AnchetaFlash

Tăieri ilegale, bani risipiţi şi teroare (I). Cine vrea să pună pe butuci Composesoratul Săcărâmb?

05 Sacaramb (24)Volodia Macovei

De prin primăvara acestui an, în Composesoratul Săcărâmb pare să fi intrat dihonia. Conducerea composesoratului se arată pregătită să închidă gura oricărui membru care are comentarii de făcut sau este curios să afle cum se desfăşoară activitatea, ajungându-se până la o decizie de excludere. Pentru a-şi întări poziţia de forţă, actuala conducere a composesoratului a recurs la o formă de intimidare specială, aducându-l în sprijin pe însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, care, se pare, este şi el membru în această structură asociativă.

Avertismente şi excludere
Tensiunea în creştere din Composesoratul Săcărâmb a atins cota maximă la ultima şedinţă a Adunării Generale, în 29 martie 2014, la care a fost prezent, pentru prima oară, şi preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, care nu a ezitat să dea indicaţii preţioase şi sugestii radicale membrilor prezenţi. Ciudat este că unii membri susţin că nici nu ştiau că Moloţ este membru al composesoratului, ei susţinând că nu cunosc pe ce filieră de moştenire este şeful Consiliului Judeţean în drept să fie membru al asociaţiei. Dar asta e altă poveste.
Ei bine, la respectiva adunare generală s-a propus, dintru-nceput, sancţionarea cu avertisment a trei membri şi excluderea unuia, Aurel Lazăr Aradi – „pentru daune materiale, morale şi obstrucţionarea funcţionării Composesoratului”. Prin decizia de excludere, lui Aradi i s-a luat orice drept de a mai participa în vreun fel la activităţile composesoratului, inclusiv în calitate de împuternicit.

Tăieri ilegale de arbori
Se pare că marea supărare a conducerii Composesoratului Săcărâmb – preşedinte fiind Radu Haşa – vine după ce, de exemplu, Aradi a pus pe hârtie mai multe nereguli pe care le-a constatat şi iniţiativa sa a dus la iniţierea unui dosar penal, nr. 2749/P/2014, în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva face cercetări privind un posibil prejudiciu în gestiunea Composesoratului Săcărâmb, în perioada 2013-2014.
În plus, la solicitarea lui Aurel Aradi, composesoratul a fost controlat de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Timişoara, Inspecţia Silvică şi de Vânătoare (ISV) Hunedoara. Or, în urma controalelor ITRSV, s-au descoperit tăieri ilegale de arbori, efectuate de Composesoratul Săcărâmb, despre care vom vorbi în continuare.
În nota de constatare nr. 324 din 2 aprilie 2014, a ITRSV, se arată: „În păşunile cu arbori din Ciocârţa şi Grohote, unde se face referire în sesizare, s-au găsit cioate provenite din arbori tăiaţi ilegal (vezi foto). Domnul Haşa Radu Ioan (preşedintele Composesoratului Săcărâmb, n.r.) a recunoscut verbal că tăierile ilegale de arbori au fost efectuate de către dânsul”. O fi recunoscut verbal Radu Haşa tăierile ilegale, dar a refuzat să semneze nota de constatare.
O altă notă de constatare, nr. 490 din 26 mai 2014, arată că preşedintele composesoratului nu a participat la control şi nici nu a delegat altă persoană să participe. Se mai arată în document că, deşi ISV Hunedoara a solicitat „atât Composesoratului Săcărâmb, cât şi Primăriei comunei Certeju de Sus, să comunice dacă păşunile cu arbori din locurile Grohote şi Ciocârţa, unde s-au constatat tăieri ilegale de arbori sunt în proprietatea Composesoratului Săcărâmb sau în administrarea Primăriei Certeju de Sus”, nu a primit nici un răspuns.
În aceeaşi notă de constatare, se arată că în locul numit Grohote s-au găsit 238 de cioate provenite din arbori tăiaţi ilegal, iar în locul numit Ciocârţa 111 cioate provenite din arbori tăiaţi ilegal. Conform tabelelor de evaluare a pagubelor produse, realizat de ISV Hunedoara, în locul numit Grohote s-a tăiat ilegal un volum de 8,352 metri cubi, paguba estimată fiind de 1.185,41 lei, iar în locul numit Ciocârţa s-a tăiat ilegal un volum lemnos de 5,59 metri cubi, paguba estimată fiind de 562,275 lei.
Articolul 32 alin. 1 din OG nr. 96/1998 spune: „tăierea (…), fără drept, de arbori (…) din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, de către (…) deţinători sau de către oricare altă persoană, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (…) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.” Or, în situaţia de mai sus, la Ciocârţa valoarea pagubei depăşeşte de 6,615 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, iar la Grohote valoarea pagubei depăşeşte de 13,946 ori acelaşi preţ mediu al unui metru cub de masă lemnoasă. Această situaţie chiar poate fi motiv de mare supărare.

Prin vocea şi voinţa lui Moloţ
Revenind la şedinţa Adunării Generale a Composesoratului Săcărâmb, de la sfârşitul lui martie 2014, trebuie să notăm că, după cum spun membri ai composesoratului, s-a forţat desfăşurarea ei după un nou statut, în condiţiile în care acest nou document „este contestat şi se află în faza de apel la Tribunalul Hunedoara”. Numai că, după sancţiunile dure din deschiderea adunării şi în prezenţa şefului CJ Hunedoara, susţinător pe faţă al conducerii composesoratului, oamenilor le-a cam pierit cheful de contestaţii şi au tăcut mâlc.
Comentariile şi indicaţiile şefului CJ Hunedoara au constituit, se pare, scheletul adunării: „Şedinţa a decurs prin intervenţii repetate din partea domnului Mircea Moloţ, chiar fără a fi înscris la cuvânt; practic, dumnealui a condus şedinţa”, ne-a relatat unul unul dintre membrii composesoratului, prezent la respectiva şedinţă. Câteva citate din procesul verbal al şedinţei sunt edificatoare: „D-nul Moloţ cere de asemenea clarificarea dosarelor de către specialişti – de meserie”, „Domnul Moloţ propune ca firmele care au adus pagube să nu mai fie agreate. Ordonanţă pentru blocarea conturilor. Face solicitare Poliţiei Economice pentru verificări prin Composesorat. Se supune de acord. Vot unanimitate pentru a se face adresă Poliţiei Economice”, „Domnul Moloţ propune depunerea unui Plan de afaceri pt. Activitatea propusă în ideea aprobării unui plan MINIMIS de 120.000 de euro”, „Domnul Moloţ pune la dispoziţie un teren privat pt. Construirea unei popicării noi în Săcărâmb” şi „În încheiere, s-a făcut propunerea de către dl. M.M. Ioan pentru acordarea votului de încredere Consiliului Director format din: Haşa Radu Ioan, Marius Goia Antoanel, Pop Maria, Mogoşan Petru Marcel şi Tokar Alexandru. Propunerea a fost votată şi aprobată cu unanimitate de voturi”.
Fără comentarii.
Deocamdată, ne oprim aici, dar vom reveni cu date şi imagini despre drumul pe care s-a lucrat de pomană, pentru că e un pericol public, despre lucrări aiuristice, despre păşunile înscrise la APIA şi starea lor, despre bani care trebuiau returnaţi oamenilor şi a rămas ca-n tren, despre un loc de „agrement” de minune, despre cum Primăria dă în lucru composesoratului o proprietate care nu-i aparţine şi altele asemenea. Dar, mai ales, despre cine şi de ce ar vrea să îngroape Composesoratul Săcărâmb.

6 comentarii la „Tăieri ilegale, bani risipiţi şi teroare (I). Cine vrea să pună pe butuci Composesoratul Săcărâmb?

  • Nenorociti mai sunteti!!!…MINTITI LUMEA CU ARTICOLELE VOASTRE ESCROCILOR!!! ATI DAT CUMVA DREPTUL LA APEL PARTILOR ACUZATE??? SA VEDEM CARE E ADEVARUL??? SAU VA E FRICA SA-L AFLATI?!?? ACEST ARTICOL „AIURISTIC” NU NUMAI CA SFIDEAZA NORMELE REDACTARII UNUI MATERIAL JURNALISTIC (DA AI FACUT JURNALISM LA SPIRU HARET SI HABAR N-AI) NEDAND DREPTUL LA REPLICA OAMENILOR NEVINOVATI, CI MAI INCRIMINEAZA SI PARTILE IN CAUZA IN CONDITIILE IN CARE NU EXISTA NICI UN FEL DE DOVEZI IAR PROCESELE CU NENOROCITII CARORA LI S-A LUAT DREPTUL DE A MAI FURA LEMN SUNT IN DESFASURARE!!!

  • Un articol comandat de Aradi Aiurel…un hot plin de datorii….

  • Mi-ar fi rusine sa redactez asa ceva, se vede de la o posta ca e un fals, cum poti sa acuzi pe cineva fara sa lasi omul resectiv sa isi sustina punctul de vedere?? Tu, in calitate de jurnalist trebuie sa fii impartial, Volodia Macovei, femeie sau barbat care l-ai scris, daca nu stiai CE FACI TU NU E JURNALISM, E CALOMNIE!

  • ” Fiind baiet,paduri cutreieram …”
    De cate ori nu am pus in practica versurile marelui nostru poet national si universal ?…Si de cate ori nu ne ingrozim cand vedem cate maini, sau minti criminale defriseaza pana la agonie al nostru „aur verde”? Si ne bucuram pana la paroxism cand vedem la tv ca mai exista cate un padurar care, cu palma si cu pumnul , asemenea romanului omonim , reuseste sa alunge hotii si sa salveze implicit padurea ! Bine-bine…asemenea padurari exista, din fericire…ei nu s-au corupt, au codrul in sange , au copilarit si crescut cu el , il respecta, venereaza si face parte integranta din viata lui !Si astfel, eroul nostru, ajuns acum la maturitate, om scolit cu facultate, incearca din rasputeri sa puna in practica ce l-au invatat strabunii, adica sa lase viitorimii natura in starea ei feerica si salbatica .
    Si ca in orice poveste inspirata din realitate, trebuie sa existe si personaje negative ! Ce fac acestea ? Nimic altceva decat furaciuni prin taieri abuzive de copaci si vanzari ilegale ! Ei sunt dotati , au luat scule intepand persoane oneste si mintind despre legalitatea afacerilor in care au fost implicate .Si ei au format o retea infractionala bine pusa la punct , in care fiecare membru isi are rolul sau bine stabilit. Capul mafiot al acestei „cosa nostra de Sacaramb ” ar fi acest aradi aurel ( contiinta mea curata imi impune sa nu scriu numele cu majuscule) zis si relu Audi Q7 , care a facut ravagii in Composesorat, imbogatindu-se rapid atat el cat si acolitii lui , prin metodele ilegale mai sus mentinute !
    Poate astazi am fi vorbit la timpul trecut de padurea Sacarambului, daca la conducerea Composesoratului nu ar fi venit inginerul Radu Hasa ! Acesta, precum comisarul Corrado Cattani , a revolutionat Composesoratul prin idei novatoare si a exterminat caracatita mafiota , dand afara pe cei vinovati . Bineinteles ca hotii de lemne , ramasi fara sursa lor de existenta, incearca miseleste atacul la persoana impotriva prefectului si a sefului Composesoratului , actionandu-i in judecata si calomniindu-i. Procesele sunt pe rol si bineinteles adevarul si binele vor triumfa !
    Poate va intrebati de unde stiu eu toate acestea . Ei bine, este de ajuns sa te duci in zona Sacarambului si sa intrebi localnicii ! De la cel cu tata-n gura pana la cel cu barba sura iti vor da explicatii cu lux de amanunte ! Insa mai exista si tentative de ziaristi corupti care fac orice pentru un subiect de senzatie . Unul din acestia ar fi troglodita/ul macovei volodia ( evident fara majuscule ), caci nu stiu daca e barbat sau femeie . Tentativa asta hermafrodita de ziarist scrie ce i se dicteaza sau ce-i trece prin cap , fara a avea elementarul bun simt si datoria civica si ziaristica de a cerceta informatia !
    Din punct de vedere jurnalistic , Volodia , iti doresc soarta lu’ ELODIA ! Noi, romanii de bine, avem destule probleme cotidiene pe care incercam sa le rezolvam si depasi , nu ne mai trebuie un stres ca si tine ! Amin !

  • buna vreu sa va pun la dispozitie niste documente sa vedeti ultima metoda de a castiga bani adica barbatu acasa si femeiea pe matrimoniale asa o fata pe nume..a ––-a a castigat multi bani daca sunteti interesati sa publicati stirea eu va dau dpoc

  • Eu Molot sunt cel mai mare hot din judet. Am furat si am trecut bunurile pe rudele mele asa ca nu aveti ce sa-mi luati. Politia si Garda Financiara sunt la mina mea. Ha ha ha

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura