Toate articolele cu Tag-ul: "Orastie"

Tags: ,

Blaga, încã în şah


Magdalena Şerban

Ieri, la Orăştie, deputatul PDL Iosif Blaga (foto) şi-a dat întâlnire cu mass-media hunedoreană, într-o conferinţă de presă în cadrul căreia a punctat activitatea sa de parlamentar, adâncind totodată, misterul viitoarei sale candidaturi.

Primar…
Dacă totul a fost clar în ceea ce priveşte susţinerile parlamentare ale lui Iosif  Blaga, pe parcursul a trei ani de mandat ca deputat (37 de cuvântări în plen, 26 de propuneri legislative, două interpelări, 34 de declaraţii politice şi numeroase proiecte sociale sprijinite), nu acelaşi lucru se poate spune despre viitorul său politic. După ce timp de 14 ani, a fost primar la Orăştie, iar actualul edil, Alexandru Munteanu, a anunţat că nu va mai candida, Blaga a luat în calcul să revină în funcţie. Doar că nu este singurul care îşi doreşte acest lucru, în bătălia din partea PDL, pentru fotoliul de primar al Orăştiei, înscriindu-se şi directorul Finanţelor Publice Hunedoara, Lucian Heiuş. Aşa se face că anul trecut, Blaga a dat un ultimatum PDL-ului (1 ianuarie 2012), referitor la stabilirea viitorului candidat. Termenul a trecut, iar decizia a întârziat să apară. “Aştept să se facă sondajul promis de conducerea judeţeană a PDL, iar dacă acest sondaj mă va da câştigător cu peste 50 la sută din preferinţe, mă voi înscrie în cursa pentru primărie. Dacă sondajul se va face fie prea târziu, fie deloc, atunci mă voi reorienta. Nu exclud să candidez ca independent sau din partea altei formaţiuni politice. Sincer, încă nu m-am hotărât, ce voi face”, a afirmat Iosif  Blaga.

…sau poate tot parlamentar
Potrivit acestuia, nici un nou mandat de parlamentar nu este exclus să-i facă, din nou, cu ochiul. “Parlamentul României ar putea să fie o altă variantă, nu neapărat una sigură la ora actuală, ţinând cont că încă nu s-a stabilit legea electorală, nu se ştiu colegiile şi nu se cunoaşte  modul în care se va vota. În momentul când se vor lămuri lucrurile (cu candidatul PDL la primărie, cu colegiile), voi putea spune ce punct de vedere am faţă de o candidatură pentru un nou post de parlamentar”, a mai subliniat deputatul.

Populaţia va decide
Desemnarea candidatului la primăria Orăştie se va face, ca şi în celelalte locaţii, în urma unui sondaj efectuat de un institut de specialitate. “Desigur, aşa cum am mai spus, va exista un sondaj, în scurt timp. Sondaj vom avea nu doar la Orăştie, ci şi în alte localităţi ale judeţului. Ceea ce este de subliniat reprezintă faptul că vom desemna candidaţii pe care populaţia îi doreşte. Personal, apreciez atât activitatea de primar a lui Blaga, precum şi cea actuală, de deputat în Parlamentul României, cât şi profesionalismul lui Lucian Heiuş şi modul în care conduce Finanţele hunedorene”, a spus Dorin Gligor, preşedintele PDL Hunedoara.

Publicat in Politica si administratie Comentarii (0)

Tags: ,

Pesediştii hunedoreni analizează „cazul Orăştie”


Carmen Cosman

Lucrurile de la Orăştie nu vor rămâne aşa, dă asigurări liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto), care nu poate privi cum reînnodarea Alianţei D.A. a dus la schimbarea viceprimarului PSD de aici.

Biroul Executiv al PSD Hunedoara se va întruni, pentru a se stabili măsurile ce urmează să fie luate pentru rezolvarea situaţiei de la Orăştie, unde social-democraţii au pierdut fotoliul de viceprimar, după ce PNL şi PDL au reînviat defuncta Alianţă D.A. Altfel spus, liberalii au pactizat cu „duşmanul”, ca să pună mâna pe cea de-a doua funcţie din Primăria Orăştie, chiar dacă acest lucru a presupus încălcarea gravă a protocolului dintre PNL şi PSD, care acum formează Uniunea Social Liberală.
Deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara şi co-preşedinte al USL, promite însă că nu va lăsa lucrurile nerezolvate. „Preşedintele Organizaţiei PNL Orăştie a dat dovadă de lipsă de maturitate politică şi, mai mult, a pus interesul personal mai presus de al USL. Situaţia este destul de gravă. Consider că liderii ACD Hunedoara au scăpat din mână cele două organizaţii şi cred că nu le mai pot dirija. Nu mi-ar face plăcere să cred că schimbarea viceprimarului au făcut-o cu ştirea lor. Sunt convins că lucrurile nu vor rămâne aşa, pentru că sunt nişte măsuri aberante, împotriva oricărui protocol”, a declarat Nistor la scurt timp după ce a aflat de neaşteptata răsturnare de situaţie din Consiliul Local Orăştie.
Reamintim că, în ultimele zile ale anului 2011, Consiliul Local Orăştie s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi o nouă majoritate formată din aleşii PDL şi PNL a decis demiterea viceprimarului PSD Ovidiu Bălan şi înlocuirea lui cu liberalul Dorin Popa.

Publicat in Flash, Politica si administratie Comentarii (8)

Tags: ,

Bilanţ pozitiv la spitalul din Orăştie


Magdalena Şerban

Anul 2011 a însemnat pentru Spitalul Municipal Orăştie atât veşti proaste – reduceri de personal şi de paturi, cât şi lucruri bune – concretizarea unor proiecte de investiţii ce au ca scop reducerea costurilor la utilităţi şi îmbunătăţirea actului medical.

Căldură „verde” cu bani puţini
La capitolul aşa DA, unitatea sanitară din oraşul Paliei, alături de primărie, a obţinut finanţare prin Programul Grupului Rompetrol „Împreună pentru fiecare” (44.361 lei), putând în acest fel, să implementeze proiectul „Energie verde pentru apă caldă la Spitalul Municipal Orăştie”, ce a fost finalizat de curând. „Am modernizat sistemul de producere a apei calde, prin montarea de panouri solare, în scopul reducerii cheltuielilor, astfel încât să se permită realocarea banilor economisiţi, pentru medicamente şi obiecte sanitare, destinate celor aproximativ 6.000 de pacienţi internaţi anual la noi, respectiv 11.000 de cazuri venite prin Compartimentul de Primire Urgenţe. Totodată, s-au redus considerabil şi noxele degajate în atmosferă”, a declarat medicul chirurg Dan Mihail Sechi (foto), managerul Spitalului Municipal Orăştie.

Ambulatoriu modern, după 25 de ani
„Ceea ce ne mai bucură este finanţarea proiectului de recondiţionare a ambulatoriului, lucrare cuprinsă într-un program pe fonduri externe. Urmează să o demarăm, acum, aflându-se în stadiul de licitaţie pentru achiziţii. Va fi reabilitată vechea clădire, se va mansarda (acolo urmează să fie mutată şi partea administrativă) şi bineînţeles, vom beneficia de aparatură nouă, performantă. După două decenii şi jumătate, ambulatoriul nu mai era ce a fost odată. Este un proiect în care primăria ne-a fost şi ne este aproape, ca de fiecare dată, lucru pentru care doresc să le mulţumesc edililor noştri”, a mai spus doctorul Sechi.

Publicat in Comunitate Comentarii (0)

Tags: ,

La Orăştie, s-a inaugurat o nouă fabrică


Magdalena Şerban

Compania irlandezo-română Green Waste Management (GWM) a inaugurat ieri, la Orăştie, o fabrică de sortare a deşeurilor nepericuloase. La eveniment, au fost prezenţi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, precum şi oficialităţi locale şi judeţene.

Cea mai mare investiţie cu profil ecologic din zonă
Cu o valoare de patru milioane de euro şi o capacitate de aproximativ 125 de locuri de muncă, bazată pe o linie tehnologică olandezo-irlandeză de ultimă generaţie, în valoare de un milion de euro, investiţia inaugurată este cea mai importantă cu acest profil la nivelul judeţului Hunedoara şi totodată, prima de acest gen, realizată de societatea Green Waste Management.
“Datorită firmei Geen Waste Management, Orăştia a devenit deţinătoarea celei mai importante investiţii în domeniul activităţilor de selectare şi valorificare a deşeurilor nepericuloase. Astfel, municipiul va putea dovedi calitatea sistemului integrat de management a deşeurilor, respectând standardele de înaltă calitate europene şi oferind o serie de avantaje. În primul rând, se va reduce poluarea, prin scăderea cantităţii de deşeuri depozitate. Totodată, va fi redus necesarul de materii prime folosite în industrie. Nu în ultimul rând, se va realiza o economie notabilă la energie, deoarece prelucrarea deşeurilor reciclabile necesită mai puţină energie decât la materiile prime naturale. Iată că în Orăştie, lucrurile se mişcă bine în ceea ce priveşte problemele care ţin de protecţia mediului. Urez mulţi ani de satisfacţii reprezentanţilor firmei”, a precizat în discursul său, Alexandru Munteanu, primarul municipiului.

„Suntem ceea ce lăsăm în urma noastră“
Conducerea companiei a precizat că a ales să investească în Orăştie, deoarece zona oferă mediul ideal pentru dezvoltarea unei afaceri, atât din punct de vedere geografic, cât şi a capitalului de lucru. “România trebuie să facă progrese în ceea ce priveşte gestionarea şi reciclarea corectă a deşeurilor. Planeta nu este coşul nostru de gunoi”, a fost îndemnul adresat de Francis O”Reilly, directorul executiv al societăţii. La rândul său, Attila Dezsi, prefectul de Hunedoara, a declarat: “Foarte mulţi dintre noi se plâng de criza actuală, însă nimeni nu vede curba ascendentă a deşeurilor produse. Acestea trebuie să creeze plusvaloare aici, în judeţul Hunedoara. Pentru acest lucru, doresc să mulţumesc companiei GWM, care a ales să investească la Orăştie şi care încearcă, de asemenea, într-o formă sau alta, să educe generaţiile actuale şi viitoare, pentru a trăi în armonie cu natura şi mediul ambiental”.

Publicat in Comunitate Comentarii (1)

Tags: ,

O fetiţă de 8 ani, violată de un adolescent de 16 ani


Cristina Ghenea

O fetiţă de numai opt ani a fost violată de un tânăr de 16 ani, într-o gheretă din Orăştie. Băiatul este cercetat în stare de libertate.
Băiatul venise la punctul de lucru al tatălui său, paznic al unei firme din Orăştie. După ce a rămas singur în ghereta în care stau paznicii, agresorul a pus imediat ochii pe o copilă ce se juca singură în apropiere, chiar lângă gardul societăţii. Nu i-a fost deloc greu să profite de inocenţa fetiţei şi să o ademenească în gheretă, pentru ca mai apoi să o batjocorească. După ce a scăpat din mâinile tânărului de 16 ani, fetiţa şi-a anunţat mama, care a sesizat imediat Poliţia. „Ancheta a relevat faptul că adolescentul a avut discernământ în momentul comiterii violului. Victima, de numai 8 ani, va fi inclusă într-un program de consiliere psihologică, iar tânărul a fost prins.
Instanţa Tribunalului Hunedoara este cea care decide dacă aprobă sau respinge propunerea de arestare preventivă pentru perioada de 19 zile”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara. Magistraţii, însă, au respins această propunere, fiind de părere că tânărul merită să fie cercetat în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat, violatorul riscă până la 12 ani de închisoare.

Publicat in Eveniment, Flash Comentarii (0)

Tags: , ,

Orăştie, calea către Europa


Magdalena Şerban

Oraşul Paliei a găzduit ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a prezentat eficienţa parteneriatului pe care administraţia locală îl are cu omologii din localitatea spaniolă Logrono, regiunea La Rioja.
 

Spaniolii, prieteni de nădejde
În perioada 9–11 martie 2011, o delegaţie restrânsă din municipiul Orăştie, în frunte cu primarul Alexandru Munteanu, a efectuat o vizită în Logrono, răspunzând invitaţiei autorităţilor administrative din oraşul spaniol, recunoscut, printre altele, şi pentru numărul mare de orăştieni–aproape 2.000 în prezent, care trăiesc şi muncesc în aria acestuia. La rândul lor, oficialităţile spaniole, în frunte cu primarul Tomas Santos, au vizitat Orăştia, în cursul anului trecut, cu prilejul prezentării programului „Complex de servicii pentru vârstnici”.  Complexul social destinat găzduirii şi îngrijirii persoanelor vârstnice are la bază un proiect cu fonduri europene nerambursabile, în valoare de 800.000 de euro, o parte din cofinanţarea necesară fiind asigurată din contribuţia comunităţii locale din oraşul spaniol. Proiectul a trecut la faza de execuţie a lucrărilor, urmând ca, într-o nouă etapă, să înceapă şi pregătirea achiziţiilor privind dotările. De asemenea, vizita a asigurat posibilitatea să fie puse la punct şi ultimele detalii legate de decontarea ultimei tranşe, în valoare de 20.000 de euro din totalul celor 80.000 de euro, reprezentând contribuţia partenerului spaniol la implementarea programului. Totodată, s-au creat premisele pentru viitoare colaborări între cele două primării, mai ales în ceea ce priveşte iniţierea şi susţinerea unor proiecte sociale.

Întâlniri importante
În cadrul acestei scurte vizite, edilul municipiului Orăştie, Alexandru Munteanu, s-a mai întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii de orăştieni stabiliţi sau aflaţi la muncă în Logrono, cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Logrono, dar şi cu directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie din La Rioja, Florenco Nicolas, care a menţionat că „unul din obiectivele noastre este favorizarea internaţionalizării companiilor din La Rioja, iar România pare să fie o ţară cu un viitor care ne dă speranţă. Încercăm să facilităm cooperarea cu Orăştie, atât pentru companiile riojane, interesate de investiţii în zonă, cât şi invers“. Cu alte cuvinte, partea spaniolă este interesată de Orăştie în ceea ce priveşte industria pielăriei şi a prelucrării lemnului.    
„Posibilităţiile de colaborare sunt foarte reale, dat fiind că Orăştie este situată într-o zonă de producţie a lemnului şi derivatelor sale, iar noi avem o importantă industrie a mobilei aici. În Orăştie, există şi o activitate relaţionată cu pielea, ceea ce ar fi benefic pentru industria încălţămintei din La Rioja“, a mai punctat directorul Camerei de Comerţ şi Industrie din La Rioja.
La rândul său, edilul din oraşul Paliei, s-a arătat optimist în ceea ce priveşte un parteneriat de bun augur. „Am vorbit despre aspectele de bază ale acestei colaborări. Sperăm ca aceste contacte să fie utile pentru relaţiile noastre viitoare“, a fost declaraţia oferită presei spaniole, la finalul întâlnirii, de către Alexandru Munteanu.

Publicat in Comunitate Comentarii (0)

Tags: , , ,

Parfumul Orăştiei de altădată


Magdalena Şerban
Dan Burza

La Orăştie, a existat o comunitate importantă, care şi-a legat destinul de istoria oraşului Paliei: comunitatea evreiască. Ceea ce se ştie, astăzi, despre existenţa ei, reprezintă doar mici părticele ale unui „puzzle” care, printr-o cercetare sistematică, ar putea fi reconstituit.

Ce mică este lumea!
Desigur, comunitatea evreilor din Orăştie a fost una destul de importantă, mulţi dintre comercianţii renumiţi fiind evrei. Este suficient să ne amintim, de pildă, de Praizic.
De la primarul Orăştiei, Alexandru Munteanu, am aflat, însă, o întâmplare deosebit de frumoasă şi, în acelaşi timp, neaşteptată, care ne poartă cu gândul la începuturile secolului trecut.
„Anul trecut, am efectuat o scurtă vizită în Israel, prilej cu care am vizitat câteva obiective din localitatea Lehavim. Cu ocazia unei întâlniri, la Primăria din Lehavim, am avut ocazia să cunosc mai multe familii de evrei, stabilite acum în Israel, dar care fie au avut tangenţă cu Orăştia, fie s-au născut, au copilărit şi au crescut la Orăştie. Aceste familii sunt, în marea lor majoritate, octogenare. Nu mică mi-a fost mirarea când, la un moment dat, discutând cu un domn în vârstă, am aflat că provine din Orăştie. Acel domn mi-a arătat două fotografii de epocă (n.r. – fotografiile sunt reproduse în material). Într-una apărea în faţa unei clădiri de pe strada Armatei, o casă frumoasă, impunătoare, iar în cealaltă, apărea împreună cu tatăl său în interiorul Casei Vulcu. Mi-a povestit că era prin clasa a V-a în perioada în care cele două fotografii au fost realizate. Casa din strada Armatei este fosta clădire în care, până în urmă cu câţiva ani, a funcţionat Primăria municipiului Orăştie. Aceasta a fost între timp revendicată şi renovată. Dincolo, la parterul Casei Vulcu, funcţiona un magazin ai cărui proprietari erau evrei. Şi aici, îl regăsim pe acel domn, acum în vârstă, într-o fotografie de epocă, alături de tatăl său, care îşi desfăşura activitatea la acel magazin. Casa din strada Armatei (foto), adică fosta primărie şi magazinul care funcţiona la parterul Casei Vulcu, aparţineau familiiilor William Jacob şi Joseph Avney”, povesteşte primarul Alexandru Munteanu, pe care această întâmplare l-a mai determinat să exclame că, totuşi, „lumea e mică!”

