Politica si administratie

Telegondola se face pe etape

Nicolle Ebner

Nu lipsa avizului de mediu pentru realizarea proiectului „Dezvoltarea domeniului schiabil în Masivul Parâng” pare a ţine lucrările pe loc, ci lipsa banilor. Pentru că nu dispune de întreaga finanţare, Primăria Petroşani a decis realizarea proiectului pe etape.

Aviz de mediu pentru reabilitarea pârtiilor existente

„Din informaţiile pe care le avem, în 2009 a fost depus un proiect complex, pentru amenajarea staţiunii montane, dar, probabil că din cauza crizei economice, administraţia locală nu a reuşit să obţină resursele financiare necesare realizării întregii investiţii şi atunci, au demarat realizarea ei în etape. În consecinţă, şi avizul de mediu va fi eliberat tot în etape. În prima fază de realizare a proiectului se va recurge doar la reabilitarea pârtiilor existente, pentru a putea fi clasificate după standardele europene. Avizul de mediu solicitat şi care este în procedură de emitere de către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) este doar pentru această primă parte a proiectului”, a declarat Georgeta Barabaş, directorul APM Hunedoara.

„Proiectul nu trebuie respins”

De data aceasta, administraţia locală şi-a luat toate măsurile de precauţie, astfel încât lucrările să nu fie tergiversate sau contestate de asociaţiile de protecţie a mediului, precum în cazul DN 66A (Câmpu lui Neag-Herculane), cunoscut drept „drumul lui Băsescu”. „Proiectul este de importanţă naţională şi în cazul în care evaluatorii care vor efectua studiile de impact asupra mediului şi de evaluare asupra biodiversităţii vor identifica existenţa unui impact semnificativ, atunci, vom solicita asumarea unor măsuri compensatorii, pentru refacerea speciilor afectate. În nici un caz, nu cred că trebuie respins proiectul. Chiar dacă evaluatorii vor constata că se aduc prejudicii, legislaţia prevede ca administraţia locală să-şi asume măsurile compensatorii adecvate”, menţionează Georgeta Barabaş. Prin urmare, s-a creat o „portiţă” de aplicare a proiectului, după modelul staţiunilor montane din Bulgaria şi Austria, unde majoritatea pârtiilor de schii sunt amenajate în arii protejate. „Trebuie să învăţăm să convieţuim, în sensul că dezvoltarea economică să existe în relaţii de prietenie cu mediul”, a adăugat Georgeta Barabaş.

Valoarea totală a investiţiei pentru întregul proiect este estimată la 85 de milioane de euro, dintre care 72,8 milioane de euro sunt asigurate de Guvern prin Ministerul Turismului. Licitaţia pentru domeniul schiabil din Parâng a fost câştigată de grupul de firme Kranz Eurocenter, Acomin Cluj – Napoca şi Doppelmayer Austria, oferta fiind de 68 de milioane de euro.

One thought on “Telegondola se face pe etape

  • Tovarasa Barabas, chiar daca este un dusman furibund al naturii, ar trebui sa nu se mai joace cu focul si macar sa mimeze respectarea legislatiei. Daca impactul este semnificativ nu poate sa sara la masuri compensatorii ci trebuie sa anunte Comisia Europeana. Iar daca sunt in zona specii prioritare proiectul se opreste si punct. natura este mult mai importanta decat schiul, va spune asta un schior impatimit! Si n-are sens sa mai facem partii intr-o tara ni care sunt mai multe partii decat schiori si chiar si acei schiori merg sa schieze in Alpi. Daca va ganditi ca vor veni turisti straini sa schieze la noi aveti nevoie de psihiatru. Altele erau avantajele competitive in turism in Valea Jiului, de exemplu raurile neafectate de amenajari hidroenergetice, dar a avut grija tovarasa Barabas sa saboteze potentialul turistic!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura