FlashPolitica si administratie

Tentativă eşuată de a-l înscãuna pe Balint la conducerea Salvital

Natalia Bumbacsmurd-maramures

Tentativa unor membri ai Asociaţiei „Salvital” Hunedoara de a schimba statutul asociaţiei şi componenţa Consiliului Director nu s-a putut realiza.
Amânată din motive de nereguli statutare
Din cei 61 de membri actuali ai „Salvital” Hunedoara, 22 vor schimbarea statutului asociaţiei şi a conducerii acesteia. Ca urmare, aceştia au convocat o adunare generală extraordinară în data de 24 aprilie, tocmai cu scopul de a-şi materializa intenţiile.
Spre ghinionul lor, „puciştii” n-au reuşit să-şi ducă la îndeplinire planul, deoarece la adunarea respectivă nu s-a prezentat un număr suficient de membri, dar nici documentele care să stea la baza hotărârilor nu au fost redactate. Mai mult de atât, în lista celor 22 de reprezentanţi ai Consiliilor locale şi ai unor instituţii din judeţ care au cerut convocarea şedinţei, au semnat mai multe persoane care nu au drept de reprezentare în cadrul Asociaţiei „Salvital” Hunedoara, cea care susţine activitatea SMURD din judeţ.
Balint încă nu a fost propus
Potrivit unor surse, la baza acestor planuri de schimbare stă dorinţa lui Tiberiu Balint, vicepreşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, de a ajunge la conducerea asociaţiei. „Nu ştiu pentru ce se doreşte modificarea statutului, pentru că în şedinţa de astăzi nu am primit nici un document în acest sens, nici un proiect de hotărâre din partea grupului care a iniţiat convocarea Adunării Generale”, a afirmat Andrei Mihuţ, preşedintele Asociaţiei „Salvital” Hunedoara. Acesta a mai afirmat că a auzit despre dorinţa lui Tiberiu Balint de a ajunge la conducerea asociaţiei, doar că nu i s-a prezentat nici o propunere în acest sens. „Am auzit şi eu despre aceste zvonuri, doar că până nu vedem propunerea respectivă, eu zic să aşteptăm următoarea Adunare Generală”, a adăugat Adrian Mihuţ.
Nu este nevoie de schimbare la SMURD Hunedoara
La Adunarea Generală a „Salvital” Hunedoara a participat şi medicul Hadrian Borcea, consilier în Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şef al UPU SMURD Bihor. Acesta a afirmat că activitatea SMURD Hunedoara este una bună, iar schimbările care se doresc a fi făcute nu sunt binevenite, pentru serviciul de urgenţă. “Eu sunt salvator la fel cum sunt şi paramedicii din SMURD Hunedoara. Când lucrez şi mă ocup de victime, de pacienţi, am nevoie să ştiu că tot ce fac este susţinut. Paramedicii din Hunedoara au nevoie de susţinere. Aceste schimbări neargumentate, fără a exista probleme majore în conducerea „Salvital” Hunedoara, ba dimpotrivă, eforturile sunt clare şi evidente în condiţiile economice actuale de a face rost de finanţarea necesară pentru a susţine activitatea SMURD, cred că nu sunt bune deloc, ba chiar vor afecta serios activitatea echipelor de prim ajutor”, a declarat medicul Hadrian Borcea, consilier ministerial.

2 comentarii la „Tentativă eşuată de a-l înscãuna pe Balint la conducerea Salvital

  • Eu nu inteleg nimic din aceasta situatie. Cum sa pui in fruntea unei entitati pe cineva care este acuzat de coruptie ? Da, nu e condamnat definitiv dar a fost nevoit sa plece din functia de vicepresedinte al CJ Hd.

  • PDL-ilor, Andrei Mihuț este un bun profesionist și un om integru. Lăsați-l să-și vadă de treabă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura