Sport

Toate meciurile de fotbal din weekend au fost anulate

Nicolae Gavrea

Sâmbătă şi duminică, în judeţul Hunedoara erau programate partide de fotbal din toate cele trei eşaloane, respectiv din Ligile III, IV şi V. Ca urmare a deciziei federaţiei, aceste partide, cu excepţia celor din Liga a V-a, au fost anulate din cauza vremii nefavorabile şi urmează să se găsească o altă dată pentru disputarea partidelor din etapă.

Liga a III-a: Derbiul judeţean a fost amânat
Cel mai aşteptat joc al acestui sfârşit de săptămână ar fi fost derbiul judeţean dintre ACS Şirineasa, liderul seriei a IV-a din Liga a III, şi CNS Cetate Deva. ACS şirineasa are de miercuri un nou antrenor, fostul internaţional Cristian Dulca, acesta luându-i locul pe banca tehnică lui Dan Vasilică, demis în această săptămână, deşi formaţia din Vale este neînvinsă în campionat.
Ultima oară antrenor principal la divizionara secundă Luceafărul Oradea, care are acelaşi patron ca şi Şirineasa, Cristian Dulca, acesta fiind şi selecţioner al echipei naţionale de tineret, l-a păstrat ca secund pe George Zima, însă a venit, în completarea staff-ului său tehnic, cu Emil Szolomajer, Mihai Morar şi Vlad Ţăran, fostul internaţional ce a evoluat şi la „mondialele” din Franţa, din 1998, susţinând că a venit la Petroşani pentru a sprijini echipa în tentativa sa de promovare în Liga a II-a.
CNS Cetate Deva a avut un debut de retur inconstant şi Sorin Cornea, antrenorul devenilor, a declarat că de acum echipa sa va juca orice meci la victorie. De notat că, după o accidentare, care a dus la absenţa lui în primele două etape din retur, Robert Cristian, căpitanul echipei, a revenit la antrenamente, iar Kelemen, accidentat etapa trecută, face recuperare pentru a reveni cât mai repede în lot. Sorin Cornea are mai multe variante de înlocuire a lui Lupu şi a lui Kelemen pentru jocurile viitoare..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura