Actualitate

Tarif de criză, pentru clienţi în criză

Livia Botici

Două companii de taxi din Deva au hotărât, începând de săptămâna trecută, să scadă tariful de transport, per kilometru, cu mai mult de 10 la sută. Patronii celor două firme spun că astfel, vor să-şi mulţumească şi să-şi păstreze clienţii, care oricum, sunt loviţi în plin de recesiunea financiară. Tot la sfârşitul săptămânii trecute, aceste două companii au fost ţinta unui atac, din partea unei firme concurente.

„Noi nu vrem să facem acuzaţii”
În urma acuzaţiilor aduse, la adresa firmelor de transport devene, Fly Taxi şi Euro Taxi, patronii acestora dezmint toate afirmaţiile făcute de către reprezentanţii firmei concurente. „S-a spus despre noi, cum că prestăm servicii ilegale şi că suntem «piraţi». Nu este adevărat. În primul rând, taximetriştii care lucrează sub firmele noastre nu sunt plătiţi de noi, pentru că avem un contract de colaborare cu mai multe firme de transport, acestea fiind cele care fac angajări. Dacă şoferii nu ar avea carte de muncă şi atestat profesional, firma angajatoare nu ar fi avut cum să primească autorizaţie de transport. În al doilea rând, vreau să se înţeleagă faptul că, nici Fly Taxi, nici Euro Taxi, nu deţin maşini de transport, deci, nu au nici un şofer care să lucreze pentru ele. Noi suntem doar dispecerate, care punem la dispoziţie, în baza unor contracte de colaborare, frecvenţa de radio. În baza acestor înţelegeri scrise, colaboratorii noştri ne plătesc o taxă de utilizare a frecvenţei radio de emisie-recepţie. Firma concurentă, care ne-a adus aceste acuze, a făcut-o pentru că speră să ne scoată de pe piaţă, dar noi rezistăm şi vom rezista mereu, pentru simplul motiv că nu ne place să facem afirmaţii nefondate şi să ne tăvălim în mocirlă gratuit. Oricum, îi vom acţiona în judecată pe cei care ne-au acuzat pe nedrept”, a declarat Alin Anghelina, patronul firmei Fly Taxi.

„Din respect pentru clienţi”
De la sfârşitul săptămânii trecute, devenii care au nevoie de un taxi, dar se gândesc şi la a economisi câţiva bănuţi, o pot face, întrucât cele două societăţi de taximetrie, au scăzut tariful cu mai mult de 10 la sută. „Majoritatea clienţilor noştri şi ai Euro Taxi, dar şi ai Fly Taxi, sunt bugetari şi suntem conştienţi de faptul că suntem într-o perioadă de criză financiară foarte adâncă. Tocmai de aceea, am decis, împreună cu toţi colaboratorii noştri, să scădem tariful, per kilometru, de la 1,79 lei, la 1,59 de lei. Vrem ca în acest mod, să trecem împreună peste recesiune, şi o facem din respect pentru clienţi”, a declarat Claudia Kutyfalvi, patronul Euro Taxi.

7 comentarii la „Tarif de criză, pentru clienţi în criză

  • INCEPIND DIN DATA DE 01 08 2010
    NOILE TARIFE
    PRACTICATE DE NOI SUNT
    PORNIRE 1.80
    KM INTERN 1.80
    KM EXTERN 2.10

    VA ASTEPTAM

  • chiar credeati ca veti supravietui cu tarif de 1.59.ceea ce nu inteleg eu este de ce nu controleaza nimeni firmele din componenta unui dispecerat si cum un patron de dispecerat nu verifica toate actele firmelor colaboratoare,dar asta se intimpla cind ajunge sa te conduca banul.atita timp cit soferii angajati vor lucra la norma evaziunea fiscala va fi in floare.pe ei nici macar nu ii intereseaza tariful scopul lor fiind acela de a face bani oricum pt.chiria masinii.in conditiile astea niciodata nu vor fi soferi seriosi la aceste firme.

  • Ha ha, tariful de la Deva e mai mare si dupa reducere decat in Capitala. Taximetristii din Bucuresti au toti acelasi tarif – 1.39 lei/km

  • daca tu compari bucurestiul cu deva la tarife taxi inseamna ca nu stii nimic despre aceasta meserie.

  • lasati gargara cu firma concurenta… mai bine rezolvati-va problemele cu munca la negru. Cu un articol platit in mesagerul nu se face primavara.

  • „…să trecem împreună peste recesiune, şi o facem din respect pentru clienţi.” SUNTE-TI JALNICI

  • s-a terminat recesiunea firmele cu reducerea au revenit la vechiul tarif.traiasca evaziunea fiscala!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura