Toate articolele cu Tag-ul: "Vlastarele Orastiei"

Tags: ,

„Vlăstarele Orăştiei” vor concura la Campionatul Mondial Coral


Dan Burza
Magdalena Şerban

Corul de Copii „Vlăstarele Orăştiei”, unul dintre cele mai performante din România, dar şi din lume, judecând după palmaresul şi locul ocupat în clasamentul mondial, se pregăteşte pentru participarea la prima ediţie a Campionatului Mondial Coral, care se va desfăşura la Graz, în Austria, în perioada 10-17 iulie 2011.
 

De la Orăştie… la Graz
Rezervat în exclusivitate corurilor de copii şi tineret, Campionatul Mondial va reuni, la start, concurenţi de pe întregul mapamond. Evenimentul se desfăşoară în organizarea Fundaţiei Interkultur şi Musica Mundi, „Vlăstarele Orăştiei” fiind unul dintre cele trei coruri care vor reprezenta România la această competiţie. Participarea tinerilor corişti orăştieni la Campionatul Mondial se datorează efortului financiar asigurat de către Institutul Cultural Român, prin programul Cantemir, Consiliul Judeţean Hunedoara, Consiliul Local şi Primăria municipiului Orăştie, Asociaţia Părinţilor elevilor care învaţă la Şcoala Generală „Dr. Aurel Vlad”, precum şi prin sprijinul oferit de Fundaţia pentru Comunitate.
„Ne-am pregătit intens şi sperăm să obţinem rezultate bune care să îmbogăţească palmaresul României în cadrul festivalurilor şi competiţiilor internaţionale de anvergură” – a precizat prof. Petru Androne Eli, cel care asigură performanţele notabile ale „vlăstarelor”, în ciuda schimbului rapid de generaţii.

Un istoric bogat
Corul „Vlăstarele Orăştiei” a luat fiinţă în februarie 1996, pe lângă Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, la iniţiativa preoţilor parohi Ioan Gaşpar şi Mihai Todoca, atunci, doar cu misiunea de a participa la liturghii. Conducerea a fost încredinţată profesorului Petru-Androne Eli. În timp, repertoriul parcurs de formaţia corală a ajuns la aproximativ 200 de piese, sacre şi laice, româneşti şi universale (21 de limbi, de la scoţiană la… japoneză!) din toate epocile componistice. A participat la concerte şi festivaluri de circa 150 de ori, în România, Franţa, Germania, Liechtenstein, Ungaria, Austria şi Cehia, iar diplomele şi premiile obţinute i-au asigurat un palmares de top. În prezent, este cel mai titrat cor de copii din România, iar maestrul Petru-Androne Eli este apreciat în cercurile de specialişti ca fiind cel mai bun dirijor de copii, avându-se în vedere şi faptul că lucrează cu amatori, în timpul liber.

Publicat in Actualitate Comentarii (0)

Tags: ,

„Vlãstarele Orãştiei” se vor întâlni cu Papa


02 vlastare2

Sorina Popa

 Cel mai titrat cor de copii din România – „Vlăstarele Orăştiei“, condus de profesorul Petru Androne Eli, se va întâlni, pe 1 iulie, la Roma, cu Papa Benedict al XVI-lea şi va lua parte la oficierea unei Messe, ce va deschide Festivalul internaţional „Musica Sacra“.

Un repertoriu dificil
Festivalul coral „Musica Sacra“ face parte din circuitul Musica Mundi şi va reuni, la Roma, în perioada 30 iunie – 5 iulie, formaţii corale puternice din mai multe ţări europene, printre care se numără Austria, Croaţia, Portugalia, Suedia, Cehia şi Bulgaria. România este reprezentată de corul de copii „Vlăstarele Orăştiei“, care va aborda competiţia cu un repertoriu dificil, dar bine lucrat, din care nu lipsesc compoziţii semnate de Eugen Dan Drăgoi, Ioan Brie, Wolfgang Amadeus Mozart, Mariana Popescu, Gheorghe Cucu.
„Copiii din Orăştie vor fi prezenţi pe 1 iulie la o întâlnire cu Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, iar în seara aceleiaşi zile vor participa, alături de alte coruri, la oficierea unei Messe, care, practic, va deschide festivalul“, a declarat coordonatorul proiectului, Dan Burza. Corul „Vlăstarele Orăştiei“ va concura, pe 2 iulie, în Basilica San Crisogono, iar în cursul serii, copiii vor concerta, în afara concursului, în Biserica Santa Maria in Travestere. De asemenea, „Vlăstarele Orăştiei“ vor susţine un recital la sediul Episcopiei Ortodoxe Române din Roma, la invitaţia Înalt Prea Sfinţitului Episcop Siluan şi în prezenţa unui grup de români stabiliţi în Italia.

Publicat in Actualitate Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • Cu cine naiba să mai votez?
  • 02 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 11:31 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 11:31 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 11:31 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 11:31 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 17 zile si 11:31 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 20 zile si 11:31 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 21 zile si 11:31 ore.

    Starea vremii

    Ploaie -10°C Ploaie
    Lu Şanse de Zăpadă
    -1/-9
    Ma Înnorat
    3/-17
    Mi Parţial Însorit
    -3/-18

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale