Comunitate

Timpul s-a oprit la Gurasada

Magdalena Şerban

Două războaie mondiale, cinci regimuri politice, patru regi şi cinci preşedinţi. Cam atât ai putea cuprinde într-o viaţă de centenar, trăită în România ultimilor 100 de ani. Dar mai ales, multe, foarte multe amintiri.
 

Un secol de viaţă
Maria Gabor din satul Ulieş, comuna Gurasada, şi-a serbat, sâmbătă, cei 100 de ani ai săi. Femeie hotărâtă, atentă la orice detaliu şi încă în putere, s-a bucurat de acea zi specială, alături de familie şi cei dragi, unii veniţi chiar din Italia, pentru a-i fi alături. Mamă a doi copii, bunică a trei nepoţi şi străbunică a patru strănepoţi, Maria Gabor a impresionat cu longevitatea sa şi pe edilii locali, primind din partea primarului comunei Gurasada, Silviu Nan, şi a viceprimarului Viorel Daniel Mariş, o diplomă de excelenţă, un tort, un coş superb de flori şi un plic cu 500 de lei.
„Este prima dată când particip la o asemenea aniversare. Este ceva deosebit, atât pentru mine, cât şi pentru comunitate. Am aprobat, prin hotărâre de consiliu local, ca doamnei Gabor să i se cuvină o diplomă de excelenţă. Şi chiar dacă este criză, iar puşculiţa sfârşitului de an este mai săracă, am făcut tot posibilul ca nişte bănuţi să fie alocaţi acestui eveniment. Îi urez şi pe această cale, La Mulţi Ani cu sănătate, iar la anul ce vine, să ne revedem cu drag“, spune Silviu Nan, edilul-şef al comunei Gurasada.

Alţi doi centenari şi în 2012
Se pare că viaţa de la ţară, lipsită de stresul de la oraş şi E-urile din bucate îşi lasă amprenta. Anul 2012 mai poate însemna în calendarul administraţiei locale încă două astfel de evenimente. „Din evidenţa primăriei, în 2012, poate ne ajută Cel de Sus să mai întâlnim încă două persoane care să ne povestească istoria celor 100 de ani. De data aceasta, doi bărbaţi. Însă, rămâne în slujba timpului şi a lui Dumnezeu, ca aceste lucruri să se întâmple”, încheie, optimist, primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura