Nici nu s-a aşternut bine praful peste evenimentele de la Ţebea, că au şi început să iasă la iveală tot felul de aranjamente. O duduiţă, din oraşul de pe malul Cernei, povesteşte că, înainte cu o săptămână de marele eveniment de propagandă electorală, a fost contactată telefonic-pe fixul de la domiciliu-, în numele unui parlamentar portocaliu de pe aceleaşi meleaguri, şi întrebată dacă merge la Ţebea. Şi, bineînţeles, dacă simpatizează cu preşedintele, dacă are mijloc de transport, şi alte întrebări, chipurile nevinovate, dar care, s-au dovedit a fi, de fapt, o acţiune de racolare a unui grup de simpatizanţi care să-i inducă preşedintelui impresia că este cel mai iubit dintre români. Duduiţa, sătulă de circul politic, nu a fost amatoare de Ţebea, în schimb, au fost alţii. Gurile rele spun că, respectând scenariul pus la cale de portocaliii băştinaşi, preşedintele a fost dus direct în mijlocul grupului de admiratori, sigur din punct de vedere al manifestărilor de efuziune şi care nu a mai prididit cu cerutul de autografe şi cu făcutul de fotografii. Cârcotaşii spun că, la final, toţi participanţii la manevră jubilau de mulţumire. Cei racolaţi – că nu au plătit transportul iar efuziunea de admiraţie le-a fost bine întreţinută. Organizatorii, la rândul lor, s-au bucurat pentru reuşita „misiunii secrete”, care le-a mai adus un grad de apreciere în ierarhia de partid. Şi, nu în ultimul rând, preşedintele, care a fost „ocrotit” de huiduieli. Organizatorilor nici nu le-a trecut prin gând că minţindu-l pe şeful lor, şi-au făcut de fapt, un deserviciu. Dacă preşedintele este atât de iubit în judeţ, înseamnă că şi numărul de voturi câştigat pentru el, trebuie să fie pe măsură.

Vorbesc gurile rele că un fost parlamentar de prin zonă s-ar fi privatizat şi, ca tot omul de afaceri, conştient că dacă nu te faci cunoscut nu-ţi merge prea bine, a făcut o comandă de publicitate la unul dintre posturile locale de televiziune. Toate bune şi frumoase, până la plata serviciilor prestate. Omul s-a plâns că afacerea nu merge aşa cum a vrut, ba chiar a strâmbat din nas, dând de înţeles că promovarea nu prea a fost profesionistă şi nu şi-a atins scopul. Prin urmare, nu prea merită nici banii pentru care a negociat la sânge. În cele din urmă, producătorul, decât să rămână cu „nimic”, a acceptat şi plata în rate-deh, măsuri anticriză. Dar liniştea nu a ţinut decât o lună. Că după aia, alte negocieri, alte văicăreli, pentru o factură de câteva parale. Cârcotaşii spun că, marele om de afaceri, atâta s-a scormonit sub unghii, încât, în final, i-a spus producătorului că nu are decât să-l dea în judecată, pentru recuperarea restanţei. Omul se gândise bine, pentru că numai ce intraseră magistraţii în grevă, pe termen nelimitat. Şi, uite aşa, şi-a mâncat omenia, pentru că producătorul a avut grijă să-l povestească la toată lumea. Adică să-i facă reclamă, în contul datoriei.

Finanţatorul unei echipe ce visează de mai mulţi ani să joace pe un semicerc de nivel internaţional s-a transformat dintr-un devorator de antrenori, într-un mieluşel, ce înghite toate toanele noului tehnician. Care are, e drept, o carte de vizită impresionantă. Cică, investitorul îşi iubeşte cu pasiune echipa şi se luptă acum cu sine însuşi pentru a nu mai comite greşelile din trecut, când a încălcat de mai multe ori autoritatea tehnicienilor ce au fost la formaţie şi a plătit destul de scump. Culmea e că acum, când finanţatorul şi-a băgat minţile în cap şi a devenit mai profesionist, „necazul” tot n-a dispărut, ci a „explodat” din cauza toanelor noului tehnician al echipei. Acesta nu doar că profită din plin de atitudinea extrem de înţelegătoare a patronului, dar parcă îl şi provoacă într-un fel pe finanţator. Tehnicianul afişează un orgoliu nemăsurat şi provoacă dese conflicte cu jucătoarele, pe care investitorul trebuie să le medieze. Spun cârcotaşii, că la ultimul meci, finanţatorul s-a cam plâns că antrenorul îi dă „ignore” total şi că nici măcar nu-l salută, „de parcă el m-ar plăti pe mine şi nu eu pe el”. Mai mult, la final, patronul a criticat  şi jocul slab al echipei, trimiţând deci, săgeţi otrăvite spre tehnician. Rămâne de văzut, care dintre cele două nuci va fi mai tare şi mai ales, ce rezultate va avea echipa în acest context total impropriu performanţei.

 
La o echipă din sudul judeţului, despre care se zice că joacă mai mult în culise decât pe teren, s-a pus la cale un nou plan experimental, pentru a-l obliga pe antrenorul principal să joace aşa cum i se cântă, deşi el oricum înghite cam tot ce îi dictează mai marii clubului. Cică, un personaj cheie din administraţia clubului, care e de fapt mâna dreaptă a omului care dă banii acolo, s-a apucat de antrenorat şi pregăteşte o grupă de copii. Noul antrenor amator nu a avut o revelaţie şi nici nu va deveni peste noapte un nou Jose Mourinho. Însă, decizia sa îi transmite actualului tehnician un mesaj clar, care lasă să se înţeleagă că în orice moment, formaţia se poate lipsi de serviciile sale, dacă nu e cuminte şi ascultător, întrucât există în curtea lor încă un antrenor talentat. Cam aşa stau lucrurile pe la formaţia cu pricina, dar gurile rele susţin că asemenea situaţii există în acest moment şi în alte cluburi din judeţ, ceea ce explică faptul că aceia care finanţează sporturile s-au cam săturat să arunce cu banii pe fereastră, fără să aibă şi performanţe.

Un băiat cu ochii albaştri, cunoscut cu puternice legături în lumea interlopă dintr-o zonă îndepărtată a judeţului, vrea să se reactiveze în sistem. Tras pe linie moartă, după ce a făcut un ditamai accidentul, conducând rupt de beat şi cu amanta alături, face eforturi disperate pentru a-şi recăpăta funcţia, dar şi presiuni care merg până la ameninţări demne de luat în seamă de cei de prin structurile informative. Asta, dacă nu cumva îşi primesc partea şi băieţii din serviciile respective. Dar, trecând peste toate aceste povestioare din jurul băiatului care-l joacă pe Bond, că ar fi multe de spus, însă nu ne ajunge spaţiul, el vrea înapoi, nu pentru binele naţiunii. Gurile rele spun că este atât de hapsân, încât a aflat că în proprietatea statului s-ar afla o locuinţă foarte bună şi de aceea, vrea să fie tare şi mare pe funcţie. Omul s-a gândit că ar fi numai potrivită pentru unul din copii lui, de ce să cheltuiască din propriul buzunar. Numai că în respectivul imobil ar urma să intre un amărât, care aşteaptă de aproape 10 ani un acoperiş pentru copilul lui. Aşa că „Bond” al nostru se dă de ceasul morţii, ca nu cumva amărâtul să pună mâna pe casă.

 
Un mahăr dintr-o zonă cu mulţi mineri, care-şi spune regele brutarilor, are pe conştiinţă viaţa unui amărât. Respectivul şi-a adus la sapă de lemn un asociat şi după ce l-a umilit, furându-i sistematic afacerea, l-a aruncat ca pe un câine, într-o debara insalubră. În urmă cu mulţi ani, cei doi au deschis o afacere, care a început să meargă bine. Mahărul a profitat de faptul că partenerului său îi cam plăcea băutura şi încet, încet, l-a dat la o parte, deşi amărâtul avea cea mai mare parte din afacere. Până la urmă, l-a făcut un simplu muncitor, scoţându-i ochii cu câţiva bănuţi, în schimbul semnăturii că-şi cedează acţiunile. Ca să se asigure că nu va avea alte pretenţii, l-a dat afară şi de pe postul de muncitor. Omul a suferit o depresie şi şi-a luat adio de la lume, dar nu înainte de a le spune tuturor că a fost distrus de prietenul lui cel mai bun, pe care l-a făcut la propriul patron.

Vorbeşte lumea prin târg că, deşi independentul …escu de la capitală nu şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţie, în teritoriu, „structurili” au început să se organizeze. Mai zilele trecute, două persoane s-au interesat în vederea închirierii unui spaţiu în care se pare că va funcţiona cartierul general al judeţului. Cică e vorba de o închiriere temporară, pentru lunile de precampanie şi campanie. Gurile rele spun că liderii mişcării de susţinere a „escu”-lui sunt două personaje politice bine cunoscute hunedorenilor, de pe vremea în care activau în grădina trandafiriilor. Unul  a fost exclus din grădină, cică pe motiv că începuse să se ofilească iar parfumul său îmbrobodea din ce în ce mai puţini electori. Al doilea, lider judeţean pentru o vreme, a scăpat de la excludere, dar a fost marginalizat după un puci reuşit al aripii tinere. Vorbesc gurile rele, că oamenii şi-au oferit serviciile, din umbră, pentru susţinerea candidaturii independentului. Cică, electoratul din partea căruia vin deja semnale pozitive este cel al pensionarilor dezamăgiţi şi supăraţi pe promisiunile făcute, dar neonorate, de către candidaţii trandafirii, pe care i-au trimis în parlament. Deocamdată. Pentru că, se bârfeşte că investitorul „neoficial” în politica românească, acela care plusează şi în finanţarea candidatului independent, este dispus să cumpere cât mai multă simpatie şi totodată, cât mai multe voturi pentru protejatul său.

 
Mai dăunăzi, povestea cineva cu vervă, despre ineficienţa unui parlamentar trandafiriu dintr-un colegiu din sudul judeţului. Alesul s-a angajat că va aduce o sumă de bani măricică pentru una dintre unităţile mari spitaliceşti din judeţ şi culmea, banii chiar au intrat în bugetul unităţii în cauză, numai că nimeni nu s-a putut atinge de ei. Veniseră cu o altă destinaţie decât pentru cea solicitată. Cică fondurile trebuiau folosite pentru lucrări de renovare, care tocmai ce se terminaseră. Însă, nimeni nu s-a încumetat să strice lucrările efectuate, ca să cheltuie noile fonduri primite. Aşa că banii au rămas în cont, urmând să li se schimbe destinaţia. Şi de această dată, s-a repetat primul scenariu, destinaţia dată fondurilor fiind tot pentru o serie de lucrări efectuate deja. În urma tentativelor eşuate de a cheltui banii alocaţi de la ministerul de resort, şefii unităţii spitaliceşti au preferat să trimită banii înapoi, să-şi ia de o grijă. Nu de alta, dar, pe la colţuri, începuse să circule zvonul că alocarea fondurilor cu tot felul de destinaţii ciudate ar fi fost o capcană pentru manager. În cazul în care ar fi cheltuit banii pentru lucrările specificate, ar fi intrat imediat în atenţia procurorilor de la DNA pentru cheltuirea frauduloasă a banului public, asta însemnând destituirea din funcţia râvnită de mulţi. Pe de altă parte, chiar dacă nu i-a reuşit stratagema de schimbare a managerului, parlamentarul trandafiriu a ieşit cu bine din toată tărăşenia, bătându-se cu pumnii în piept că şi-a ţinut promisiunea.

Vorbesc cârcotaşii că unul dintre purtătorii de caschetă de la judeţ, deşi este tânăr, a deprins multe din obiceiurile părintelui său, şi el fost până cu câţiva ani în urmă, tot purtător de caschetă bleumarin. Cică, băiatul nostru îşi face datoria pe sprînceană, dovedindu-se pentru unii ciumă, iar pentru alţii mumă. Acum, nu ne luăm după toţi zvonacii, care vorbesc prin urbe că este mumă cu cei care ştiu să mişte din urechi. Nici după cei care zic că tânărul ofiţer a trecut prin şcoală ca gâsca prin apă şi, prin urmare, nu le prea are cu profesia, de aceea îi scapă printre degete pe şmecherii care încalcă legea şi fraudează statul. Cert este că băiatul, deşi este ambiţios, deja a început să-şi facă un renume prost în urbe. Dacă ar fi numai asta, tot n-ar fi aşa rău, dar vorbesc gurile rele că şi în rândul colegilor şi-a stricat imaginea, ba mai mult, şi şefii au început să vadă cam ce hram poartă. Norocul lui că-i tânăr şi, dacă vrea, are încă posibilitatea şi timp suficient să se schimbe în bine.

