Politica si administratie

Telegondola din Parâng naste animozitati

Carmen Cosman

Consilierii PNL din municipiul Petroşani îi solicită oficial primarului Tiberiu Iacob Ridzi, un grafic de lucrări şi necesarul de finanţare pentru proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil în Staţiunea Parâng. Liberalii sunt îngrijoraţi de faptul că până acum s-au pierdut 200 de miliarde de lei vechi, bani care s-au întors la Ministerul Mediului.
 

Semnal de alarmă
„Vrem să tragem un semnal de alarmă asupra acestui proiect, care de doi ani bate pasul pe loc. Până acum, s-au pierdut 200 de miliarde de lei şi ne aflăm în aceeaşi fază ca acum doi ani, deşi sprijinul politic ar fi trebuit să fie deplin. Cred că ne sunt arătaţi banii în fiecare an, dar nu există dorinţa de a se face ceva”, a declarat consilierul PNL Adrian Zvâncă, din cadrul Consiliului Local Petroşani. Acesta a explicat că în 2010 s-au luat 50 de miliarde de lei la rectificare, anul trecut au plecat înapoi alte 130 de miliarde de lei, alocate iniţial, iar în 2008 s-au pierdut alte 13 miliarde de lei. Liberalii au ajuns să se întrebe dacă primarul PDL Tiberiu Iacob Ridzi mai are sau nu sprijin politic la nivel guvernamental. „Vrem să existe transparenţă, să ştim ce se face cu banii”, a mai spus Zvâncă, în condiţiile în care PNL consideră acest proiect drept cea mai mare investiţie derulată în zonă în ultimii 20 de ani şi care nu are legătură cu domeniul minier.

 

Demarat, dar numai în prima etapă
Pe de altă parte, municipalitatea din Petroşani anunţă demararea proiectului, care a fost amânat în repetate rânduri, de lipsa avizelor de mediu, ce au împiedicat atribuirea licitaţiei. Prima etapă prevede modernizarea pârtiilor de schi şi amenajarea unui nou telescaun, iar la ora actuală, municipalitatea din Petroşani are în cont doar două milioane de lei (20 de miliarde de lei vechi), care vor fi alocate strict pentru aceste lucrări. „S-a început organizarea de şantier şi cât de curând, vor începe lucrările propriu-zise. Pentru început, vom demara amenajarea unui telescaun şi a pârtiilor, atât cât vremea ne permite să lucrăm”, a declarat viceprimarul municipiului Petroşani, Claudiu Cornea.
În ceea ce priveşte pierderea a cinci milioane de lei numai în acest an, edilii spun că era normal să se întâmple acest lucru, iar banii îi vor primi anul viitor. „Au fost retrase cinci milioane de lei, pentru că, în mod evident, anul acesta nu mai puteau fi executate lucrări în valoare de 7 milioane de lei”, a  explicat Cornea.

Proiect ambiţios
Potrivit proiectului ce va fi implementat în staţiunea Parâng, domeniul schiabil se va întinde pe o suprafaţă de 150 hectare şi va avea 17 pârtii. Pentru un acces modern, între Petroşani şi staţiunea montană va fi amenajată şi o telegondolă, care va înghiţi cele mai multe fonduri. În urma acestui program de modernizare, domeniul schiabil ar urma să aducă un profit de 3,2 milioane de euro pe an, iar estimările edililor arată că în Parâng vor veni, timp de cinci luni pe an, 10.000 de turişti. Oferta câştigătoare a fost de aproximativ 68 milioane de euro, plus TVA, şi a fost depusă de Kranz Eurocenter în asociere cu Acomin Cluj – Napoca şi Doppelmayer Austria.

One thought on “Telegondola din Parâng naste animozitati

  • PNL-isti Simota , Molot informatorul de securitate si acest Zvanca care spun cetateni ca este un fel de Simota mai micut sa nu ceara voturile noua celor din Valea Jiului CA NU LE VOR OBTINE la fel si PSD-istul Voichitoiu .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura