Preşedintele filialei judeţene PC Hunedoara, Petru Mărginean (foto), a propus Biroului Politic Central (BPC), susţinerea candidatului independent Remus Cernea, în scrutinul pentru alegerea unui deputat în Colegiul nr. 3 – Haţeg.
Variantele lui Mărginean
Potrivit liderului conservatorilor hunedoreni, propunerea a fost bine primită, urmând ca la următoarea întâlnire a BPC al PC să se ia o decizie cu privire la susţinerea candidaturii lui
Remus Cernea, ca independent. „Nu-l cunosc personal pe Remus Cernea, nu am vorbit cu el, dar consider că acesta are o viziune mai nouă asupra politicii româneşti, şi este ceea ce avem nevoie acum”, a declarat Mărginean. Susţinerea lui Cernea nu este
singura variantă privind derularea alegerilor anticipate pentru ocuparea postului de deputat, rămas vacant după tragica dispariţie a parlamentarului Ioan Timiş. Mărginean propune ca pe baza unui sondaj obiectiv să fie desemnat un singur candidat, cel mai bun din PNL, PSD, PC, care apoi să fie promovat şi susţinut pentru alegerile anticipate din Colegiul nr. 3 Haţeg, de toate cele trei partide.
Şi variantele PNL, PSD şi PDL
Se pare că a doua propunere menţionată de Petru Mărginean nu are nici o şansă de izbândă. Asta, pentru că, în săptămâna în curs, lista candidaţilor PNL Hunedoara va fi supusă aprobării organizaţiilor din colegiu, urmând ca acestea să decidă pe cine vor promova în Camera Deputaţilor. La rândul său, PSD Hunedoara nu-şi va desemna candidatul decât după 19 septembrie, adică, după alegerea noii echipe care va conduce filiala judeţeană. Nici PDL Hunedoara nu a nominalizat candidatul. Este important ca democrat-liberalii să-şi menţină votul din Parlament. Prin urmare, conducerea interimară a PDL Hunedoara a fost chemată la Bucureşti, pentru o analiză cu preşedintele partidului, Emil Boc.