O firmă de pază nou înfiinţată, în care unul dintre patroni este un fost poliţist, a încheiat un contract important cu un mare agent economic dintr-un municipiu muncitoresc din judeţ. Deci, bucurie mare pentru proprietarii firmei de pază amintite, că au reuşit să încheie un aşa contract barosan. Numai că, oamenii negri în cerul gurii susţin că degeaba s-au bucurat patronii firmei de pază că au prins un asemenea contract, deoarece clauzele acestuia îi cam bagă la înghesuială. Cică, în contract scrie că  întreaga pagubă rezultată din furturile care se petrec pe teritoriul agentului economic vor fi suportate de societatea care asigură paza. În aceste condiţii, dat fiind teritoriul mare pe care-l au de păzit, desele atacuri ale hoţilor asupra companiei, precum şi faptul că aceştia lucrează mână în mână cu unii salariaţi din firma luată în pază, nu ştim dacă paznicii nu vor fi nevoiţi să aducă bani de acasă ca să suporte contractul, sau dacă nu vor cere singuri ca acesta să fie anulat. Dar, mai şti? Poate vor reuşi ei să facă ordinea la care alţii se chinuie s-o facă de ani buni de zile.

Un jucător tânăr şi de mare perspectivă al unei echipe care a fost revelaţia anului în sportul hunedorean a devenit ţinta ironiilor coechipierilor, după ce a apărut la antrenamente cu tricourile… călcate. Dând dovadă de un spirit de observaţie mai ceva decât în terenul de joc, colegii junelui şi-au dat foarte repede seama că acesta are o iubită. Şi încă una mult mai gospodină şi mai serioasă decât sunt de regulă tinerele din ziua de azi. Fie invidioşi, fie amuzaţi în spirit prietenesc de „reuşita” pe plan personal a jucătorului, colegii l-au luat mai mereu la 11 metri. Ironiile s-au accentuat în momentul în care jucătorul a început să refuze invitaţiile în oraş ale coechipierilor, pentru a merge să-şi petreacă timpul cu iubita. Băşcălia a dispărut însă ca prin farmec când jucătorul şi-a prezentat iubita colegilor şi aceştia au realizat că au în faţă un cuplu frumos. S-a aflat astfel că şi iubita jucătorului este tot sportivă şi că are un efect pozitiv asupra junelui. Dincolo de binefacerile iubirii, fata, care este cu câţiva ani mai mare decât jucătorul, l-a transformat se pare pe iubitul ei într-un personaj cuminte şi devreme acasă. Ceea ce este cât se poate de benefic performanţei.

Descrierea clasică şi plastică a lucrurilor care se pretind măreţe, dar care sunt de fapt „putrede” pe interior, respectiv „afară vopsit gardul, înăuntru leopardul” se potriveşte de minune şi unui complex comercial ce se vrea de fiţe din centrul oraşului cu Cetate. Cică la furtuna de miercuri seară, „bubele constructive” ale clădirii ce găzduieşte complexul au ieşit din nou la iveală şi s-a demonstrat încă o dată că lucrările de modernizare s-au făcut de mântuială. Astfel, ploaia a găsit foarte simplu şi rapid numeroase locuri de acces prin acoperiş sau pe la îmbinări şi a transformat etajul superior al clădirii într-un spaţiu dotat cu numeroase duşuri. Noroc însă că majoritatea firmelor care închiriaseră respectivul spaţiu plecaseră încă de câteva luni, de când… a căzut tavanul. Iar ultima firmă rămasă acolo, care aparţine unor chinezi, nu s-a grăbit să reclame situaţia creată de ploaie, deoarece aceştia sunt învăţaţi, probabil, cu lucruri mai rele.