Adriana Năstase
În urmă cu câteva zile, la Deva, s-a înfiinţat filiala judeţeană Hunedoara a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, preşedinte al acesteia fiind ales Alexandru Sturza (foto).
„Vrem să blocăm Legea Pensiilor”
Filiala este condusă de o structură formată din preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un secretar. Potrivit sindicaliştilor foşti militari, scopul imediat al structurii nou înfiinţate este de a bloca pe toate căile votarea Legii unice a pensiilor. „Noua Lege a pensiilor ne afectează foarte mult. Dacă se votează, nu se va mai ţine cont de diferenţele dintre profesionişti, iar pensiile militarilor vor scădea cu până la 60 la sută. Cine beneficiază în prezent de o pensie de 5.000 de lei, va mai primi, dacă se votează noua lege, doar 2.500 de lei. Vom avea cu toţii, aşadar, de suferit”, a spus Alexandru Sturza, preşedintele filialei judeţene a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere. „Considerăm că acest proiect reprezintă o încercare a actualului Guvern de a arunca urmările crizei economice în sarcina celor mulţi, inclusiv prin afectarea veniturilor pensionarilor şi distanţarea punctului de pensie de valoarea salariului mediu brut pe economie”, a adăugat Sturza.
Peste 3.000 de membri la nivel naţional
La nivelul întregii ţări, acest sindicat numără în prezent peste 3.000 de membri, iar la nivelul judeţului Hunedoara sunt 22 de membri fondatori şi 60 de membri simpatizanţi. În judeţ, sunt identificaţi aproximativ 9.000 de posibili membri. La această structură poate adera orice ofiţer în rezervă, fie că este medic, sau are altă profesie, ofiţeri din structurile MAI. Sindicaliştii se bat şi să menţină dreptul de a beneficia de o pensie şi de a lucra mai departe.











