Toate articolele cu Tag-ul: "futsal"

Tags: , ,

Victorie în China la futsal


Echipa naţională de futsal a României, cu portarul Vlad Iancu (foto) de la Dava Deva în lot, a câştigat primul meci disputat în turneul amical din China.
Tricolorii, pregătiţi de spaniolul Sito Rivera, au învins selecţionata ţării gazdă cu scorul de 3-2 (2-0), prin golurile marcate de foşti jucători ai CIP Deva, Dumitru Mimi Stoica, Florin Matei şi Cosmin Gherman.
România a întâlnit în al doilea meci, disputat aseară, naţionala Iranului, una dintre forţele mondiale în futsal.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags:

Revanşă cu scântei


Ciprian Marinuţ

Naţionalele de futsal ale României şi Macedoniei au remizat, scor 3-3 (1-0), în partida revanşă, disputată, ieri, în Sala Sporturilor din Deva. Meciul a depăşit limitele unei întâlniri amicale, iar arbitrii au fost obligaţi să dicteze trei eliminări, două pentru tricolori şi una pentru macedonieni.
 

Plictiseală vs. ambiţie
Învingători cu un sec 5-0 în primul meci, disputat marţi, în care macedonenii au fost simple jaloane, tricolorii au ratat victoria în ultimele secunde ale partidei revanşă de ieri, din cauza lipsei de seriozitate. România a început meciul cu o doză prea mare de relaxare, semn că un nou duel cu modeştii macedoneni e pierdere de vreme. Macedonia a speculat atitudinea românilor şi putea da de cel puţin trei ori lovitură pe contraatac prin Petrovic (min. 7, 8 şi 10), însă, acesta fie a ratat singur cu portarul, fie a ţintit bara. Ratările s-au răzbunat, iar Gherman (min. 11) a deschis scorul, după o fază lucrată de Matei, la care însă adversarii au reclamat fault  în momentul recuperării mingii de către tricolori. Jocul a curs în favoarea României, iar Stoica (15) şi Matei (16) au ţintit şi ei bara. Cu un minut înainte de finalul primei reprize, Matei s-a plictisit rău de tot şi a reuşit să plece mai repede la cabine, fiind eliminat, după ce a lovit un adversar.

Lipsă totală de fair-play
Minutul de superioritate numerică avut în debutul reprizei de Macedonia  în urma eliminării lui Matei s-a transformat în golul egalizator, reuşit de Levescki (21). La atacul următor al României, jucătorii s-au luat la bătaie, iar Dobre şi Rangotov au fost eliminaţi. Din acel moment, partida a degenerat, ieşind din limitele unui meci amical. Protestele nejustificate ale macedonenilor la adresa arbitrajului şi jocul lor destul de dur i-au enervat pe tricolori, astfel că evoluţia României a avut de suferit. Totuşi, Răducu (25) a adus iar avantaj (2-1), însă Ljubomir (26) a egalat scorul, 2-2, după o acţiune personală. La acest scor, tricolorii au forţat victoria jucând cu Lupu în rol de portar înaintaş, iar Macedonia a construit o baricadă umană în faţa propriei porţi. În aceste condiţii, golul de 3-2 al României a venit, după trei bare, abia cu 50 de secunde înainte de final. Totuşi, tricolorii au scăpat victoria printre degete. La ultimul atac, Macedonia a forţat şi a atacat cu portar înaintaş, iar Naskovski a egalat, când mai erau 10-11 secunde, scor 3-3.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags: ,

Nou sistem competiţional la futsal


11x2 Olimpic

Ciprian Marinuţ

 FC Deva este una dintre echipele care agrează noul format, mai mult decât pe cel vechi, iar Olimpic Simeria e şi ea mulţumită de noul mod de desfăşurare a Ligii I.

S-a renunţat la zonele geografice
Adunarea Generală a cluburilor de futsal din România a decis, la finalul săptămânii, să renunţe la sistemul competiţional de anul trecut, în care, cele 14 echipe din Liga I au jucat întâi un campionat regulat în două grupe geografice şi apoi un play-off, tot în sistem campionat. În noul sezon, Liga I va avea 12 echipe, care vor juca un campionat de 22 de etape, iar primele opt clasate se vor califica în play-off, unde se va juca în sistem eliminatoriu. „E un sistem competiţional mai bun decât cel de anul trecut, dar nici acesta nu e perfect. Se poate întâmpla să fii lider autoritar, după cele 22 de etape şi să ai un moment slab în sferturile de finală sau în semifinală în play-off şi să risipeşti munca de un an întreg”, a spus George Mara, preşedintele FC Deva. „Nouă ne convine şi actualul sistem, pentru că vom avea cam acelaşi număr de meciuri ca şi anul trecut, iar echipa noastră a dovedit că ştie să abordeze cu succes meciurile eliminatorii”, a afirmat Horaţiu Zaiu, preşedintele clubului Olimpic Simeria. 
Noul sezon în Liga I de futsal va începe în 5 septembrie. Sistemul în play-off este cu meciuri eliminatorii: locurile 1-8, locurile 2-7, locurile 3-6, locurile 4-5, după sistemul cel mai bun din trei meciuri. Primul meci se joacă pe terenul celei mai bine clasate, al doilea, pe cel al echipei mai slabe, iar dacă e cazul de meciul trei, acesta se joacă pe terenul primei formaţii.

„Cupa Oraşului Simeria“
FC Deva, campioana României, şi Olimpic Simeria vor susţine primele meciuri amicale din această vară la „Cupa Oraşului Simeria“, care se va disputa în 15 august, cu ocazia zilelor oraşului Simeria. La competiţie mai participă City’us Tg.Mureş (câştigătoarea Cupei României) şi Clujana Cluj-Napoca (locul 6 în play-off). Turneul se anunţă a fi cel mai puternic al acestei veri în futsalul românesc.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags: ,

Esec psihologic


11-xii-de-la-fc-cip

Ciprian Marinuţ

FC CIP Deva a căzut în capcana provocărilor puse la cale de adversari şi a jucat slab în meciul doi al finalei. Drept urmare, Concordia Chiajna a învins cu 3-1 şi a egalat situaţia la general, iar soarta titlului de campioană se va decide în meciul trei, de la Deva.

Departe de potenţialul cunoscut
Campioana morală a Ligii I de futsal, FC CIP Deva, a fost de nerecunoscut în meciul de luni seara de la Chiajna şi a ratat ocazia de a încheia lupta pentru titlul de campioană în două manşe. Echipa deveană a jucat slab, mult sub potenţialul cunoscut de suporteri şi adversari, iar Concordia a profitat şi a egalat situaţia la general, graţie victoriei cu 3-1. Karoly Gaşpari, antrenorul FC CIP, explică eşecul devenilor prin problemele de lot şi şicanele răutăcioase ale adversarilor. „Ne-au înjurat, ne-au scuipat şi ne-au făcut ţigani, la vestiare, înainte de meci şi la pauză. Cei de la Concordia ştiau că sunt un pic mai slabi decât noi şi au jucat murdar din punct de vedere psihologic, apelând la tertipuri lipsite de fair-play. Tensiunea, problemele de lot şi miza şi-au pus amprenta pe meci şi am jucat slab”, a spus Gaşpari.

Timoraţi şi nervoşi
Prezenţa în tribune a reputatului antrenor hunedorean Ioan Andone, în calitate de suporter al FC CIP, n-a putut suplini absenţele din teren ale lui Csoma şi Gherman, ambii suspendaţi. Iar provocările de la vestiare ale gazdelor şi-au atins perfect ţinta şi i-au enervat pe deveni. CIP a jucat timorat, fără maturitatea şi naturaleţea cunoscute. Devenii au comis multe greşeli elementare de pasare şi în unele momente îşi reproşau unii altora execuţiile greşite. Astfel, Concordia a fost vioara întâi a debutului de meci, iar CIP a avut primele ocazii abia în minutul 12 prin Stoica şi Matei. În replică la ocaziile devenilor, trupa lui Jean Cosac a deschis scorul pe contraatac. Emil Răducu i-a pasat perfect lui Alecs Ion, iar acesta a îndeplinit o simplă formalitate şi a încris în poarta goală: 1-0. Fernando (20) putea face 2-0, după un contraatac iniţiat de acelaşi Răducu, iar Matei (20) a avut o mare ocazie de a egala, însă Juverdean a parat senzaţional.

Un gol, două gafe şi trei bare
Acesta a fost bilanţul FC CIP în repriza secundă. Prima gafă a comis-o portarul Vlad Iancu, care s-a lăsat în genunchi la şutul în vinclu al lui Emil Răducu (23) şi scorul a devenit 2-0. Matei (25) a replicat, dar şutul său a echivalat cu prima bară în contul FC CIP. A urmat accidentarea portarului titular al gazdelor, Juverdeanu (27), iar Molomfălean (28) l-a învins pe rezerva Moldovanu cu un şut în vinclu din lovitură liberă, 2-1. La acest scor, CIP a forţat egalarea, dovadă că din minutul 34 a jucat în sistem 5-0. Riscurile asumate de FC CIP au fost de două ori la un pas de a se dovedi câştigătoare, dar Şotârcă (34) şi Dobre (36) au ţintit bara de fiecare dată. Ratările şi jocul în sistem 5-0 s-au întors în cele din urmă împotriva FC CIP. Dobre a faultat un jucător de la Chiajna, care scăpase pe contraatac cu poarta goală şi a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat. În superioritate numerică, Chiajna a marcat pentru 3-1 prin Fernando şi a amânat verdictul finalei pentru meciul trei de la Deva, care se va juca luni, 8 iunie, de la ora 20.00.

Concordia Chiajna – FC CIP Deva 3-1 (1-0)
Au marcat: Alecs Ion (min. 14), E. Răducu (23), Fernando (38) / Molomfălean (28).
Concordia: Juverdeanu – Fernando, Ique, Cleber, Ignat – Moldovanu (gk), Şendroiu, E. Răducu, R. Radu, Alecs Ion. Antrenor – Jean Cosac.
FC CIP: Iancu – Molomfălean, Matei, Lupu, Al-Ioani – Florea (gk), Stoica, Dobre, Şotârcă. Antrenor – Karoly Gaşpari.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags: , ,

Ascendent moral, descendent de lot


Ciprian Marinuţ

FC CIP Deva a învins Concordia Chiajna în toate meciurile de până acum, dar partida de azi se anunţă pe muchie de cuţit, din cauza problemelor de lot ale vicecampionilor.

Campioană morală a acestei ediţii a Ligii I de futsal, FC CIP are ocazia de a pune mâna şi la modul concret pe medaliile care revin celei mai bune echipe de futsal a ţării. Condiţia necesară şi suficientă pentru a cuceri al treilea titlu de campioană este ca FC CIP să se impună în meciul doi al finalei, programat, azi de la ora 20.00 la Chiajna. Câştigătoare cu 7-0 în prima partidă a finalei, disputată acum o săptămână la Deva, şi cu o dublă victorie în play-off, 8-3 la Chiajna, în tur şi 2-1 la Deva, în retur, CIP ştie că poate şi vrea să încheie războiul pentru titlu încă de la al doilea asalt.

Trei indisponibili, trei cu risc de suspendare
Problema e că acest ascendent moral riscă să fie subminat de problemele de lot ale devenilor şi de disperarea celor de la Concordia, care îşi joacă, azi, ultima şansă la titlu. „Avem trei jucători indisponibili şi alţii trei obligaţi să joace cu precauţie, pentru că au câte trei cartonaşe galbene şi riscă să fie suspendaţi la un eventual al treilea meci. Csoma e suspendat o etapă pentru eliminarea din primul meci. Gherman are şi el de ispăşit două etape de suspendare, pentru altercaţia cu Ique de la Deva, iar, Şotârcă e accidentat. În plus, Matei, Dobre şi Al-Ioani au câte trei cartonaşe galbene şi trebuie să joace cu mare grijă. Va fi greu, dar băieţii sunt decişi să încheie acum lupta pentru titlu, pentru că un eventual meci trei ar fi riscant. Sunt mai valoroşi, mai experimentaţi şi merită să fie campioni”, a spus Karoly Gaşpari, antrenorul FC CIP. Meciul e transmis în direct de Sport 1.
Dacă totuşi, după acest al doilea joc, scorul general al finalei va fi egal, partida decisivă, care va desemna noua campioană a României la futsal, se va disputa cu trofeul pe masă, la Deva, pe 8 iunie.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

webpro_ro
 

EDITORIAL

  • Maurul şi-a făcut datoria
  • 08 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 21:49 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 21:49 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 21:49 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 21:49 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 21:49 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 21:49 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 16 zile si 21:49 ore.

    Starea vremii

    Senin -11°C Senin
    Vi Parţial Însorit
    -8/-14
    Şanse de Zăpadă
    -7/-12
    Du Parţial Însorit
    -2/-7

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale