Ţîmpãu cere demisia ministrului Ridzi

26 iunie 2009 | 1 Comentariu

05 timpau

Nicolle Ebner

 Deputatul PNL de Hunedoara, Bogdan Ţîmpău (foto), a depus o declaraţie politică, prin care solicită demisia Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi.

Ministrul aruncă 5,5 milioane de euro, la coşul de gunoi
Potrivit parlamentarului PNL, de când Monica Iacob Ridzi a preluat conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), dovedeşte o mare largheţe când e vorba de cheltuit banii publici, în schimb, aruncă la coş 5,5 milioane de euro din proiecte europene câştigate anterior numirii ei în funcţie. Fondurile europene se pierd odată cu desfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor (ANSIT), Agenţiei pentru Sprijinirea Studenţilor (ASS) şi Agenţiei Naţionale pentru Tineret, anunţată de ministrul hunedorean. „Ministrul nu a luat nici o măsură pentru a preveni pierderea banilor, nu a încercat nici măcar aplicarea lor, dovedind o lipsă crasă de interes pentru atragerea de fonduri externe, lipsă de interes pentru valorificarea celor deja atrase, iar pe de altă parte, cheltuie cu o mare largheţe banul public”, a declarat Bogdan Ţîmpău în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Deva.

Patru Doamne, şi toate patru…
Mai mult, Ţîmpău consideră că nu este benefic pentru România faptul că Elena Băsescu duce cu ea la Bruxelles atât un scandal politic, cât şi unul care ţine de delapidarea fondurilor publice. „Situaţia nu este pe placul reprezentanţilor Partidului Popular European (PPE), care consideră că prin susţinerea candidaturii independente a Elenei Băsescu, PDL a prejudiciat scorul general pe care PPE l-ar fi putut obţine, aducând astfel mai puţine voturi în coşul european al PPE”, explică deputatul PNL. Acesta trage nădejde că, totuşi, lucrurile se vor clarifica oficial, repede şi obiectiv, pentru că altfel, ideea promovării tinerilor pe funcţii de responsabilitate publică este compromisă. „Din păcate, în PDL avem doar exemple de genul Roberta Anastase, Monica Ridzi, Elena Băsescu, Elena Udrea, care nu reuşesc să ne inducă nici o fărâmă de optimism despre modul în care vor evolua lucrurile în politică. Nici una nu are o reţetă de succes care să ne dorim să fie aplicată”, spune caustic Bogdan Ţîmpău.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. jean valjean spune:

    Felicitari domnule Tampau ! Ai perfecta dreptate in ceea ce spui. Sper sa iti pastrezi acest elan al tineretii si sa ramai nealterat in politica.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ciocnire frontalã între douã TIR-uri

La un viraj la dreapta, şoferul unui TIR a intrat pe contrasens şi nu a mai putut să se redreseze,...

Ştiri – 26.06.2009

Ieri, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au judecat recursurile a cinci inculpaţi, dintre care doi sunt de cetăţenie turcă,...

Vameşul-şef Schiau pleacã din consiliu

În ciuda eforturilor de a-şi păstra atât funcţia de ales local, cât şi pe cea managerială, mai mulţi directori aflaţi...

Închide