Tenismenele de la SCM Deva, din nou „regine”

9 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

Raluca Ciufrilă a câştigat ambele finale de la categoria 14 ani ale turneului de la Arad, Maria Orban a obţinut locul întâi la dublu (alături de Ciufrilă n.r.), iar Mandy Sapta a ajuns în sferturile de finală. Ciufrilă şi Orban s-au impus şi în turneul ETA de la Balş (Dolj), de acum două săptămâni.

Devencele, pe val

Două dintre cele trei turnee ETA (Tenis Europe Association), desfăşurate în România în această vară, au fost o „afacere deveană”. Raluca Ciufrilă, actuala lideră a echipei SCM Deva, a câştigat tot ce se putea, impunându-se în finalele de simplu şi de dublu la Balş (Dolj), acum două săptămâni, şi la Arad, la finalul săptămânii. Maria Orban are şi ea în cont victorii în finalele de dublu în care s-a impus alături de Ciufrilă şi o prezenţă în semifinale la simplu, la Balş, iar Amanda Sapta şi-a trecut în palmares o prezenţă în sferturile de finală la simplu, la Arad. Al treilea turneu ETA din România are loc săptămâna aceasta, la Timişoara.

Ciufrilă a defilat

Cotată drept favorita numărul doi a turneului ETA de la Arad, după slovaca Sarlota Cesnekova (nr. 70 ETA), Raluca Ciufrilă (Tg. Jiu) a defilat în turneul de simplu, câştigând lejer cele cinci meciuri disputate. Raluca a pierdut un singur set în tot turneul, în sferturile de finală, în care a învins-o pe sârboaica Tamara Tomic cu scorul de 6-3, 4-6, 7-6 (3). În rest, tenismena de la SCM Deva a obţinut victorii categorice: 6-0, 6-3 cu Ioana Gheorghiţă în turul I, 6-1, 6-4 cu sărboaica Tamara Tomic în turul II, 6-1, 6-0 cu Adina Cristian în semifinale şi 6-2, 7-6 cu slovaca Sarlota Cesnekova în finală. Ciufrilă a făcut legea şi la dublu, unde a jucat alături de Maria Orban şi a câştigat finala cu în faţa unui dublu din Slovacia.

Orban, eşec nepermis, Sapta, în urcare

Maria Orban (Petroşani), favorita numărul patru a turneului de simplu, a încheiat competiţia mai repede decât o recomanda valoarea. Orban a fost învinsă în turul II de Ioana Popescu, scor 3-6, 3-6, şi a ratat calificarea în sferturile de finală. „Maria nu avea voie să piardă. Adversara ei e lidera categoriei 12 ani şi e cu un an mai mică, iar Maria trebuia să-şi valorifice experienţa superioară. Şi-au spus însă cuvântul oboseala şi ambiţia superioară a Ioanei Popescu”, a spus antrenoarea Lunella Maier.

Deveanca Amanda Sapta, care nu era între favoritele turneului, a reuşit un parcurs bun şi a ajuns până în sferturile de finală. „Mandy” a trecut în turul I de Andrada Surdeanu cu 2-6, 6-2, 6-2, iar în turul secund a dispus de Roberta Naicu (favorita nr. 7) cu 6-1, 7-5. În sferturi, Sapta a fost învinsă greu, cu scorul de 4-6, 6-7 de slovaca Sarlota Ceskova, favorita unu a turneului, cea care avea să joace finala. „Mandy e pe un trend ascendent şi încearcă să revină la nivelul la care a fost la categoria 12 ani, când era lidera României”, a precizat antrenoarea Lunella Maier.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
O mamă şi fiul său paralizat rabdă de foame

Nu şi-a mai primit salariul de asistent personal din luna martie şi singurul venit pe care îl are în acest...

Toate şcolile din Deva, autorizate sanitar

Toate unităţile de învăţământ din municipiul Deva sunt autorizate din punct de vedere sanitar, în perspectiva începerii noului an şcolar,...

Amabilitate Romtelecom

Recunosc că încep acest editorial nervos. Poate voi fi şi subiectiv, dar ceea ce vă voi relata este absolut exact....

Închide