Telegondola, aproape de inaugurare

7 decembrie 2010 | 1 Comentariu

Maximilian Gânju

Încet-încet, telegondola din Pasul Vâlcan, care se întinde pe aproape 3,5 kilometri, prinde contur, pe zi ce trece. Până în prezent, circa 50 la sută din valoarea lucrărilor a fost achitată, cealaltă jumătate urmând a veni în viitorul apropiat.
Potrivit lui Gheorghe Ile, primarul din Vulcan, noua instalaţie de transport pe cablu va fi inaugurată până la sfârşitul anului, cel mai probabil, în perioada 15-25 decembrie. „În curând, se face anul de când am pus primul beton la această construcţie. Sper ca şi cu ajutorul lui Dumnezeu, dar şi al Guvernului, să finalizăm în luna decembrie lucrările de la telegondolă. Suntem într-o fază destul de avansată, aş spune eu, 95 la sută. Mai trebuie doar să tragem cablul de alimentare cu energie electrică s-a montat deja cablul de susţinere a gondolelor, aşa că sunt sigur că vom da drumul la telegondolă în decembrie”, a declarat edilul şef al municipiului Vulcan.
Deşi staţiunea montană din Pasul Vâlcan, la ora actuală, nu oferă o gamă deosebită de servicii sau de petrecere a timpului liber, edilii vulcăneni susţin contrariul. „Fals! Avem trei pârtii de schi şi o cabană mare. Nu s-a construit mai mult, pentru că nimeni nu avea garanţia că va exista un mijloc de transport. Odată cu finalizarea lucrărilor la telegondolă, vor putea fi efectuate şi licitaţiile pentru construirea unor hoteluri pentru turişti”, a mai precizat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Publicat in: Comunitate


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Nicolae spune:

    Aceasta zona este una de exceptie,poate prima din Valea Jiului in care se va construi dupa un plan !

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Pedofilul britanic ar putea fi pus în libertate

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis să îl pună în libertate pe Paul Richard Dorday (foto), britanicul acuzat de molestarea sexuală...

Perfecţiune subminată de neatenţie

AS Electroconat, singura echipă cu victorii în toate meciurile disputate în cadrul Campionatului „RealSport” de fotbal amatori, riscă să piardă...

Duhovnicul fotbaliştilor

Preotul Gabriel Bulf (foto) din Valea Jiului este duhovnicul multor fotbalişti din Liga I. Printre jucătorii care se confesează şi...

Închide