„I-am invitat la noi”
Surprinzătoarea întâmplare l-a determinat pe Alexandru Munteanu să lanseze, acolo, la Lehavim, familiilor de evrei  care au trăit la Orăştie, o invitaţie de a vizita oraşul Paliei.
„Multe dintre clădirile Orăştiei au o încărcătură istorică deosebită. Cele două despre care am vorbit, clădirea fostei primării şi Casa Vulcu au o rezonanţă istorică ce se întinde pe mai mult de un secol. Am invitat acele familii pe care le-am întâlnit la Lehavim să viziteze Orăştia, pentru că au depănat amintiri frumoase, pline de nostalgie, despre oraşul în care au trăit. Merită din plin să rememoreze aici clipele acelor vremuri de care se leagă copilăria şi tinereţea lor”, a spus edilul din Orăştie.

Două lumi, legate simbolic
„Povestea de la Lehavim este, pentru mine, un exemplu că există anumite întâmplări de natură să lege două lumi diferite. Clădirea fostei primării, din strada Armatei, şi-a regăsit identitatea. Doresc ca acelaşi lucru să se întâmple şi în privinţa Casei Vulcu”, a mai precizat Alexandru Munteanu.
Astăzi, comunitatea evreiască nu mai există, ce-i drept, la Orăştie. Însă, amintirea acelei comunităţi se face încă simţită. Clădirea Sinagogii, aflată astăzi în administrarea municipalităţii, şi având ca destinaţie găzduirea şi desfăşurarea de manifestări cultural-artistice, şi-a păstrat forma iniţială.
Casa Vulcu, clădirea fostei primării, Sinagoga sunt mărturii ale unor vremuri în care Orăştia putea fi considerată un veritabil „mozaic cultural”, din care, an după an, se pierd tot mai multe părticele…

Publicat in Actualitate, Flash Comentarii (0)

Tags: , ,

Reformarea Justiţiei prin distrugerea ei?


Nu pot să nu iau atitudine asupra deciziei Guvernului de a distruge una dintre principalele valori ale democraţiei, cum este aceea de a desfiinţa Judecătoria şi Parchetul din municipiul Orăştie. Nu pot să nu fiu alături de cei peste 60.000 de hunedoreni, care, pentru a-şi căuta dreptatea, vor fi obligaţi să se transforme în navetişti cu destinaţia Judecătoria Deva sau Haţeg. Instanţe unde numărul dosarelor aflate pe rol este atât de mare încât, pentru a obţine dreptatea, eşti obligat să aştepţi ani de zile. Tocmai de aceea, mă gândesc cât va dura actul de Justiţie în cazul cetăţenilor din Orăştie şi a comunelor arondate Judecătoriei acestui municipiu. Probabil că aceşti oameni vor avea nevoie de cel puţin o generaţie pentru a-şi face dreptate. Să desfiinţezi o judecătorie în care, în fiecare an, există pe rol peste 2.000 de dosare şi în care e nevoie de personal pentru a face faţă afluxului de plângeri este o nedreptate prea mare pentru a rămâne impasibil. Să tratezi cu atâta lipsă de respect cetăţenii unui municipiu şi a şapte comune este o sfidare la adresa bunului simţ.
Ştiu că actualul Guvern, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, urăsc Justiţia. Şi asta, pentru că magistraţii nu au acceptat să fie marionetele Guvernului, atunci când acesta le-a cerut să promulge tăierea cu 25 la sută a pensiilor sau atunci când dau dreptate bugetarilor ale căror sporuri legale au fost desfiinţate abuziv.
Pentru mine, intenţia actualului Guvern este clară: desfiinţarea şi supunerea totală a oricărei puteri capabile să i se opună.
Tocmai de aceea, în calitate de deputat al Partidului Social Democrat, voi iniţia o campanie împotriva acestui demers. Voi adresa o interpelare în Parlament, pentru a cere lămuriri ministrului Justiţiei privind această iniţiativă, chiar dacă municipiul Orăştie este reprezentat în Parlament de deputatul PDL Iosif Blaga, care, culmea, este lăsat de izbelişte de propriul partid. Voi face acest demers, pentru că cineva trebuie să ia atitudine. Justiţia trebuie să fie o putere separată de politic, un instrument lipsit de răzbunările unui partid care luptă împotriva propriului popor. Dacă reforma Justiţiei înseamnă distrugerea ei, mă voi opune, folosindu-mă de toate prerogativele mele.
                                   
Laurenţiu Nistor, deputat în Colegiul nr. 1
Brad-Valea Mureşului,
preşedintele organizaţiei judeţene
Hunedoara a PSD

Publicat in Politica si administratie Comentarii (2)

Tags: , ,

Fraţii Cristescu, cetăţeni de onoare ai Orăştiei


Carmen Cosman

Iniţiatorii şi finanţatorii proiectului „Arsenal Park Transilvania”, oamenii de afaceri timişeni Marius şi Emil Cristescu (foto), sunt, de la finele săptămânii trecute, cetăţeni de onoare ai municipiului Orăştie.
 

O investiţie de 20 de milioane de euro
Cei doi au fost recompensaţi de administraţia publică locală din Orăştie, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea turismului în regiune şi pentru promovarea imaginii acesteia în ţară şi străinătate. Alături de cei doi, a primit titlul de cetăţean de onoare şi Traian Stoia, directorul societăţii Timco SA, care administrează proiectul “Arsenal Park Transilvania”.
Marius şi Emil Cristescu, preşedintele, respectiv vicepreşedintele Bega Grup, au decis, în 2003, să preia societatea Rompiro, fosta Chimica Orăştie, care era complet dezafectată şi aflată într-o stare avansată de degradare. Nu au redeschis-o, ci au transformat-o complet, ca şi obiect de activitate. Astfel, cinci ani mai târziu, în locul atelierelor în ruină, a buncărelor şi depozitelor de muniţii abandonate, au pornit construirea unei oaze moderne de vacanţă, păstrând atmosfera militară care dă exclusivismul unui resort unic în Europa. Proiectul presupune, în total, o investiţie de 20 milioane de euro, realizată până în acest moment în proporţie de 50 la sută.

Complex turistic de patru stele
La ora actuală, Arsenal Park este un complex de vacanţă de 4 stele, care se întinde pe o suprafaţă de 80 de hectare şi singurul obiectiv turistic cu temă militară, din Europa. Resortul oferă un teritoriu nelimitat de aventură, un muzeu militar în aer liber, tabără de antrenament, dar şi o bază de expediţii turistice.
Odată cu realizarea acestui obiectiv, zona a beneficiat de o vizibilitate sporită şi mii de turişti din ţară şi din străinătate au trecut prin Orăştie, ceea ce a contribuit la creşterea interesului pentru toate obiectivele turistice şi de agrement din regiune, nu numai pentru Arsenal Park.

Publicat in Actualitate Comentarii (0)

Tags: ,

La Orăştie, este vremea spectacolelor tradiţionale


Magdalena Şerban

Vin sărbătorile, iar în oraşul Paliei, colindele încep să-şi spună povestea. Şi nu puţine vor fi manifestările, dedicate comunităţii, în această perioadă, când obiceiurile şi tradiţiile prind nuanţa iernii.
 

Festivalul „Cu noi este Dumnezeu”
Sâmbătă, 4 decembrie, începând cu ora 14.00, în impunătoarea Biserică Ortodoxă cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, se va desfăşura cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Coral Interjudeţean „Cu noi este Dumnezeu”. La eveniment, sunt aşteptate 17 formaţii corale din judeţele Arad, Cluj, Timiş, Alba şi din localităţi hunedorene, iar concursul se va desfăşura, aşa cum s-a întâmplat şi în ediţiile trecute, pe secţiuni. Organizatorii ediţiei sunt Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, Episcopia Devei şi Hunedoarei, Protopopiatul Ortodox Orăştie şi Primăria municipiului Orăştie. „Acest festival este un „brand” local, cu o tradiţie de peste 20 de ani. Ca întotdeauna, primăria se va implica în buna organizare şi desfăşurare a manifestării, pentru că ea face parte din tradiţia noastră locală”, a precizat primarul Alexandru Munteanu.
Festivalul a fost iniţiat la Orăştie, în urmă cu 21 de ani, prin contribuţia regretatului profesor Ioan Popa. De atunci şi până în prezent, anual, la începutul lunii decembrie, colindele, pricesnele şi muzica sacră răsună în Catedrala Ortodoxă din oraşul Paliei.

 

Peste patru decenii de „Căluşerul transilvănean”
Iar pentru că tot suntem la capitolul festivaluri, poate cel mai longeviv dintre cele organizate vreodată în judeţul Hunedoara, este „Căluşerul transilvănean”. Acesta îşi va deschide cea de-a 42-a ediţie, sâmbătă, 11 decembrie, la căminul cultural din comuna Mărtineşti, spectacolul de gală urmând să aibă loc, aşa cum se întâmplă de câteva decenii, în sala mare a Casei de Cultură Orăştie. La festivalul din acest an, sunt invitate formaţii căluşereşti din judeţele Alba, Arad, Bistriţa – Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Mureş, Sibiu,  Timiş şi din 14 localităţi hunedorene: Balşa, Blăjeni, Beriu, Boşorod, Bretea Română, Buceş, Certeju de Sus, Geoagiu, Grid, Mărtineşti, Orăştioara de Sus, Râu de Mori, Romos, Turdaş. Concursul, programat sâmbătă la Mărtineşti, va începe la ora 16.00, iar gala de duminică, pe scena Casei de Cultură din Orăştie, debutează începând cu ora 10.00.

Concursul anual „Cea mai frumoasă vitrină”
Devenit deja de tradiţie, concursul „Vitrina anului” are ca tematică sărbătorile tradiţionale de iarnă şi se adresează deţinătorilor de spaţii cu vitrine comerciale. Aceştia sunt invitaţi să ridice taloanele de participare la concurs, începând cu data de 03.12.2010. În seara zilei de 29.12.2010, se va desfăşura jurizarea concursului, urmând ca data decernării diplomelor să fie anunţată ulterior. „Sperând în realizarea unui aspect deosebit al oraşului, dorim mult succes participanţilor”, declară Alexandru Munteanu, edilul-şef al municipiului Orăştie.

Publicat in Comunitate Comentarii (0)

Tags: ,

1 Decembrie la Orăştie


Magdalena Şerban

Ziua Naţională a României va fi marcată mâine, 1 Decembrie 2010 şi la Orăştie.

Manifestările vor avea loc începând cu ora 10.00, în Piaţa Victoriei, în faţa Bisericii Ortodoxe „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi vor debuta cu un „Te Deum“, oficiat de preoţi ai parohiilor ortodoxe din oraşul Paliei. Vor fi rostite scurte alocuţiuni referitoare la însemnătatea actului istoric de la 1 Decembrie 1918, după care vor fi depuse coroane de flori la troiţele care străjuiesc monumentalul edificiu de cult din centrul oraşului Paliei. La final, publicul va asista la un program artistic susţinut de Ansamblul Folcloric „Doina Mureşului” al Casei de Cultură.
„A devenit o tradiţie ca orăştienii să serbeze, într-un cadru festiv, Ziua Naţională a României. Ar fi un gest deosebit de frumos ca oamenii să participe în număr cât mai mare la manifestările organizate în centrul municipiului, deoarece 1 Decembrie reprezintă, sau ar trebui să reprezinte cea mai însemnată zi din calendarul nostru istoric” – a declarat Alexandru Munteanu, primarul din Orăştie.

Publicat in Comunitate Comentarii (0)

Tags: , ,

Orăştiancă sărbătorită cu ocazia centenarului


Magdalena Şerban

Un eveniment cu totul special s-a petrecut la Orăştie, duminică, 21 noiembrie. O orăştiancă „get-beget” a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, ceea ce a constituit un prilej de mare sărbătoare, atât pentru ea, cât şi pentru familia acesteia.

Premii din partea primarului şi a consilierilor locali
Olivia Stârcu s-a născut la data de 21 noiembrie 1910, la Orăştie. Locuieşte pe strada Căstăului, în aceeaşi casă în care, în urmă 100 de ani, a văzut lumina zilei. Este înconjurată de dragostea şi grija familiei Lupşa, a nepoţilor şi strănepoţilor. Ce îşi poate dori mai mult un om care a încercat dulcele şi amarul vieţii timp de 10 decenii?
Desigur, o asemenea aniversare îţi oferă nenumărate surprize, ca să nu mai vorbim despre faptul că 100 de ani de viaţă constituie o surpriză în sine.
Primarul Alexandru Munteanu, însoţit de câţiva membri ai Consiliului Local Orăştie, i-au pregătit sărbătoritei o frumoasă aniversare. Edilul şi membrii „micului parlament” au vizitat-o pe Olivia Stârcu la domiciliu, „înarmaţi” cu atenţii şi cadouri special pregătite: un tort uriaş, şampanie, un buchet de flori, o diplomă aniversară şi un premiu în bani: „Am avut bucuria să aflu că un cetăţean al Orăştiei împlineşte 100 de ani de viaţă. Fiind un eveniment care nu se întâmplă oricând la Orăştie, am hotărât ca, împreună cu colegii din Consiliul Local, să îi facem doamnei Olivia Stârcu o surpriză. Aşa că, i-am făcut sărbătoritei noastre o vizită la domiciliu, pentru a o felicita. Am înţeles de la doamna Olivia ce au însemnat cei 100 de ani parcurşi pe drumul vieţii. Au fost presăraţi cu bucurii şi cu necazuri, dar important rămâne faptul că, acum, la centenar, ea este înconjurată de dragostea familiei, a nepoţilor şi a strănepoţilor”, a punctat primarul Alexandru Munteanu.

„Încrederea în Dumnezeu este totul”!
Olivia Stârcu este, la cei 100 de ani, o femeie plină de viaţă. Are foarte multe amintiri, pe care, din când în când, le povesteşte. Peste toate acestea, mărturiseşte cu sinceritate că încrederea în Dumnezeu i-a călăuzit paşii de-a lungul vieţii: „Zilele omului le ştie numai Cel de Sus. Eu am dus o viaţă cumpătată. Am mâncat tot ce am vrut, n-am băut şi am avut încredere în Dumnezeu”, le-a spus sărbătorita musafirilor sosiţi să o felicite.

Publicat in Comunitate Comentarii (2)

Tags: ,

Şi-au riscat libertatea pentru dulciuri, tablouri şi jocuri de noroc


Livia Botici

Furau tot ce prindeau în mâini, iar apoi, încercau să vândă bunurile, pentru a face rost de bani. Din nefericire pentru ei, şmecheriile nu le-au mers mult timp, pentru că poliţiştii au reuşit să-i prindă şi, astfel, şapte hoţi din municipiul Orăştie s-au ales cu dosare penale.
 

Bande diferite, aceeaşi infracţiune
Primul tânăr, pe numele căruia oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală, are vârsta de 23 de ani şi este din municipiul Orăştie. Miercurea trecută, acesta a spart geamul unui chioşc alimentar, dintr-o unitate de învăţământ din localitate, de unde a furat toate dulciurile de pe rafturi, dar şi câţiva zeci de lei pe care i-a găsit în casierie. Alţi trei tineri, doi de 20 de ani şi unul în vârstă de 21 de ani, cu aceleaşi preocupări infracţionale, au fost prinşi de poliţişti, la scurt timp după ce au spart un apartament din Orăştie. Pe timp de noapte, tinerii au pătruns prin efracţie într-un apartament de pe strada Plantelor. Eii au furat toată aparatura electronică, mai multe tablouri şi haine, toate în valoare de 5.000 de lei. În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit să recupereze 60 la sută din prejudiciu.

Îşi jucau „prada” la aparate de noroc
Alţi trei tineri, tot din municipiul Orăştie, s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat, deşi doi dintre ei sunt minori. Tot la sfârşitul săptămânii trecute, ei au jefuit un bărbat, în vârstă de 60 de ani. Tinerii, unul de 15 ani, altul de 16 ani şi celălalt de 21 de ani, erau într-un bar din localitate, atunci când l-au observat, la o masă de lângă ei, pe un individ cu aer de om cu bani. Profitând de neatenţia viitoarei victime, şuţii au reuşit să-i fure omului o geantă. Cu toate că se aşteptau probabil să găsească numai vreo câteva sute de lei, hoţii au avut surpriza să constate că au dat peste o adevărată comoară, pentru că acolo erau 15.000 de lei. Până să reuşească poliţiştii să dea de urma celor trei tineri, aceştia, fericiţi pentru „averea” descoperită, au cheltuit o mare parte din bani pe jocuri de noroc, mâncare şi băutură. Când au fost prinşi, hoţii mai aveau asupra lor doar suma de 4.800 de lei. Nici unul dintre cei şapte hunedoreni prinşi că au încălcat legea nu au fost arestaţi, fiind cercetaţi în stare de libertate, pentru furt calificat.

Publicat in Actualitate Comentarii (0)

Tags: ,

Ziua Recoltei, sărbătorită la Orăştie


Devenită o manifestare de tradiţie în oraşul Paliei, Ziua Recoltei s-a desfăşurat sâmbătă, 25 septembrie, în două locaţii distincte.

Mai întâi, producătorii agricoli din zona Orăştiei, dar şi cei sosiţi din Arad, Timiş, Sibiu, Vâlcea, pentru a comercializa legume şi fructe de sezon în Piaţa Mare, au primit, din partea primarului Alexandru Munteanu, diplome de participare.
Acţiunea s-a desfăşurat, ulterior, în Piaţa Victoriei, în faţa Catedralei Ortodoxe, acolo unde zeci de copii, elevi din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal s-au întrecut în arta de a sculpta figurine din legume şi fructe, care, cu acest prilej, au fost expuse în standuri special amenajate. Mai mult, cei mai îndemânatici elevi au participat la un concurs contra-cronometru de sculptat figurine din dovleci.
„În ultimii ani, am organizat fără întrerupere această manifestare, deoarece Ziua Recoltei oferă prilejul tuturor copiilor de a-şi demonstra calităţile şi aptitudinile artistice. Nici în acest an, copiii nu au dezamăgit şi le mulţumesc atât tinerilor participanţi, cât şi cadrelor didactice din şcolile şi grădiniţele orăştiene” – a menţionat Alexandru Munteanu, primarul municipiului Orăştie, organizatorul Zilei Recoltei în  Oraşul Paliei. (M Şerban)

Publicat in Comunitate Comentarii (0)

Tags: , ,

Locuri de munca vacante Deva si Orastie 7 septembrie 2010


Deva (150)
l zidar rosar-tencuitor – 4; l vânzător – 1; l tractorist – 1; l primitor-distribuitor materiale şi scule – 2; l pictor pe sticlă şi ceramică – 1; l pavator – 10; l ospătar (chelner) – 1; l modelator ceramică – 1; l lucrător gestionar – 1; l lucrător comercial – 68; l învăţător – 1; l îngrijitor clădiri – 10; l încărcător-descărcător – 7; l funcţionar informaţii clienţi – 5; l excavatorist pentru excavatoare cu rotor de mare capacitate – 1; l educatoare – 1; l dulgher (exclusiv restaurator) – 4; l casier – 23; l brutar – 3; l betonist – 1; l barman – 3; l aplicator de detalii la produse din ceramică – 1.

Orăştie (70)
l tâmplar manual-artizanal – 1; l stivuitorist – 1; l secretară – 1; l referent – 1; l paznic – 1; l operator la colectatul şi manipulatul lemnului – 4; l muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – 23; l mecanic agricol – 2; l lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii universale – 1; l frezor universal – 1; l finisor confecţii industriale din blană – 2; l cusător confecţii industriale din blană – 3; l cusător articole marochinărie – 19; l consilier-expert-inspector-referent-economist în management – 1.

Publicat in Comunitate Comentarii (0)

Tags: , ,

„Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”


Magdalena Şerban

Sub acest slogan s-a desfăşurat, în perioada 23 – 28 august 2010, la Orăştie, dar şi în localităţile Geoagiu şi Simeria, o amplă acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), organizată de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, în parteneriat cu primăriile din Orăştie, Simeria şi Geoagiu.
„Am amplasat un cort în Piaţa Victoriei din centrul municipiului Orăştie, pentru ca oamenii să ne găsească uşor şi să poată aduce deşeuri electrice şi electronice, pe care noi să le preluăm. Ne-am propus, în primul rând, să sensibilizăm cetăţenii cu privire la acest mod de colectare responsabilă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Acţiunea este parte a unei ample campanii de mediu, derulată în arealul deservit de Centrul de Colectare DEEE din Hunedoara, realizată în parteneriat cu primăria. În cadrul acestei campanii s-au strâns aproximativ 10 tone de deşeuri, atât de la locuitorii din Orăştie, cât şi ai celor din oraşele Geoagiu şi Simeria şi ai localităţilor limitrofe”, a declarat Andreea Idriceanu, manager comunicare la Asociaţia RoRec.
Acţiunea nu s-a desfăşurat numai în zona cortului amplasat în Piaţa Victoriei. „Am preluat deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi direct, de la domiciliul cetăţenilor. Practic, acţiunea a fost o continuare a unei campanii pe care primăria a început-o în anul 2007”, a declarat Raluca Bodea, consilier Protecţia Mediului în cadrul Primăriei municipiului Orăştie. Interesant de menţionat este şi modul în care s-a derulat campania. Astfel, cetăţenii care au adus deşeuri lângă corturile amplasate de RoRec, au completat un talon de tombolă, ce le-a oferit posibilitatea de a câştiga premii interesante: biciclete şi taloane de cumpărături în valoare de 100 lei.
Tragerea la sorţi a câştigătorilor a avut loc luni, 30 august, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei municipiului Orăştie. Iată şi lista cetăţenilor din oraşul Paliei care au câştigat premii în cadrul acestei tombole: Floarea Dârvan, Nicolae Mocanu, Dorin Kovacs, Alexandru Spătaru, Ioan Urcan, Olimpia Tomotaş, Veronica Mihuţ, Emil Ciasar, Laszlo Feri, Simona Poraicu, Adrian Ciurdărescu, Zoltan Raskai, Loredana Mărculescu, Ioan Dărămuş, Viorel Gheorghe şi Daniel Stanciu.

Publicat in Comunitate Comentarii (0)

Tags: , , ,

Hoţul prins, negustor cinstit


Livia Botici

Fiecare dintre noi aude sau vede în fiecare zi, prin presă, cazuri în care făptaşii unor infracţiuni sunt propuşi cu mare tam-tam, de către procurori, pentru a fi arestaţi preventiv. De multe ori, magistraţii nu admit aceste cereri, pentru că anchetatorii nu au destule probe incriminatorii la adresa învinuiţilor, iar cercetarea Parchetului este făcută cu suspectul în stare de libertate. Ei bine, în judeţul nostru, mai exact la Orăştie, procurorii nu iau nici o măsură împotriva unui bărbat de 22 de ani, din oraşul Geoagiu, care a fost prins în flagrant, la furat de cablu telefonic, de şase ori, în ultimele cinci luni de zile.

Fură liniştit în continuare
Tânărul Ilie Macra, în vârstă de 22 de ani, a devenit un cunoscut al poliţiştilor din oraşul Geoagiu, întrucât, în ultima perioadă a fost prins de mai multe ori furând. Prima dată, totul s-a întâmplat în luna aprilie, atunci când bărbatul a sustras aproape doi kilometri de cablu telefonic, şi a lăsat peste 300 de oameni din satele Renghet şi Homorod fără posibilitatea de a lua legătura, telefonic, cu familiile. „Nu mai ştim ce să facem, credeţi-mă că am ajuns în situaţia în care pagubele produse de acest om, împreună cu tovarăşii de furturi, ajung la patru-cinci miliarde de lei vechi. De când a furat o bucată mare de cablu, pe care a topit-o şi a vândut cuprul la fier vechi, bărbatul a mai comis încă vreo cinci fapte de acelaşi gen. Poliţiştii îl prind mereu în flagrant, dar procurorii nu fac nimic pentru a fi arestat. Ne-am săturat ca omul acesta să tot fure cablul, este inadmisibil aşa ceva. Dacă astăzi înlocuim cablul furat, după câteva zile o comite din nou şi iar e lăsat în libertate”, a declarat Simion Mariş, primarul oraşului Geoagiu.

„Nu pot să vă spun dacă l-am propus spre arestare”
Ultima tărăşenie produsă de Ilie Macra s-a petrecut sâmbăta trecută, atunci când acesta a sustras, din nou, o bucată de cablu telefonic. „A fost prins de către jandarmi, în timp ce, ajutat fiind de un alt bărbat, a ars în jur de 200 de metri de cablu
telefonic, pe care l-a furat de pe cinci stâlpi. În scurt timp, dosarul va fi trimis către procurori. Până acum, am mai trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie în jur de cinci dosare, dar eu nu am de unde să ştiu de ce acest om este tot în libertate. De datoria noastră este să îl prindem, nu să-l şi arestăm”, a declarat comisarul şef Ioan Poenar, şeful poliţiei oraşului Geoagiu. Curioşi să aflăm motivaţia procurorului, care până în acest moment nu a cerut arestarea preventivă a hoţului care a produs pagube repetate şi însemnate, nu am primit un răspuns clar. „Avem mai multe dosare în lucru cu privire la acest individ, dar abia după ce vom finaliza cercetările vom putea să vă dăm detalii despre dosare. Eu nu am cum să vă spun dacă am cerut sau nu arestarea preventivă a acestui om, pentru că ar însemna să divulg secrete profesionale. Un răspuns voi putea să vă dau săptămâna viitoare”, a declarat Anca Dobra Sîrb, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie.
Aseară, aproape la ora 21, înainte de închiderea ediţiei, după ce o zi întreagă am insistat pe acest subiect, am fost contactaţi de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie. „În cursul acestei seri, am luat decizia ca mâine (n.r. /astăzi), să-l prezentăm magistraţilor Judecătoriei Orăştie, pe Ilie Macra, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Infracţiunea care i se impută acestuia este cea de furt calificat în formă continuată”, a declarat prim-procurorul Anca Dobra Sîrb.

Publicat in Eveniment, Flash Comentarii (0)

Tags: ,

Apartament facut scrum


Redactor: Sorina Popa02incendiu

Un apartament din municipiul Orãstie, de pe Strada Streiului, a ars în întregime, chiriasul care locuia acolo, uitând un resou în prizã.

Incendiul s-a produs în noaptea de sâmbãtã spre duminicã, locuinta arzând complet pânã ce bãrbatul care stãtea în ea a ajuns acasã.

Beat si indiferent
Când a venit acasã, chiriasul a vãzut lume multã, agitatie mare si pe pompieri în actiune în fata blocului. Cu toate astea, beat fiind, bãrbatului nu i-a prea pãsat cã nu va mai avea unde sã locuiascã, dupã ce casa i-a luat foc, din cauza neglijentei sale.
Pompierii au reusit sã stingã flãcãrile doar într-o orã. Locatarii din blocul respectiv s-au speriat foarte tare, gândindu-se cã va exploda tot imobilul. Persoanele care aveau parcate masinile în fata blocului au iesit în plinã noapte afarã, mutându-le, pentru a nu risca sã le înghitã flãcãrile. Cele 20 de apartamente de pe scara în care s-a produs incendiul au fost deconectate de la reteaua de electricitate si de la gazul metan, pânã când pericolul a trecut.

Publicat in Actualitate Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • Maurul şi-a făcut datoria
  • 08 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 21:47 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 21:47 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 21:47 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 21:47 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 21:47 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 21:47 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 16 zile si 21:47 ore.

    Starea vremii

    Senin -11°C Senin
    Vi Parţial Însorit
    -8/-14
    Şanse de Zăpadă
    -7/-12
    Du Parţial Însorit
    -2/-7

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale