Traficant de droguri, absolvit de puşcărie la apel

28 ianuarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Procesul lui Robert Andraş Sallai, din Cluj, în care a fost judecat pentru trafic de droguri, a ajuns la final. Ieri, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, instanţa a admis apelul formulat de inculpat faţă de sentinţa penală dată de Tribunalul Hunedoara. În urma rejudecării dosarului şi a aplicării legii penale mai favorabile, magistraţii l-au condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru o perioadă de cinci ani. Reamintim că Robert Andraş Sallai a fost condamnat de prima instanţă la patru ani de închisoare cu executare.

Clujeanul, membru al unei grupări infracţionale care se ocupa cu introducerea în ţară, prepararea, ambalarea, dar şi distribuirea de substanţe cu efect psihoactiv a fost prins, pus sub acuzare şi trimis în judecată în anul 2013. Potrivit anchetatorilor gruparea distribuia drogurile prin intermediul unor firme de curierat către traficanţi din peste 20 de judeţe ale ţării. În urma percheziţiilor efectuate în Valea Jiului, precum şi în judeţele Cluj şi Sălaj, au fost găsite şi ridicate de către ofiţerii de la Crimă Organizată, peste 20 de kilograme de etnobotanice şi circa 4.000 de plicuri cu substanţe psihoactive, pregătite să fie comercializate către consumatori. (N. Bumbac)

Loading...

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Vili Rupa cere daune morale de un milion de euro statului român

Procesul intentat de Vili Rupa (foto), prin care cere statului român daune morale de un milion de euro, a avut...

Concursul „Citeşti şi câştigi“, la a doua ediţie

Ieri, la Deva Mall, Biblioteca Judeţeană Ovid Densuşianu a lansat cea de-a doua ediţie a concursului de cultură generală „Citeşti...

Comuna General Berthelot va avea un buget mai mare în acest an

Potrivit noii formule bugetare pentru 2015, nici o comună nu va avea un buget mai mic de 1,5 milioane lei,...

Închide