Toate articolele cu Tag-ul: "Vlad Iancu"

Tags: , ,

Victorie în China la futsal


Echipa naţională de futsal a României, cu portarul Vlad Iancu (foto) de la Dava Deva în lot, a câştigat primul meci disputat în turneul amical din China.
Tricolorii, pregătiţi de spaniolul Sito Rivera, au învins selecţionata ţării gazdă cu scorul de 3-2 (2-0), prin golurile marcate de foşti jucători ai CIP Deva, Dumitru Mimi Stoica, Florin Matei şi Cosmin Gherman.
România a întâlnit în al doilea meci, disputat aseară, naţionala Iranului, una dintre forţele mondiale în futsal.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags: ,

A pus umărul la calificarea la Euro 2012


Ciprian Marinuţ

Vlad Iancu (foto), portarul echipei Dava Deva, a fost component al lotului echipei naţionale de futsal a României, care a obţinut calificarea la Euro 2012, după turneul disputat în week-end la Târgu Mureş.

Un meci titular, două accidentat
Deveanul Iancu, singurul jucător din liga secundă prezent în lotul tricolor, a fost titular în meciul de debut al naţionalei, pierdut de România, scor 5-6, cu Slovacia. Din păcate, „Gogu” s-a accidentat şi a rămas doar pe banca de rezerve la meciurile câştigate cu Norvegia şi Cehia, în umbra lui Klein, fost şi el la FC CIP Deva. De altfel, vechea gardă a multiplei campioane FC CIP Deva a format şi acum „scheletul” de opt jucători din 12 al echipei naţionale. „Am început ca titular, însă apoi, mi-a recidivat o accidentare mai veche şi am rămas pe banca de rezerve. Oricum, atmosfera a fost fantastică, iar băieţii au reuşit să se califice, pentru că au crezut în şansa lor până la capăt. Revederea cu foştii colegi de la FC CIP a fost emoţionantă şi ne-am simţit iar uniţi, ca pe vremea când eram o familie la Deva”, a spus Vlad Iancu.
Calificare la mustaţă
După eşecul din prima zi cu Slovacia 5-6 (1-5), tricolorii s-au trezit şi au învins Norvegia, scor 3-1 (1-0) şi Cehia, scor 1-0 (0-0). Unicul gol al partidei cu cehii a fost marcat de Cosmin Gherman, fost şi el la FC CIP Deva. Cehia, România şi Slovacia au acumulat câte şase puncte, la finalul turneului de la Tg. Mureş, iar tricolorii şi cehii s-au calificat la turneul final al Campionatului European Croaţia 2012, graţie rezultatelor directe. La egalitate de puncte, criteriul de departajare a fost golaverajul din meciurile între primele trei clasate, Cehia având 5-4, România 6-6 şi Slovacia 9-10.
Lotul folosit de selecţionerul Sito Rivera a fost următorul: Klein, Vlad Iancu, Moldovanu-portari; Fl. Matei,  Dobre, Lupu, Gherman, R. Radu, M. Zoltan, E. Răducu, Şotârcă, Al-Ioani, M. Stoica şi Şafar.
Celelalte 10 echipe naţionale calificate la turneul final sunt: Spania, Azerbaijan, Rusia, Serbia, Portugalia, Cehia, Ucraina, Turcia, Italia şi Slovenia. A 12-a calificată este selecţionata ţării gazdă, Croaţia.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags: , , ,

Trei ex-internaţionali la Dava Deva


Ciprian Marinuţ

Portarul Vlad Iancu (fost la naţionala de seniori) şi jucătorii Bogdan Buta şi Cristian Macingo (foşti componenţi ai naţionalei de tineret) au participat la primul antrenament al noii echipe de futsal Dava Deva. Cei trei, plus alţi jucători foşti la Olimpic Simeria şi unii fotbalişti noi vor fi „piesele” cu care antrenorul Karoly Gaşpari, triplu campion naţional cu FC CIP Deva, va ataca promovarea în Liga I.

Echipă nouă, jucători experimentaţi
Noua echipă de futsal a judeţului, Dava Deva, are de ieri şi jucători şi antrenor, nu doar afiliere la FRF şi planuri îndrăzneţe. Portarii Vlad Iancu şi Andrei Bozan şi jucătorii de câmp Adrian Moţ, Alin Paul, Bogdan Buta, Ionuţ Tomiş (toţi ex-Olimpic Simeria), Cristian Macingo (ex-FC CIP) şi Csaba Baboş au participat la primul antrenament condus de antrenorul Karoly Gaşpari. „E o echipă nouă, cu care pornim de la zero, chiar dacă majoritatea componenţilor au mai jucat futsal, iar unii au fost chiar la nivel de echipă naţională. Avem jucători cu experienţă, ca fostul portar al naţionalei Vlad Iancu sau grupul de la Olimpic, dar şi jucători noi, precum Csaba Baboş. În plus, sperăm să mai completăm lotul şi cu alţi jucători talentaţi. Pentru mine, e o provocare şi mă voi implica sută la sută, pentru a închega o echipă competitivă cu care să luptăm pentru promovare. Pentru început, vom efectua câte două antrenamente pe săptămână, iar apoi, vom disputa câteva jocuri amicale”, a spus antrenorul Karoly Gaşpari, triplu campion naţional cu FC CIP Deva. O altă „rotiţă” importantă din angrenajul noii echipe este maseurul Marius Brădean (ex FC CIP şi Olimpic), adevărat „geniu în medicină sportivă”, cum îl numea pe bună dreptate un fost conducător de club.

Selecţia continuă
Edy Kovacs, cel care a avut ideea renaşterii futsalului hunedorean, prin această echipă bazată pe elemente locale, spune că selecţia de jucători va continua. „Am avut discuţii şi cu Vişan, Ţiglar şi Cioroagă de la Quasar, însă aceştia nu au primit acordul conducerii clubului lor de a fi legitimaţi şi la noi, deşi ei joacă doar în campionatul de amatori. Există discuţii şi cu foştii jucători ai FC CIP, George Tomescu şi Marian Şotârcă şi e posibil ca şi ei să joace pentru noi, chiar dacă se vor pregăti separat la Bucureşti. În plus, e aproape sigur că vor fi cooptaţi în lot Mateescu (ex Olimpic) şi Revnic. Oricum, selecţia va fi continuă şi orice jucător talentat şi serios îşi va găsi loc la noi în echipă”, a spus Edy Kovacs.
Primul turneu al ligii secunde la care va participa Dava Deva va fi în perioada 18-19 septembrie la Târgu Mureş, exact înaintea dublei amicale dintre România şi campioana mondială Brazilia, programată în 21 şi 22 septembrie.

Publicat in Sport Comentarii (1)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • Maurul şi-a făcut datoria
  • 08 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 21:14 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 21:14 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 21:14 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 21:14 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 21:14 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 21:14 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 16 zile si 21:14 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -9°C Înnorat
    Vi Parţial Însorit
    -8/-14
    Şanse de Zăpadă
    -7/-12
    Du Parţial Însorit
    -2/-7

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale