Toate articolele cu Tag-ul: "udmr"

Tags: ,

UDMR lansează programul „Hunedoara 2020”


Sorina Popa

Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto) a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, un raport al activităţii desfăşurate în Parlamentul European, în sesiunea legislativă septembrie 2010 – iulie 2011.


Astfel, Winkler a afirmat că a propus, printre altele, pentru ca moneda euro să se întărească, o creştere a bugetului UE.„UE are un buget comun. Acest lucru e prevăzut pentru a putea susţine stabilitatea monedei euro. Am propus să se facă un transfer de resurse bugetare şi de competenţe”, a declarat Iuliu Winkler. Preşedintele UDMR Hunedoara susţine că în această toamnă, organizaţia pe care o conduce va lansa, în perspectiva alegerilor locale de anul viitor, programul intitulat „Hunedoara 2020“. Acesta va reprezenta viziunea Uniunii în ceea ce priveşte dezvoltarea judeţului Hunedoara în următorul deceniu. „Programul va fi formulat pe baza principiilor europene de dezvoltare. Vom arăta concret cum şi pe ce baze se vor dezvolta aceşti poli, cu proiecţii şi cu planuri concrete pentru fiecare, în parte”, a adăugat Winkler. Liderul UDMR Hunedoara a declarat că programul respectiv va sta la baza ofertei electorale cu care Uniunea se va prezenta în faţa alegătorilor din judeţ. Europarlamentarul a spus că UDMR va avea candidaţi, la alegerile de anul viitor, pentru preşedinţia CJ, dar şi la funcţia de primar în municipiile Deva, Hunedoara, Petroşani şi Lupeni. Pe de altă parte, la toamnă, demarează alegerile interne în organizaţiile locale ale UDMR, inclusiv pentru funcţia de preşedinte judeţean.

Publicat in Flash, Politica si administratie Comentarii (0)

Tags: , ,

Kelemen Hunor: Nu rãspundem la şantaj!


Sorina Popa

Liderul UDMR, Kelemen Hunor (foto), prezent şi el la Deva, în acest week-end, pentru a participa la deschiderea manifestării Zilelor Maghiare în judeţul Hunedoara, a declarat că în coaliţia de guvernare, lucrurile merg bine în prezent.

„Mergem mai departe cu PDL”
„O perioadă, nu am avut majoritate parlamentară şi nu a fost bine. Insist să avem majoritate parlamentară în fiecare zi, dacă nu, lucrurile se complică şi ajungem într-o situaţie dificilă. Momentan, nu cred că se va ajunge la aşa ceva, pentru că alianţa funcţionează”, a spus Kelemen Hunor (foto).
Preşedintele UDMR a susţinut că „rămânem deschişi la orice dialog cu forţele politice. Însă, nu răspundem la şantaj şi ameninţări. Nu se pot construi alianţe stabile şi un viitor, pe şantaj şi ameninţări. Ni s-a spus: Atenţie, ori urcaţi în tren, ori rămâneţi pe peron. La aşa ceva, nu vom da un răspuns”.
Kelemen Hunor a mai declarat la Deva că UDMR este interesată de o stabilitate politică în ţară, altfel, ar fi o pierdere uriaşă pe toate planurile.
„Intenţia noastră comună, cu PDL, este să mergem mai departe, să fim parteneri de guvernare. Este foarte important pentru noi ca în România să existe o comunitate maghiară puternică”, a adăugat Hunor.

Publicat in Politica si administratie Comentarii (1)

Tags: , ,

Winkler: Îl sustin pe Kelemen Hunor la sefia UDMR


Sorina Popa

După aproape 20 de ani, liderul UDMR, Marko Bela,  a anunţat că nu va mai candida pentru un mandat în fruntea Uniunii. „Sunt 18 ani, de când sunt preşedintele UDMR, ceea ce e o perioadă destul de lungă, atât cât îi trebuie unui om să ajungă la maturitate. Atunci, UDMR părea să se rupă în două”, a declarat Marko Bela. 

Conferinţă judeţeană pe 21 decembrie
Nici nu a făcut bine anunţul Marko Bela, că deja şi-au anunţat candidaturile pentru funcţia cea mai înaltă din UDMR, Kelemen Hunor şi Kovacs Eckstein. Preşedintele UDMR Hunedoara, europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), susţine că, având în vedere această situaţie, va convoca pe 21 decembrie conferinţa judeţeană, pentru a se decide pe cine vor susţine maghiarii din judeţ în locul lui Marko Bela, la şefia Uniunii.
„Miza congresului UDMR din februarie 2011 nu e numai numirea noului preşedinte al Uniunii, ci şi modificările din statut. În perioada asta, dezbaterea este foarte animată pe subiectul statutului nostru. Sunt multe persoane în partid care vor să introducă mai multă rigoare şi să întărească rolul preşedinţilor de organizaţii judeţene. Cred va exista şi mai multă competiţie politică în UDMR, având în vedere intenţia dăunătoare de înfiinţare a unui nou partid maghiar în România. Noi vom acţiona faţă de acest lucru, nu vom sta cu mâinile în sân. Consider că noul preşedinte al UDMR trebuie să îndeplinească trei condiţii, şi anume, să fie susţinut de organizaţiile judeţene, să fie o personalitate în politica românească şi, de asemenea să fie o personalitate în politica de la Budapesta. Noul preşedinte trebuie să asigure că UDMR nu va fi anexat de către nici un alt partid politic, nici de la Bucureşti, nici de la Budapesta. La conferinţa judeţeană din 21 decembrie, voi propune să-l susţinem pe Kelemen Hunor pentru această funcţie, de preşedinte al UDMR”, a declarat liderul UDMR Hunedoara, europarlamentarul Iuliu Winkler.

Publicat in Politica si administratie Comentarii (3)

Tags: ,

Winkler: Nu ne amenintãm partenerii de guvernare


Sorina Popa

La Consiliul Reprezentanţilor Unionali de la Târgu Mureş, desfăşurat la sfârşit de săptămână, au fost voci care au susţinut că UDMR trebuie să iasă de la guvernare. Însă, ele nu au fost aşa de puternice, ca să producă luarea unei asemenea decizii la nivelul Uniunii.

„Nu prea sunt alternative”
Astfel, preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat la finalul reuniunii că dificultăţile actuale „nu vor împinge’’ formaţiunea sa în afara guvernării, chiar dacă tentaţia de a-i lăsa pe alţii să rezolve problemele e mare, în această perioadă de criză. „Suntem în situaţie de criză şi tentaţia de a lăsa pe alţii să rezolve problemele e mare, fiindcă, în mod firesc, o serie de măsuri este nepopulară. Dar, dacă ne-am asumat guvernarea, atunci, trebuie să ne asumăm şi această răspundere, ceea ce nu înseamnă că mergem până la capăt cu Guvernul, ci numai în acel caz, când într-adevăr, vor fi găsite şi aplicate soluţiile bune. Dacă apare o alternativă şi noi vom considera că Guvernul sau coaliţia a ales o direcţie greşită, bineînţeles că nu vom merge mai departe. În acest moment, nu prea sunt alternative şi, aşa cum văd eu, nici opoziţia nu ne propune o altă cale’’, a declarat Marko Bela.

Există nemulţumiri
Liderul UDMR Hunedoara, europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că „într-adevăr, există în UDMR voci care aduc argumente pentru ieşirea de la guvernare sau pentru condiţionarea participării la guvernare în continuare, de anumite termene. Consiliul Reprezentanţilor Unionali nu a adoptat, însă, nici o hotărâre în acest sens, ceea ce am dezbătut şi votat au fost decizii legate de Congresul nostru din 2011”.
Europarlamentarul susţine că este adevărat că există nemulţumiri privind coerenţa actului legislativ, ele provenind din întârzierile din Parlament a dezbaterii a două legi, importante pentru UDMR. „Este vorba de Legea învăţământului, care ar fi trebuit adoptată din iunie, pentru a putea fi aplicată din acest an şcolar şi de Legea statutului minorităţilor. Evident, Legea bugetului pe 2011 va fi o nouă piatră de încercare. Însă, prioritar pentru UDMR este îmbunătăţirea guvernării şi nu de a ameninţa partenerii de coaliţie”, a adăugat Iuliu Winkler.

Publicat in Politica si administratie Comentarii (0)

Tags: ,

UDMR nu vede rostul remanierii guvernamentale


Nicolle Ebner

Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), preşedinte al filialei judeţene UDMR Hunedoara, a declarat că nu vede rostul remanierii Executivului de la Bucureşti, atâta vreme cât acesta va trebui să ducă la îndeplinire acelaşi program de guvernare adoptat în urmă cu nouă luni, în Parlamentul României.

„Decizia aparţine PDL, noi n-o comentăm”
Potrivit lui Winkler, punctul de vedere al UDMR este că nu a fost necesară o asemenea remaniere, dar dacă ea a fost făcută, decizia aparţine partenerului de guvernare, iar UDMR nu comentează această decizie. “Pentru noi, este relevantă continuarea programului de guvernare, din păcate, inclusiv cu măsurile de austeritate, care trebuie duse mai departe şi, evident, cu acele priorităţi care se vor materializa în proiectul de buget pe 2011. Este vorba măsurile de reformă, anticriză şi de relansare economică”, a declarat deputatul european.
În contextul remanierii de la Bucureşti, Iuliu Winkler a susţinut că noii miniştri de finanţe şi al muncii vor avea cea mai dificilă misiune, pentru că în cel mai scurt timp, trebuie să se prezinte Parlamentului proiectele Legii bugetului de stat pentru 2011 şi cel al asigurărilor sociale de stat. “Este dificil de judecat performanţa unui guvern, atunci când suntem în plină criză, când programul de austeritate, măsurile de reformă sunt evident o necesitate imperioasă. Uităm, totuşi, că acest guvern, în ultimele nouă luni, a avut pe masă nota de plată pentru reforme amânate timp de 20 de ani, a avut nota de plată a guvernării de mare coaliţie de anul trecut, care nu a putut să aibă o reacţie la criza economică globală şi la efectele ei în România”, a precizat Iuliu Winkler.

15 octombrie, dată crucială
Liderul UDMR din judeţul Hunedoara declara, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că 15 octombrie reprezintă o dată crucială pentru actualul guvern, nefiind exclusă o posibilă ieşire a UDMR de la guvernare. „Legea bugetului, care trebuie definitivată până la 15 octombrie, este un moment crucial, pentru că atunci, vom vedea concepţia bugetară pentru 2011. Deocamdată, noi vom rămâne în acest guvern, ne asumăm programul de guvernare şi răspunderea măsurilor de austeritate nepopulare, dar necesare. Însă, în momentul de faţă, ceea ce trebuie să urmeze obligatoriu sunt măsurile pentru relansarea economică şi nicidecum alte măsuri de austeritate”, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler.

Publicat in Politica si administratie Comentarii (0)

Tags: ,

Efectul pervers al manelizării


Nu ştiu dacă criza pe care o traversăm are sau nu precedent în istoria postdecembristă a României. În 1993, o inflaţie galopantă făcea ca leul să se deprecieze de la o săptămână la alta, cu valori considerabile. Aşa am ajuns de la salarii de câteva mii de lei, la salarii de milioane de lei în câţiva ani.
Ceea ce sperie acum este nu doar criza, ci lipsa de încredere că aceia ce conduc ţara ar mai putea face ceva pentru redresarea situaţiei. Responsabilitatea celor trei partide rămase în Opoziţie a devenit foarte mare.
Dacă independenţii grupaţi în acel partid fără identitate, UNPR, minorităţile care navighează în siajul puterii şi UDMR, care girează intervenţiile pompieristice ale lui Emil Boc, apărându-se prin profesionalismul miniştrilor săi, pe care încearcă să-i disocieze cumva de executiv, continuă să se amăgească cu posibila reuşită a unei reforme care pare să nu ducă nicăieri, atunci PNL, PSD şi PC ar trebui să aibă maximum de responsabilitate.
Cu toate imperfecţiunile sale, mecanismul democratic funcţionează prin pluripartidism. Populaţia nu va aprecia deloc un joc politicianist. Dispreţul pentru „electorat” are un preţ concret, aşa cum manelizarea, văzută ca formă a manifestării gustului fiecăruia, are preţul ei. Şi ce dacă se cântă în draci manele? Fiecare ascultă ce vrea… Perfect adevărat, dar atunci să nu ne plângem că populaţia îndobitocită de manele, Elodii şi Magde trimite adeziuni la un partid zis al poporului, despre care nu ştiu dacă are cu adevărat 20 la sută în sondaje, dar care ar putea avea. Să nu uităm că de teama lui Vadim Tudor, Ion Iliescu a fost aproape plebiscitat în anul 2000, în cel de-al doilea tur al prezidenţialelor. Eu unul m-am săturat de manevre obscure, prin care votăm orice de frică.
Indiferenţa cu care asistăm la orice aiureală în ţara asta duce la derapaje atât periculoase, cât şi idioate. La televiziuni care îşi spun respectabile şi la care se uită milioane de oameni, vine Garcea de la Vacanţa Mare, ca să dea lecţii de economie? Aşa este contracarat DD? Printr-un populism de acelaşi semn?
Dacă partidele menţionate vor continua cu incoerenţa programatică şi cu promovarea în afara meritocraţiei, intelectualii (atât de dispreţuiţi în politică) vor rămâne în continuare în afară. Până şi Băsescu a rămas fără cei pe care la început i-a păcălit cu atât de mult talent. Cred că România se află într-un punct de cotitură, în care virajul spre un partid peronisto-dâmboviţean este mai aproape decât ne putem aştepta, iar efectele vor fi catastrofale.

Publicat in Fara bascalie Comentarii (3)

Tags: ,

Maghiarii dau tonul la solidaritate


Nicolle Ebner

Ieri, la Deva, a avut loc ceremonia oficială de semnare a protocolului de colaborare între comunităţile şi instituţiile maghiare din judeţele Hunedoara şi Covasna. Iniţiatorul proiectului, Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna, afirmă că ideea de colaborare s-a născut în urmă cu aproximativ un an, ca urmare a necesităţii micii comunităţi maghiare din judeţul Hunedoara de a avea contacte cu marea comunitate maghiară din Covasna.
În 1992, în judeţul Hunedoara, erau 33.849 de unguri, care, în 10 ani, s-au împuţinat, la 25.388. Asta reprezintă un minus de 25 la sută. „Principiul, ideea noastră este să facem o legătură frăţească între secuii din Ţinutul Secuiesc, respectiv judeţul Covasna, şi maghiarii din judeţul Hunedoara. Eu cred că este de înţeles  această voinţă a unei comunităţi maghiare de 75 la sută cum este cea din judeţul Covasna, de a ajuta o comunitate care, în 10 ani, s-a micşorat cu 25 la sută”, şi-a motivat Tamas Sandor iniţiativa aprobată şi adoptată în unanimitate de consilierii judeţeni din Covasna, atât cei români cât şi cei unguri.  La rândul său, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád-András, apreciază colaborarea ca pe un gest de solidaritate între comunităţile maghiare din cele două judeţe. „Considerăm că atât noi, ungurii din Secuime cât şi maghiarii din sudul Transilvaniei, avem foarte multe de învăţat, unii de la ceilalţi şi de aceea am considerat că acest parteneriat poate dezvolta atât comunitatea maghiară din Covasna, cât şi pe cea din Hunedoara”, a declarat Antal Árpád-András.
Protocolul semnat ieri nu face altceva decât să reconfirme importanţa solidarităţii şi a coeziunii tuturor comunităţilor maghiare din Transilvania, proiectele comune fiind de ordin cultural, artistic şi în domeniul identităţii etnice.

Publicat in Politica si administratie Comentarii (0)

Tags: ,

Winkler, reales preşedintele UDMR Hunedoara


05 Winkler Iuliu UDMR (67)

Nicolle Ebner

 Parlamentarul european Iuliu Winkler (foto) a fost reales, sâmbătă, pentru un nou mandat de doi ani, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Hunedoara a UDMR, de către delegaţii celor 16 filiale locale.

2010-prima ediţie a Zilelor Maghiare Hunedorene
Iuliu Winkler a anunţat că, în următoarele 45 de zile, se vor organiza alegeri în fiecare dintre cele 16 organizaţii locale ale UDMR Hunedoara, exprimându-şi speranţa ca procesul electoral intern să aducă o nouă dinamică în cadrul organizaţiei. ”Deşi, în ultimii doi ani, am avut alegeri la fiecare jumătate de an, se simte o anumită lipsă de dinamism în cadrul organizaţiilor locale”, a declarat liderul UDMR Hunedoara. Printre cele mai importante obiective pe termen scurt ale preşedintelui UDMR Hunedoara, se numără: strângerea unui număr cât mai mare de semnături de susţinere pentru deputatul Kelemen Hunor, candidatul UDMR la Preşedinţia României; mobilizarea cât mai bună a electoratului maghiar la votul din 22 noiembrie; organizarea, în luna decembrie, a unor manifestări dedicate împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea UDMR Hunedoara. Winkler a mai anunţat că va iniţia organizarea anuală a Zilelor Maghiare Hunedorene, un eveniment care să creeze un cadru de manifestare şi de cooperare pentru cele peste 30 de organizaţii non-guvernamentale ale comunităţii maghiare din judeţ. Prima ediţie a Zilelor Maghiare Hunedorene ar urma să se desfăşoare, în anul 2010, şi să stea sub semnul împlinirii unui secol de la fondarea, în Deva, a comunităţii ceangăilor maghiari.
Referitor la priorităţile pe termen lung, preşedintele UDMR Hunedoara a spus că dezvoltarea învăţământului în limba maghiară rămâne în continuare pe primul loc, Winkler pledând şi în favoarea unei eventuale intrări a Uniunii într-un viitor Guvern al României.

Publicat in Politica si administratie Comentarii (1)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • Maurul şi-a făcut datoria
  • 08 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 22:02 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 22:02 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 22:02 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 22:02 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 22:02 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 22:02 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 16 zile si 22:02 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -9°C Înnorat
    Vi Parţial Însorit
    -8/-14
    Şanse de Zăpadă
    -7/-12
    Du Parţial Însorit
    -2/-7

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale