Tot mai mulţi copii abuzaţi

5 iunie 2009 | Adauga un comentariu

02-x-1-net

Sorina Popa

Numărul cazurilor de abuz împotriva copiilor, semnalate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara s-a dublat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu situaţia consemnată în aceeaşi perioadă din 2008, cele mai multe fiind sesizările referitoare la neglijarea şi exploatarea prin muncă a minorilor.
Potrivit datelor statistice ale DGASPC Hunedoara, în primul trimestru al acestui an au fost sesizate 120 de situaţii de abuz împotriva copiilor, dintre care s-au confirmat 69 de cazuri. Aproape jumătate dintre acestea se referă la neglijarea copiilor, un sfert au ca obiect exploatarea prin muncă a minorilor, restul fiind cazuri de abuzuri fizice sau emoţionale.

Minori cerşetori
„Din perspectiva drepturilor copilului, cerşetoria reprezintă una dintre cele mai grave forme de exploatare prin muncă a copilului, indiferent de motivaţiile părinţilor sau adulţilor cărora le sunt încredinţaţi minorii“, a declarat ieri directorul DGASPC Hunedoara, Viorica Popescu. Conducerea instituţiei le solicită cetăţenilor să semnaleze imediat cazurile de copii care se află pe stradă la cerşit sau care sunt folosiţi la vânzarea ziarelor. De asemenea, adulţii sunt sfătuiţi să nu mai ofere bani copiilor de pe stradă, deoarece vor încuraja şi susţine cerşetoria în rândurile minorilor. În cadrul proiectului „Echipa mobilă de intervenţie rapidă“, un specialist al Direcţiei pentru Protecţia Copilului va prelua aceste apeluri la orice oră, în fiecare zi din săptămână, inclusiv în sărbătorile legale, şi va interveni rapid pentru evaluarea şi rezolvarea situaţiei semnalate. Proiectul „Echipa mobilă“ a fost lansat în această săptămână de DGASPC Hunedoara şi este finanţat de Uniunea Europeană, Guvernul României şi Consiliul Judeţean Hunedoara, cu o sumă totală de 72.600 de euro. Activitatea echipei mobile se va desfăşura în colaborare cu specialiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, cei ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi cu personalul implicat în activităţi de asistenţă socială de la primăriile din judeţ.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Niciodatã nu e prea târziu

Dana Istudor Un bloc de locuinţe aflat în centrul municipiului Petroşani, care a rămas nefinisat încă de pe timpul regimului...

Gura lumii – 6.06.2009

Vorbesc gurile rele, că pentru un post de şef al unei instituţii care se ocupă de pădurile judeţului, încep din...

Bulină albă – 6.06.2009

Insp. princip. Lucian Năboiu, şef S.C.C.O. Hunedoara Pentru că, împreună cu poliţiştii din subordinea sa a reuşit să destructureze două...

Închide