traficul înseamnă lipsire de libertate, dar mai ales, imposibilitatea de a-ţi controla propria viaţă şi de a-ţi urma deciziile”, a declarat Cosmina Mariş, reprezentant al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane. În anul 2009, în România au fost identificate 780 de victime ale traficului de carne vie. Dintre acestea, 420 sunt femei, iar restul bărbaţi, majoritatea persoanelor traficate fiind adulţi. Cu preponderenţă, victimele sunt din mediul rural şi au maximum opt clase. Ofertele pentru locuri de muncă bine remunerate reprezintă modalitatea principală prin care se face recrutarea victimelor. Dorinţa oamenilor de a avea un loc de muncă bine plătit face ca oferta traficanţilor să fie considerată una atractivă, chiar dacă vine din partea unui necunoscut. Exploatarea sexuală este o altă formă de trafic de persoane, care a înregistrat 277 de victime, doar în 2009. Tot în anul precedent au fost exploataţi prin cerşetorie 81 de minori. Referitor la traficul de persoane, reprezentanta Agenţiei Naţionale împotriva traficului de persoane spune că: „o doză de cocaină poate fi vândută o singură dată, în schimb, o persoană poate fi vândută de mai multe ori. De aceea, traficul de persoane este o afacere atât de profitabilă şi atrăgătoare pentru infractori”.

10 în Hunedoara

Comparabil cu alte judeţe din România, Hunedoara nu s-a confruntat cu multe cazuri de trafic de carne vie. Anul trecut, poliţiştii hunedoreni au identificat 10 victime ale traficului de persoane. Toate aveau educaţie precară şi proveneau din mediul rural. „Acest fenomen este unul foarte greu de contabilizat, deoarece de cele mai multe ori, victimele ori nu scapă din mâinile infractorilor, ori le este frică să anunţe autorităţile. De aceea, nu putem şti exact care este numărul acestora şi suntem convinşi că este mult mai mare faţă de ceea ce există în rapoarte”, a declarat comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 17:14 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 17:14 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 17:14 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 17:14 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 17:14 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 17:14 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale