Toate articolele cu Tag-ul: "Quasar Deva"

Tags: ,

Revelaţie ştearsă, campioană adevărată


11 x 2 jucatorii de la Alfa Team au dat mereu senzatia ca sunt mai mult pe teren, intrucat au alergat mai mult
Ciprian Marinuţ
 
Quasar Deva, revelaţia şi lidera clasamentului după primele trei etape ale Campionatului Municipal de Fotbal Amatori, a picat primul test serios al sezonului, fiind învinsă de campioana Alfa Team Cristur, scor 2-3.
Lot mai omogen, portar mai inspirat
Cu trei victorii din tot atâtea partide, e drept, cu adversari de mâna a doua, Quasar era lideră după trei etape şi părea a fi echipa pe val a campionatului. Totul s-a dovedit însă un simplu foc de paie, întrucât strălucirea Quasarului a fost doar de suprafaţă, iar campioana Alfa Team Cristur a obţinut o victorie de necontestat, chiar dacă diferenţa de scor a fost minimă, 3-2. Dacă primele linii ale celor două echipe au fost sensibil egale, diferenţa s-a făcut la capitolul rezerve, unde Alfa Team a avut mai multe şi mai aprige, şi la sectorul portari, unde experimentatul Clep (Alfa) a fost net superior tânărului Cătană (Quasar).
Meci frumos
Alfa a deschis scorul prin Zudor (min. 4), după un corner, iar Quasar a egalat în urma unei acţiuni personale a lui Cioroagă (min. 11). Campioana a intrat cu avantaj minim la pauză, după ce acelaşi Zudor (19) a reluat cu capul de la şase-şapte metri centrarea în diagonală a lui Trănoiu. Imediat după pauză, tot golgeterul Zudor a mărit diferenţa la 3-1, pentru ca în ultimele minute, Orban să stabilească scorul final la 3-2. Dincolo de rezultat, jocul a fost disputat şi spectaculos, cu multe ocazii de gol la ambele porţi.
Urmează derby-ul campionatului
După runda a IV-a, în Divizia A a rămas o singură echipă cu parcurs perfect, lidera Old Boys, cu patru succese din tot atâtea meciuri. „Veteranii” sunt secondaţi de AS Electroconat (locul 2), care e şi ea neînvinsă, după care urmează o serie de şase echipe cu trei victorii şi o înfrângere, semn că lupta pentru podium e foarte aprigă. O bătălie importantă din acest război va avea loc etapa viitoare, când e programat derby-ul dintre campioana Alfa Tean şi vicecampioana Avantaje.

Publicat in Sport Comentarii (2)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

webpro_ro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 09:28 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 3 zile si 09:28 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 09:28 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 09:28 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 11 zile si 09:28 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 09:28 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 09:28 ore.

    Starea vremii

    Senin -14°C Senin
    Du Şanse de Zăpadă
    -3/-8
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-13

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale